HCL 148/2021 adoptată
Hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociația Mert Egyesület, în vederea marcării în municipiul Sfântu Gheorghe a traseelor „Camino de Santiago” și „Via Mariae”
Documente
- hcl hcl-148-2021.txt
- anexa hcl-148-2021-anexa1.pdf
Text
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe
Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2
Judeţul Covasna
Tel/fax: 0267-311726
E-mail: [email protected]
HOTĂRÂREA NR 148/2021
privind aprobarea încheierii unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociația Mert Egyesület, în vederea marcării în municipiul Sfântu Gheorghe a traseelor „Camino de Santiago” și „Via Mariae”
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 26.965/2021 al Serviciului Juridic și Restituirea Proprietăților din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere adresa nr. 17.525/16.03.2021 înaintată de Asociația Mert Egyesület;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția muncii și turism, Comisiei pentru sănătate, protecție socială și culte și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu OG nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e şi alin. (9) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă încheierea unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe şi Asociația Mert Egyesület, în vederea marcării în municipiul Sfântu Gheorghe a traseelor „Camino de Santiago” și „Via Mariae”.
ART. 2. – Se aprobă proiectul contractului de asociere, anexă la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 3. – Cu semnarea contractului de asociere se mandatează primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Antal Árpád-András.
ART. 4. – Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală Economică și Finanțe Publice Municipale și Direcția Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 29 aprilie 2021.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ferenczy Ágnes-Kanilla
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL
Kulcsár Tünde-Ildikó
Anexă
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.