29 noiembrie 2023

HCL 418/2023 Sfântu Gheorghe adoptată

Hotărâre privind aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 73.214/29.11.2018 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația „Mihai Viteazul”

Denumire
Hotărârea nr. 418 din 2023 a Consiliului Local Sfântu Gheorghe
Emitent
Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Număr
418 / 2023
Data
29 noiembrie 2023
Localitate
Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea Contractului de închiriere nr. 73.214/29.11.2018 între municipalitatea Sfântu Gheorghe și Fundația „Mihai Viteazul”, conform unui act adițional care face parte integrantă de hotărâre. Se dă în sarcina Biroului locativ și ocuparea domeniului public să execute prevederile hotărârii, iar efectele pentru locuitori nu apar explicit în text, dar înseamnă că spațiul închiriat rămâne gestionat de fundație, iar autoritatea locală gestionează prelungirea contractului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea Contractului de închiriere nr. 73.214/29.11.2018 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația „Mihai Viteazul”, potrivit proiectului actului adițional, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna Tel/fax:  0267-311726 E-mail: [email protected] HOTĂRÂREA NR. 418/2023 privind aprobarea prelungirii Contractului de închiriere nr. 73.214/29.11.2018 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația „Mihai Viteazul” Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 65321/2023 al Biroului locativ şi ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere adresa nr. 63130/09.11.2023 a Fundației „Mihai Viteazul”, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, Piața Libertății nr. 7, județul Covasna; Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c și alin. (6) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 196 alin. (3) lit. g și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE ART. 1. – Se aprobă prelungirea Contractului de închiriere nr. 73.214/29.11.2018 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe și Fundația „Mihai Viteazul”, potrivit proiectului actului adițional, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă. ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Biroul locativ și ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe. Sfântu Gheorghe, la 29 noiembrie 2023. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Sipos Dóra-Viola  CONTRASEMNEAZĂ    SECRETAR GENERAL     Kulcsár Tünde-Ildikó Anexă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.sfantugheorgheinfo.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă