24 octombrie 2025

HCL 425/2025 Sfântu Gheorghe adoptată

Hotărâre pentru actualizarea devizului general, aprobat prin HCL nr. 115/2019 privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă și de canalizare menajeră în zonele marginalizate ale cartierului Őrkő” din municipiul Sfăntu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 425 din 2025 a Consiliului Local Sfântu Gheorghe
Emitent
Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Număr
425 / 2025
Data
24 octombrie 2025
Localitate
Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea devizului general al proiectului de extindere a apei potabile și a canalizării în zonele marginalizate din cartierul Őrkő, pornind de la prevederile inițiale din 2019, cu noile valori ale costurilor incluse în anexă. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de aproximativ 4,29 milioane lei cu TVA, iar partea de construcții-montaj este de aproximativ 3,14 milioane lei. Decizia permite demararea sau continuarea lucrărilor în zona menționată, iar responsabilitatea de execuție a lucrărilor este încredințată viceprimarului și separatelor direcții implicate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actualizarea devizului general al obiectivului de investiții „Extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă și de canalizare menajeră în zonele marginalizate ale cartierului Őrkő” din municipiul Sfântu Gheorghe, aprobat prin HCL nr. 115/2019, cu modificările și completările ulterioare, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, având următorii principali indicatori tehnico-economici

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna Tel/fax:  0267-311726 E-mail: [email protected] HOTĂRÂREA NR. 425/2025 pentru actualizarea devizului general, aprobat prin HCL nr. 115/2019 privind aprobarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă și de canalizare menajeră în zonele marginalizate ale cartierului Őrkő” din municipiul Sfăntu Gheorghe, cu modificările și completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință extraordinară: Având în vedere Raportul de specialitate nr. 62246/2025 al Compartimentului investiţii din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE ART. 1. – Se aprobă actualizarea devizului general al obiectivului de investiții „Extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă și de canalizare menajeră în zonele marginalizate ale cartierului Őrkő” din municipiul Sfântu Gheorghe, aprobat prin HCL nr. 115/2019, cu modificările și completările ulterioare, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, având următorii principali indicatori tehnico-economici:   Valoare fără TVA [LEI]  Valoare cu TVA [LEI] Valoarea totală a lucrărilor 3.582.181,32 4.291.311,41 din care: construcţii – montaj (C+M)  2.617.709,51 3.136.414,9 ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Toth-Birtan Csaba, Direcția generală economică și fiscală și Compartimentul investiții din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe. Sfântu Gheorghe, la 24 octombrie 2025. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Kiss-Bartha Annamária CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó Anexă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.sfantugheorgheinfo.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă