7 august 2026

HCL 266/2026 Sfântu Gheorghe adoptată

Hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru obiectivul de investiții “Extinderea blocului de locuințe S+P+8E și modificări interioare”, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna

Denumire
Hotărârea nr. 266 din 2026 a Consiliului Local Sfântu Gheorghe
Emitent
Consiliul Local Sfântu Gheorghe
Număr
266 / 2026
Data
7 august 2026
Localitate
Sfântu Gheorghe, județul Covasna
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru extinderea blocului de locuințe S+P+8E și modificări interioare din Sfântu Gheorghe. Decizia înseamnă că proiectul poate primi avizele necesare pentru a demara intervențiile, finanțarea fiind pregătită în conformitate cu reglementările aplicabile, iar termenele vor urma etapele prevăzute în documentație și în prevederile legale. Pentru locuitori, asta poate însemna eventuale modificări ale spațiilor locative și posibile influențe pe termen scurt în zonele adiacente, cu necesitatea respectării normelor de urbanism și gestionare a fondurilor publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Extinderea blocului de locuințe S+P+8E și modificări interioare”, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, având următorii principali indicatori tehnico-economici

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna Tel/fax:  0267-311726 E-mail: [email protected] HOTĂRÂREA NR. 266/2026 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru obiectivul de investiții “Extinderea blocului de locuințe S+P+8E și modificări interioare”, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință extraordinară: Având în vedere Raportul de specialitate nr. 47.089/2026 al Compartimentului investiţii din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere Nota conceptuală nr. 76.644/23.12.2025 elaborată de către Direcția investiții din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere Tema de proiectare privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Extinderea blocului de locuințe S+P+8E și modificări interioare”, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna”, elaborată de către PLANSHOW SRL; Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism, Comisiei pentru învățământ, cultură și știință și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe; Având în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul – cadru al documentaţiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE ART. 1. – Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții „Extinderea blocului de locuințe S+P+8E și modificări interioare”, din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă, având următorii principali indicatori tehnico-economici:   Valoare fără TVA Valoare TVA  Valoare inclusiv TVA Valoare totală INV 28.799.069,46 5.969.863,18 34.768.932,64 din care C+M  22.360.010,33 4.695.602,17  27.055.612,50 ART. 2. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează d-na viceprimar Sztakics Éva-Judit, Direcția generală economică și fiscală şi Compartimentul investiţii din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe. Sfântu Gheorghe, la 07 august 2026. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Barta Szende CONTRASEMNEAZĂ  pentru SECRETAR GENERAL Morar Edith Anexă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.sfantugheorgheinfo.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă