Pe scurtSe aprobă acordarea unui sprijin financiar de până la 1.000 lei pentru plata impozitului pe casa de domiciliu, terenul aferent și a unui autoturism pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat și pentru cele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și pentru reprezentanții legali ai acestor persoane, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere. Practic, cetățenii eligibil/ eligibile primesc bani ca să acopere taxele locale aferente proprietăților și autovehiculului, în timp ce există condiția să aibă în grijă persoanele cu handicap sau invaliditate. Banii acoperă maximum 1.000 lei per beneficiar pentru impozite și autovehicul, iar măsura se aplică pe durata îngrijirii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail:
[email protected]
HOTĂRÂREA NR.
38/2026
privind acordarea unui sprijin financiar pentru plata impozitului pe clădirea de domiciliu și pe terenul aferent și pe un autoturism pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, și reprezentanţii legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință extraordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat cu nr. 563/2026 al Direcției de Asistenţă Socială Sfântu Gheorghe din subordinea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. c și art. 11 lit. b din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a și art. 129 alin. (3) lit. c din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în valoare de maximum 1.000 lei pentru plata impozitului pe clădirea de domiciliu, terenul aferent și pe un autoturism pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, și reprezentanții reprezentanţii legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate, cu domiciliul pe raza municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 2. - Sprijinul financiar se acordă pe anul fiscal 2026, în limita a maximum 1000 lei din impozitul datorat și efectiv achitat, în baza Regulamentului privind acordarea unui sprijin financiar pentru plata impozitului pe clădirea de domiciliu, terenul aferent și pe un autoturism pentru pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, și reprezentanţii legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoane cu handicap grav sau accentuat şi persoane încadrate în gradul I de invaliditate, anexă la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 3. - Sumele necesare acordării sprijinul financiar se asigură din bugetul local, prin Direcția de Asistență Socială Sfântu Gheorghe.
ART. 4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială din municipiul Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 03 februarie 2026.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Sztakics Éva-Judit
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexă
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.