HCL 217/2022 adoptată
Hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea generală a Asociației de Dezvoltare Economică a Teritoriului Județului Covasna (ADETCOV)
Documente
- hcl hcl-217-2022.txt
Text
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail: [email protected]
HOTĂRÂREA NR. 217/2022
privind acordarea unui mandat special reprezentantului de drept al municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea generală a Asociației de Dezvoltare Economică a Teritoriului Județului Covasna (ADETCOV)
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 34284/2022 al Compartimentului pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 89, art. 90, art. 91 și art. 132 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 54 alin. (1) lit. c, art. 57 și art. 61 din OG nr. 26/2000 cu privire la asociații şi fundații, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 22 lit. m și art. 44 din Statutul Asociației de Dezvoltare Economică a Teritoriului Județului Covasna (ADETCOV);
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b şi alin. (4) lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se acordă mandat special domnului Antal Árpád-András, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, reprezentantul legal al municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea generală a Asociației de Dezvoltare Economică a Teritoriului Județului Covasna (ADETCOV), să voteze, în numele municipiului Sfântu Gheorghe în ședința Adunării generale a Asociației, pentru dizolvarea și lichidarea Asociației de Dezvoltare Economică a Teritoriului Județului Covasna (ADETCOV), precum și pentru numirea unui lichidator, în condițiile legii.
ART. 2. - Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, HCL nr. 176/2014 cu privire la retragerea municipiului Sfântu Gheorghe din Asociația de Dezvoltare Economică a Teritoriului Județului Covasna (ADETCOV), se abrogă.
ART. 3. - Cu asigurarea punerii în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează persoana desemnată la art. 1 şi Compartimentul pentru Monitorizare Societăți Comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 26 mai 2022.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Toth-Birtan Csaba
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.