28 septembrie 2023 · Inițiator: CONSILIERI LOCALI, Lakatos László și Csatlós László
Pe scurtSfântu Gheorghe dă mandat reprezentanților săi în Adunarea Generală a Acționarilor Multi-Trans SA să voteze contractarea unui avocat pentru consultanță legată de executarea unei obligații a societății, stabilită printr-o sentință judecătorească. Aceasta înseamnă că orașul va plăti pentru servicii juridice necesare pentru a duce la îndeplinerea deciziei Curții privind obligațiile Multi-Trans SA. În termeni practici, locuitorii pot presupune costuri ale consultanței în bugetul municipal și eventual impact asupra activității societății și a legilor aplicabile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe mandatează reprezentanții municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acționarilor al Multi-Trans SA să voteze contractarea unui avocat pentru asigurarea serviciilor de consultanță în legătură cu executarea obligațiilor societății dispuse prin Sentința civilă nr. 121/312.01.2023 a Tribunalului Covasna rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Brașov nr. 1124/Ap/21.06.2023, stabilind onorariul la suma maximă de 10.000 lei
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail:
[email protected]
HOTĂRÂREA NR.
347/2023
privind acordarea unui mandat special reprezentanților municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acționarilor MULTI-TRANS SA
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 49902/2023 al Biroului pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 715/01.09.2023 al Multi-Trans SA, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 48399/01.09.2023;
În baza prevederilor art. 7 lit. g. din Contractul de mandat nr. 7191/2021 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe şi reprezentanții municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acționarilor Multi-Trans SA consilierii locali Csatlós László și Lakatos László;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. I alin. (3) lit. b din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor art. 113 lit. m din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a și alin. (3) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit.d. din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art. 1. - Se mandatează reprezentanții municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acționarilor al Multi-Trans SA să voteze contractarea unui avocat pentru asigurarea serviciilor de consultanță în legătură cu executarea obligațiilor societății dispuse prin Sentința civilă nr. 121/312.01.2023 a Tribunalului Covasna rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Brașov nr. 1124/Ap/21.06.2023, stabilind onorariul la suma maximă de 10.000 lei.
Art. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează reprezentanții municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea Generală a Acționarilor a Multi-Trans SA, Biroul pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi Consiliul de Administrație al Multi-Trans SA Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 28 septembrie 2023.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Lakatos László
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.