Pe scurtConsiliul Local Sebeș aprobă acordarea a 1303 burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din municipiu, pentru semestrul I al anului școlar 2021-2022. Asta înseamnă că, în perioada respectivă, peste o mie trei sute de elevi vor primi burse, conform cuantumului stabilit de lege și de hotărâre, incluzând criteriile generale de acordare. Hotărârea se bazează pe legislație educațională și bugetară și vizează elevii cu frecvență din Sebeș, cu proceduri și avize ale comisiilor locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDETUL ALBA
MUNICIPIUL SEBES
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.
316/2021
Privind aprobarea numărului de burse aferent semestrului 1 al anului şcolar 2021-2022 pentru
elevii din învățământul preuniversitar de stat
Consiliul Local al Municipiului Sebeş, jud. Alba
Întrunit în ședința ordinară din data de 28.10.2021, ora 12,00 ;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea numărului de burse aferent
semestrului I al anului școlar 2021-2022 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat;
Având in vedere ca se impune potrivit legislaţiei in vigoare aprobarea cuantumului lunar
al unei burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat de pe raza municipiului Sebeş
aferent anului școlar 2021-2022 precum și numărul de burse aprobat .
Văzând:
- referatul de aprobare nr.79211/25.10.2021 al iniţiatorului Ia proiectul de hotărâre;
- situațiile transmise de către unitățile de învățământ de pe raza Municipiului Sebeş;
- raportul de specialitate nr.79214/25.10.2021 al Comp. PMCC-MC,ULM şi raportul de
specialitate 79341/26.10.2021 al Serviciului Cheltuieli si resurse Umane , din cadrul aparatului de
specialitate al primarului;
- referatul nr.79219/25.10.2021 privind introducerea pe ordinea de zi suplimentară a proiectului de
hotărâre;
- prevederile Ordinului nr.5576/201.1 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor
elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, cu modificările și completările ulterioare;
Având avizul nr.732/2021 al Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget,
finanţe şi avizul nr.731/2021 al Comisiei pentru învăţământ, cultură, sport, agrement, monumente
istorice protecție socială, protecţie copii, culte, sănătate şi familie din cadrul Consiliului Local
Sebeş ;
Văzând:
- prevederile Legii nr.1/2011-art.82- Legea educaţiei naţionale , cu modificările şi
completările ulterioare ;
- prevederile Legii 15 din 8 martie 2021-Legea bugetului de stat pe anul 2021
- hotărârea 1094/2021 din 6 octombrie 2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de
performanță, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de
stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2021 - 2022
În baza art.139 din OUG 57/2019 privind Codul administrative, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă un număr de 1303 de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar
de stat de pe raza municipiului Sebeş, aferent semestrului 1 al anului şcolar 2021-2022, după cum
urmează:
1. burse de performanță - 0
2. burse de merit - 997;
3. burse de studiu -139;
4. burse de ajutor social — 167.
Art.2, Se aprobă numărul pe tipul de burse, pentru fiecare instituție de învățământ
preuniversitar de stat, conform tabelului următor:
Burse | Burse ,
i Unitatea şcolară cata de de burse de aj tor
: : merit studiu
1__| Şcoala Gimnazială Petrești 0 61 10 25
2 Şcoala Gimnazială "Mihail 0 49 43 33
Kogălniceanu
3__| Şcoala Gimnazială Nr.2 0 101 17 29
4 Colegiul Naţional "Lucian Blaga" 9 586 45 21
Sebeş
5_| Liceul German 0 64 0 4
6_| Liceul Sportiv 0 4 24 55
7_| Liceul Tehnologic 0 95 0 )
Total 0 997 139 167
Art.3. Orice alte dispoziții contrare prezentei, își încetează valabilitatea.
Art. 4. De ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde Primarul Municipiului Sebeş şi
Instituţiile de Învăţământ preuniversitar de stat de pe raza administrativ teritorială a Municipiului Sebeş,
Art.5. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptăţite , în termenii şi în
condiţiile prevăzute de Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ cu modificările şi
completările ulterioare.
Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul primăriei şi în monitorul oficial al
municipiului Sebeş şi se va comunica :
Instituţiei Prefectului judeţului Alba
Primarului Municipiului Sebeş
Viceprimarului municipiului Sebeş
Serviciului Cheltuieli și Resurse Umane
Biroului Contencios Juridic, Administraţie, Transparenţă Decizională și Arhivă
Arhitect şef
Compartiment PMCC-MC, U.L.M.-
lnstituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat
Sebeș la 28.10.2021 P
4
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ. *
Consilier local, LUPU OVIDIU CĂTĂ
CONTRASEMNEAZĂ
Total consilieri locali [19 |
Prezenţi 19 ,
Pentru 19 ii
Împotrivă - Ă
„Abţineri |
2ex ES/CV/CG conţine 2 pagini Pagina 2 din 2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.