Pe scurtMunicipiul Sfântu Gheorghe alocă 1.800.000 lei din bugetul local pentru finanțarea programelor sportive ale Asociației Club Sportiv SEPSI OSK, în scopul participării echipei de fotbal seniori Sepsi OSK în campionatul național Liga 1, ediția 2020-2021. Fondurile sunt împărțite pe capitole de cheltuieli, conform unei anexă la hotărâre, iar contractul de finanțare dintre municipalitate și asociație va fi încheiat în baza acesteia. Semnarea contractului de finanțare este încredințată primarului, dl. Antal Ár.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă alocarea din bugetul local al Municipiului Sfântu Gheorghe, a sumei de 1.800.000 lei pentru finanțarea programului sportiv al Asociației Club Sportiv SEPSI OSK ”Participarea echipei de fotbal seniori Sepsi OSK în campionatul național Liga 1, ediția 2020-2021”
Citat din articolul 1 al hotărârii.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel.: 0267-311726
Fax: 0267-351781
E-mail:
[email protected]
HOTĂRÂREA NR
277/2020
privind alocarea unei sume din bugetul local al Municipiului Sfântu Gheorghe pentru finanțarea activităților sportive ale Asociației Club Sportiv SEPSI OSK
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară:
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 49774/2020 al Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 2280/2020 a Asociaţiei Club Sportiv SEPSI OSK, înregistrată la Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sub nr. 49637/15.09.2020;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină și Comisiei pentru tineret și sport ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 115/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d și alin. (7) lit. f din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. f și art. 196 alin. (1) lit a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – (1) Se aprobă alocarea din bugetul local al Municipiului Sfântu Gheorghe, a sumei de 1.800.000 lei pentru finanțarea programului sportiv al Asociației Club Sportiv SEPSI OSK ”Participarea echipei de fotbal seniori Sepsi OSK în campionatul național Liga 1, ediția 2020-2021”.
(2) Suma prevăzută în alin. (1) este defalcată pe capitole/categorii de cheltuieli, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - Se aprobă proiectul contractului de finanțare care se va încheia între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe și Asociația Club Sportiv Sepsi OSK, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. - Cu semnarea contractului de finanţare se împuterniceşte primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 4. - Curtea de Conturi a României și autoritatea finanțatoare au calitatea de a exercita controlul financiar asupra derulării activităţii sportive finanţate din fondurile publice.
ART. 5. - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Serviciul Juridic și Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 16 septembrie 2020.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Toth-Birtan Csaba SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexa 1
Anexa 2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.