Pe scurtSe aprobă actualizarea listei cu prioritățile pentru repartizarea locuințelor disponibile, fie din fonduri de stat, fie din proprietatea municipiului. Decizia înseamnă că se stabilește cine are prioritate la primirea unei locuințe în 2025 și în ce ordine, în funcție de criterii stabilite de primărie. Pentru locuitori, rezultatul poate însemna termene mai clare de acordare, eventual accese mai rapide la locuințe și zonele disponibile pot fi ocupate în funcție de punctajul și prioritățile stabilite.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă Tabelul nominal, reactualizat, cuprinzând ordinea de prioritate pe anul 2025, în vederea atribuirii apartamentelor disponibile, construite din fondurile statului și cele aflate în proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă. (2) Repartizarea locuințelor, se va efectua în ordinea de prioritate prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor legale cu privire la exigențele minimale în asigurarea spațiului locativ pe număr de persoane, evitându-se repartizarea unor spații excedentare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail:
[email protected]
HOTĂRÂREA NR.
443/2025
privind aprobarea reactualizării tabelului nominal cuprinzând ordinea de prioritate pe anul 2025 în vederea atribuirii locuințelor disponibile, construite din fondurile statului și cele aflate în proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 62200/2025 al Serviciului locativ și ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere referatele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Raportul comisiei de analiză nr. 59014/06.10.2025 privind rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru solicitarea de locuințe cu chirie, construite din fondul locativ de stat și cele aflate în proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile HG nr. 1275/2000 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor
HCL nr. 305/2025 privind aprobarea criteriilor de punctaj și măsurilor necesare pentru stabilirea ordinii de prioritate la repartiţia locuinţelor din fondul locativ de stat și aprobarea măsurilor necesare pentru stabilirea ordinii de prioritate în vederea repartizării locuințelor cu chirie, construite din fondul locativ de stat și a celor aflate în proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – (1) Se aprobă Tabelul nominal, reactualizat, cuprinzând ordinea de prioritate pe anul 2025, în vederea atribuirii apartamentelor disponibile, construite din fondurile statului și cele aflate în proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(2) Repartizarea locuințelor, se va efectua în ordinea de prioritate prevăzute la alin. (1), cu respectarea prevederilor legale cu privire la exigențele minimale în asigurarea spațiului locativ pe număr de persoane, evitându-se repartizarea unor spații excedentare.
ART. 2. – Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la locuinţe, precum şi la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor de locuință se vor adresa primarului municipiului Sfântu Gheorghe şi se pot depune la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul relaţii cu publicul, informaţii, registratură, situat pe str. 1 Decembrie 1918 nr. 2, în termen de 7 zile de la data afişării listelor.
ART. 3. - (1) Contestaţiile vor fi soluţionate de către o comisie numită prin dispoziţie de primar.
(2) Comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza contestaţiile depuse în termen de 3 zile de la depunerea acestora, prin decizie.
(3) Decizia de soluţionare a contestaţiilor se va transmite persoanei nemulţumite în termen de 2 zile de la emiterea acesteia.
(4) Decizia comisiei poate fi atacată de către persoana vătămată, în condiţiile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 4. - Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul locativ și ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 30 octombrie 2025.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Kovács Kriszta
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexă
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.