HCL 31/2022 Sfântu Gheorghe adoptată
Hotărâre privind aprobarea stabilirii unor măsuri pentru asigurarea funcţionării Complexului Zathureczky Berta pe anul 2022
- Denumire
- Hotărârea nr. 31 din 2022 a Consiliului Local Sfântu Gheorghe
- Emitent
- Consiliul Local Sfântu Gheorghe
- Număr
- 31 / 2022
- Data
- 27 ianuarie 2022
- Localitate
- Sfântu Gheorghe, județul Covasna
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană vârstnică îngrijită în Complexul Zathureczky Berta, în funcție de gradul de dependență, începând cu 1 ianuarie 2022. Pentru persoanele dependente, costul este de 3.486 lei pe lună per beneficiar; pentru cele semidependente, costul este de 3.355 lei pe lună per beneficiar. Aceste sume definesc contribuția sau subvenția necesară sau suportată prin serviciul social, în cadrul Căminului pentru persoane vârstnice din Sfântu Gheorghe.
Documente
- hcl hcl-31-2022.txt
- anexa hcl-31-2022-anexa1.pdf
Text
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail: [email protected]
HOTĂRÂREA NR 31/2022
privind aprobarea stabilirii unor măsuri pentru asigurarea funcţionării Complexului “Zathureczky Berta” pe anul 2022
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 4539/2022 al Complexului Zathureczky Berta din cadrul Direcției de Asistență Socială din municipiul Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile HG nr. 903/2014 privind stabilirea nivelului minim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituţiile şi unităţile publice şi private de asistenţă socială destinate persoanelor adulte, persoanelor adulte cu dizabilităţi şi persoanelor vârstnice;
Având în vedere prevederile HG nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d şi alin. (7) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Începând cu 01.01.2022 se aprobă costul mediu lunar de întreţinere a unei persoane vârstnice îngrijite în Complexul “Zathureczky Berta” Sfântu Gheorghe, calculat în funcţie de gradul de dependenţă a acestora, după cum urmează:
a) cost mediu lunar de întreţinere pentru persoane dependente:
- 3.486 lei/lună/beneficiar la Serviciul social, Cămin pentru persoane vârstnice;
b) cost mediu lunar de întreţinere pentru persoane semidependente:
- 3.355 lei/lună/beneficiar la Serviciul social, Cămin pentru persoane vârstnice;
c) 110 lei/zi beneficiar la Serviciul social Centrul de tip Respiro;
d) 25 lei/zi beneficiar la Serviciul social Centrul de Zi fără cazare de asistență și recuperare.
ART. 2. - (1) În funcție de veniturile persoanelor vârstnice se aprobă contribuţia lunară individuală a beneficiarilor pentru serviciile acordate de Complexul “Zathureczky Berta”, Cămin pentru persoane vârstnice, conform anexei la prezenta hotărâre care face parte integrantă.
(2) Diferența până la acoperirea totală a valorii integrale a costului mediu lunar de întreținere va fi suportat din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe.
ART. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Complexului “Zathureczky Berta” din cadrul Direcției de Asistență Socială din municipiul Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 27 ianuarie 2022.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Lakatos László
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexă
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 27/2022Hotărâre privind aprobarea organizării şi desfăşurării evaluării managementului Teatrului Tamási Áron Sfântu Gheorghe, pe anul…HCL 28/2022Hotărâre privind aprobarea modificării şi completării Regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcției de Asistență…HCL 29/2022Hotărâre privind aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local pentru repartizarea orelor de muncă ce trebuie să…HCL 30/2022Hotărâre privind însușirea Raportului Comisiei de evaluare nr. 257/14.01.2022 privind rezultatul reevaluării anuale a…HCL 32/2022Hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă al Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe pe luna februarie 2022HCL 33/2022Hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Modernizare…HCL 34/2022Hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Reabilitare…HCL 35/2022Hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Modernizare…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.