14 august 2024

HCL 314/2024 Sfântu Gheorghe adoptată

Hotărâre privind aprobarea modificării și completării Contractului de asociere nr. 22404/12.04.2024 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Forul Tinerilor din Sfântu Gheorghe în vederea organizării Festivalului cultural și de tineret „SEPSI TABAKÓ” în municipiul Sfântu Gheorghe, în perioada 29 - 31 august 2024

Denumire
Hotărârea nr. 314 din 2024 a Consiliului Local Sfântu Gheorghe
Emitent
Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Număr
314 / 2024
Data
14 august 2024
Localitate
Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea și completarea Contractului de asociere nr. 22404/12.04.2024, pentru organizarea festivalului SEPSI TABAKÓ în Sfântu Gheorghe, între Primăria municipalității, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Forul Tinerilor, pentru perioada 29-31 august 2024. Astfel, se pot face ajustări sau clarificări ale rolurilor, finanțării și condițiilor organizării evenimentului, iar fonduri publice pot fi alocate conform legii, pentru bunăstarea cetățenilor, cu impact asupra zonelor în care va avea loc festivalul. Decizia include verificări administrative, aprobări comisiilor și încadrarea în normele legale de finanțe publice locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea și completarea Contractului de asociere nr. 22404/12.04.2024 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Forul Tinerilor din Sfântu Gheorghe, în vederea organizării Festivalului cultural și de tineret „SEPSI TABAKÓ” în municipiul Sfântu Gheorghe, în perioada 29 - 31 august 2024, potrivit celor cuprinse în proiectul actului adițional la Contractul de asociere nr. 22404/12.04.2024, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna Tel/fax:  0267-311726 E-mail: [email protected] HOTĂRÂREA NR. 314/2024 privind aprobarea modificării și completării Contractului de asociere nr. 22404/12.04.2024 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Forul Tinerilor din Sfântu Gheorghe în vederea organizării Festivalului cultural și de tineret „SEPSI TABAKÓ” în municipiul Sfântu Gheorghe, în perioada 29 - 31 august 2024 Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară: Având în vedere Raportul de specialitate nr. 44432/2024 al Direcției juridice, restituirea proprietăților și registrul agricol din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere Procesul-verbal din data de 23.07.2024 al Comisiei de supraveghere a asociației constituite în temeiul Contractului de asociere nr. 22404/12.04.2024 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Forul Tinerilor din Sfântu Gheorghe, în vederea organizării Festivalului cultural și de tineret „SEPSI TABAKÓ” în municipiul Sfântu Gheorghe, în perioada 29 - 31 august 2024; Având în vedere cererea SEPSI EVENTS SRL, înregistrată la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 40573/18.07.2024; Având în vedere prevederile Contractului de asociere nr. 22404/12.04.2024 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Forul Tinerilor din Sfântu Gheorghe, aprobat prin HCL nr. 146/2024; Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru tineret și sport ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d și e, alin. (7) lit. d și e coroborat cu alin. (9) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE ART. 1. – Se aprobă modificarea și completarea Contractului de asociere nr. 22404/12.04.2024 încheiat între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Forul Tinerilor din Sfântu Gheorghe, în vederea organizării Festivalului cultural și de tineret „SEPSI TABAKÓ” în municipiul Sfântu Gheorghe, în perioada 29 - 31 august 2024, potrivit celor cuprinse în proiectul actului adițional la Contractul de asociere nr. 22404/12.04.2024, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă. ART. 2. – Cu semnarea actului adițional se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András. ART. 3. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredințează Direcția generală economică și fiscală, Direcția juridică, restituirea proprietăților și registrul agricol din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe și persoanele juridice asociate prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre. Sfântu Gheorghe, la 14 august 2024. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ          Debreczeni László            În locul acestuia, consilierii locali:      Ambrus Fruzsina        Ferenczy Ágnes-Kanilla  CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó Anexă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.sfantugheorgheinfo.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă