26 august 2021

HCL 300/2021 Sfântu Gheorghe adoptată

Hotărâre pentru modificarea HCL nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 300 din 2021 a Consiliului Local Sfântu Gheorghe
Emitent
Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Număr
300 / 2021
Data
26 august 2021
Localitate
Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea nr. 333/2020 care spune cum vor fi desemnați reprezentanții Consiliului Local în consiliile de administrație ale învățământului preuniversitar din Sfântu Gheorghe. Practic, schimbările indică eventuale numiri noi sau actualizări ale persoanelor care vor reprezenta localul în aceste consilii, urmând regulile legale în vigoare. Pentru locuitori, asta înseamnă o eventuală schimbare a celor care participă la decizii despre școli, cu impact potențial asupra modului în care sunt gestionate finanțele și proiectele din unitățile de învățământ.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările ulterioare, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna Tel/fax:  0267-311726 E-mail: [email protected] HOTĂRÂREA NR  300/2021 pentru modificarea HCL nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările ulterioare   Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară; Având în vedere Raportul de specialitate nr. 53997/2021 al Compartimentului Administrație Locală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere HCL nr. 159/2021 privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local a domnului Ambrus Zsombor; Având în vedere HCL nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările şi completările ulterioare Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 4619/2014 al ministrului educaţiei naționale pentru aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 96 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. 7 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE ART. 1. - Se aprobă modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 333/2020 privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Sfântu Gheorghe, cu modificările ulterioare, după cum urmează: a) în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale ”Nicolae Colan” Sfântu Gheorghe, în locul domnului consilier local Ambrus Zsombor se desemnează domnul consilier local Keresztes László; b) în Consiliul de Administrație al Liceului Teologic ”Reformat” Sfântu Gheorghe, în locul domnului consilier local Ambrus Zsombor se desemnează domnul consilier local Keresztes László; c) în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic ”Mikes Kelemen” Sfântu Gheorghe, în locul domnului consilier local Ambrus Zsombor se desemnează domnul consilier local Keresztes László. ART. 2. - Cu executarea prezentei hotărâri de încredinţează doamna viceprimar Vargha Fruzsina, Biroul Învățământ și Cultură din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat implicate din Municipiul Sfântu Gheorghe. Sfântu Gheorghe, la 26 august 2021. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Keresztes László CONTRASEMNEAZĂ  Pentru SECRETAR GENERAL Morar Edith

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.sfantugheorgheinfo.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă