Pe scurtSe aprobă modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeș, prin transformarea unor funcții (consilier, clasa I/grad debutant; inspector, clasa I/grad debutant) și ajustări în compartimentele Relații Publice, Achiziții Publice și Poliția Locală, pentru a reflecta situația actuală de personal. Pentru oameni înseamnă posibilitatea unor mutări sau creuri de nivel în funcții, cu presupuse ajustări ale numărului de posturi în cadrul aparatului, respectiv în direcția Poliției Locale, în conformitate cu necesitățile operaționale și cu avizele comisiilor bugetare și de administrație. De asemenea, se menționează că aceste modificări sunt raportate Autorității Naționale a Funcționarilor Publici în termenul legal de 10 zile lucrătoare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL SEBEŞ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA_Nr.
247 / 2018
privind aprobarea modificării statului de funcții al aparatului de specialitate al
Primarului Municipiului Sebeș
Consiliul Local al Municipiului Sebeş
Întrunit în şedinţa, publică, ordinară din data de 30.08.2018,ora 14,00;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării statului de funcţii al
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş ;
Văzând:
_
HCL nr.208/2018 privind modificarea. statului de funcţii al aparatului de specialitate al
Primarului Municipiului Sebeş, judeţul Alba, ca urmare a transformării funcţiei de consilier, clasa |.
grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Relaţii Publice „Comunicare şi Informatică şi a
funcţiei de inspector, clasa |, grad profesional debutant din cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, la
expirarea perioadei de stagiu,
_ Referatul cu nr.63733/31.07.2018 privind necesitatea transformării funcţiei publice vacante de
poliţist local, clasa III, grad profesional superior în funcţia publică de poliţist local, clasa II, grad
profesional asistent din cadrul Direcţiei Poliţia Locală. Sebeș — Compartiment Ordine Publică, Pază
Obiective,
- expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării statului de funcţii al
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş
- raportul de specialitate nr.64494/03.08.2018 al Compartimentului Resurse Umane din cadrul
Serviciului Cheltuieli şi Resurse Umane -aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş, prin
care se propune aprobarea modificării statului de funcţii al aparatului de specialitate al Primarului
Municipiului Sebeș.
Având avizul Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi al Comisiei
pentru administraţie publică locală, juridică şi de disciplină din cadrul Consiliului Local Sebeş:
În temeiul prevederilor:
Art.107, alin.2, lit. b) din Legea nr.188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, republicată
cu modificările si completările ulterioare, care prevede ca : (2) Autoritățile şi instituţiile publice au
obligaţia de a înştiința, în termen de 10 zile lucrătoare, Agenţia Naţională a Fi uncţionarilor Publici, în
oricare dintre următoarele situații:....b). transformarea unei funcţii publice vacante. într-o funcţie
publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în
numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare
anuale alocate.
Legea cadru
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
Art.36, alin 3, lit b) din Legea nr. 215/2001 legea administraţiei publice locale,
republicată în 2007 cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 45 din Legea 215/2001 — legea administraţiei publice locale, republicată în anul
2007, cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂSTE
Art. 1. Se aprobă modificarea Statului de funcţii al aparatului de specialitate al
Primarului Municipiului Sebeș, în sensul transformării functiei publice vacante de poliţist local.
clasa III, grad profesional superior în functia publică vacantă de poliţist local, clasa III, grad
profesional asistent , conform anexei nr. anexă ce face parte din prezenta hotărâre.
Pagina | din 2
Art2. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Compartimentului Resurse
Umane din cadrul Serviciului Cheltuieli și Resurse Umane - aparatul de specialitate al
primarului Municipiului Sebeş.
Art, 3. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptăţite, în termenul şi
în condiţiile prevăzute de Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare.
Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul primăriei și în monitorul oficial al
municipiului Sebeş şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Alba
-A.N.F.P. Bucureşti
- Primarului Municipiului Sebeş
- Viceprimarului Municipiului Sebeş
- Serviciului Cheltuieli si Resurse Umane
- Direcţiei Poliţia Locală. Sebeș,
- Compartimentului Resurse Umane
Sebeş la 30.08.2018
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CUI CONTRASEMNE
Consilier local, MOGA A N SECRETAR MUN
VLAD CRISTINA
Total consilieri locali i 19
Prezenţi 16 |
Pentru Di 16 |
Abţineri |
2ex.MB/CV/CA conţine 2 pagini şi anexa
W | 19y0s dndai uiepyle
N | J9J0S UOiIA| nosaueja$|e
S| vi syewjeioads ap 10ppedsuj 2J91091N eueW 106u9|L
ZăIAHasaa IS AlLVILSININOV LN3WILUVaWNOD
Ss 10uedns| | Jopodsul eu8/3- ejunuun ele | [9
S 10u3dns| | yopaedsu! eusp5W usue9 uesiuiojeg|s
E yuajsise| | 10padsul juedeA |p
S 10uednst | Jopedsul eueW 3IiSeAlE
S ussise| | 10ppădsul SEJ09IN Npey aituial |Z
s Țilinpe5 nou!q J38 MUESEAJL
1VOSIJ 10ULNOD9 IS anis tiyindaXa 1nouia
S| 1ousdns| | 10y9edsu| ueile] Epeia|6
s| Iediouud ] Jopadsuj euala uesipoed|e
s| ouedns | Jopadsuj eueieW neles|/
W]_ „ouodns TEIEER] 3i|| euna]9
W| 1onedns U818J53 aliseA uese.O|S
S| ouadns| | 10yoadsuj e|9.IW uespes|
S| 10usdns | 10josdsui Ag E|2qez| J0po [€
S| 1ouadns | J0Yoadsuj ejonuew |nea|z
s [iu mpei6 nouig j08 ueoj esoa|y
aăv139n8 aÎNV3H9 3ăv193109 1n0uăi8
Il Inpe.6 ABNd8X3 1079811p UBuueg ejutun] eo ||
IINLIN3A viloaăia
W] souedns] ii Yu91831 euaj2 usuue9 ejele9|/
S| ouedns| | 8I|lSu09 euvy e0q0!9|9
S| ouadns ] 2u6.03y9 nqeg|s
S$| 1ouadns | ul10|4 24510349 ue
S| _juasise| | NIb/8$ EinulA]€
S| „ouedns| | uiges esng|z
S|__ inpe.6 NOI J9S el2Q 10619]
VAIHăY IS Y1VNOIZID3Q VIN3IVASNVUL '311VăLSININOY 'DIGIINF SOIONGLNOD 1N0ăI8
EI |I'unuu Jey8102s eua/3-euysu9 pelAL
NIdIOINNA ăvL24d3s
IESITA ueiupy uepfoale
seuud UN 107SINȚ,
% Zla Ş a a18anpuoo |, =! „BJezue|es ur,
s Fi 2 z Ș 3 aiinsexa sp ap z z EI [n) O | ap ianru / arjnaaxe ap a1aonpuoo sp|euoițoun| yonana
RERs| 82 ss A 2 le MeuL 3uvLINAaa i
E [- s = Ei 5 glențoeuoo eljoung ss a = i eoiqnd ejjoun. ad auloNna VANLINULS ÎI
proc u 19H el pu exsuy IILONNI aa vis
IN1NIVWNIId TV I1VLINVId3dS 30 1NLVăvav - Sagas 1Nidi9INAN
S| .ousdns| ş J8j|!suoo ue!js)s nioşonlz
s| „ouedns ] J0jadsuj euewW ea6.0a9 eaduu| |,
ILONILSNOD NI VNIIdIOSIG IS UVZIHOLNV LN3WILIV4WOD
S| ouadns | Jopedsu! UE0| - |UAe9 npey ziog|z
S| ouedns| | Jopadsu! mipnei9 naieaj,
WSINVBUN LN3WILIV4NO9D
Ss ii inpe.6 yes pene IBIIA nuesuO|y
438 LoaLiHăv
|Inpe6 J9IJISUO9 upueg nipnei9 „eGeale
S| ouednsi | J8IJISuo9 Pue!]9]S ueluy|z
S| „ouadns| | J8I|suo9 38091N siana],
YIVNOILVNI3LNI IS YNIZLNI 24VÎNVNIJ N9 3193IOăd 1NLNIWILUYdWNOD
S| muasise] | J0yadsul e/pnej9 eueuewW ginuiA|s
S| uousdns| | J0padsul EIIEJEN -e|3uqeg) AOJODIN -joueAl|p
S| ousdns ] Jopedsuj 219484 See |e
Ss! ousdns| | J9I|ISU09 vueoeAlz
s| „ouedns ] 10pedsuj 80.IW e0ea)] |,
a9Nând IILIZIHIV LNaWILUV4dWO9D
S| mensise] | J8IJISU09 yueoeA|z
s| ledouud| 1 18/|Isuo9 eueupy ejn.nead|9
S| ousdns| 4 J8IJISuo9 e/2 eyalooiN nens|s
S| iediouud | uoo JUEOEA |
s| aouadnsf | J8IJISU0) npey niseoegle
s| ousdns| | 18IJIsuo9 şueseAlz
S| ousdns] | Je||lISuo9 ejeiueg zioal,
a9N8ânhd IILI1SaANI LN3WILUYadWO9
[| Inpe.6 A9N99X3 J0)9811p I810!A ses],
YOINHaL viloauia
S| .ouodns| 1 J0ypadsuj vueseAle
S| ouadns ] 10y09dsul UOUUIS E78J09IN aluuliz
sS| 1ousdns| | 10ypadsuj eouW naiea|,
2NVWN ASINSaU LNIWILUV4WNOD
VI J8IlISuo9 EUEO| Seouv|Z
W] onadns| ii 1U319J984 29IPOy euiesnu nosawoJ|9
E [] J0799dsuj eUEO| eueupy eGoA|S
S ] 103y99dsu| JULOEA |v
Ss] ouedns| | Joyoadsuj ueo| esuna|€
S| ouedns ] Jopadsuj EAUISUIW NIZ
S| || npe.6 nouiq j9$ PUOUUIŞ EUy EJ2O|L
JIVZIIVIVS'31VLINI8V1NO9D'3ÎNVNIA'139na 1N0ăi8
S] 1 Inpe.6 NIdIA8s j95 ] | jeluea auGi08y9 nueoW|,
ÎNVWN 3sunsau 1$ MaINL1aH9 1N19IAU3S
| 12J0S | | 9911 UEIAEPO NIa|i
W[ ouedns 190) JSihlod uensu9-niuunq ngouel ip
W| 1ousdns BEJO9IN UPAIȚE
S| rediouud ] ÎNu0| ull0|-j J06u19|Z
N jaiueq-ueoj uowojos|,
VU3ILNI 3ILY1N93I2 LNaWILIVaNO2
Ss AyN99x3 BEIOOIN Ellugo9 L
10198110
YV1V901 viLINOd viLoaăia
VI suo) jpuqeg - jug eGueg|z
VI J3I|Isuo9 JESeJ9p - EUEIQ-EIPEN es1W|L
IYVWiăd L3Ni8v>
S| „ouedns| | jueoeA|Z
S| „ouednsț | J8IJISU09 EUEUPy-euoui!S ueseuujsf uexali
2IVZIHOLINOW 30 y1V901 VaLVLINN I$ Il yLI1VO IN 1N3W29YVNVU “1VIDIIWOD 10LNO9 IN1NIGIW VILDILOId AN3WILIYVdNOD
W| ouadns a1oajoud J0oadsu: | SEJO9IN ue],
YUAID 3llL9310d LN3WILUVdNOD
Inpe:5 JBIJISU09 jueoeAlg
JeGooep 12y9.99s EUL09 EIB EuIoA|z
S| ouadns ] VueoeA JeJ0duu9 | |9
Ss] ouedns| | I8IJISuo9 Eug eueuoy leqe|ş
S| ouadns| | JBIJISUO9 EUMEW Ene iuepyly
W| ouedns| ii U818J934 I2UIIN S9X0L|e
S| juosse|] 1 J8IJISU09 snuew nsnulz
S| „ouadns| | JBIJISU09 ueoj npeu|,
YOILYWIOANI IS JUV9INNWO9 'a9NanNd IlLVIaI LN3WILIVANOD
S| ousdnsț | Joupne el8pv erpnej9 nne1|z
S| ousdns| | soupne 280 Seuuey
LONY LN3NILIVaNOD
S| onedns| | J0yoadsul yueoeAl9
S| ousdnsț | J0o9dsul e|9u/09 ueuue9|s
S| .ousdns! | 10)98dsuj ue) niSeoiealp
S| ouodns| | J0ppadsuj UaW1e9 - ejoujA ueaOle
S| .ousdns | J8HISU09 eueW !9jeplz
S| .ouodns| | 39Ijisuo9 NIL UBS gjede9||,
LHOdSNVUL IS NINOWIILVd LNaWILUVaNOD
S| ouodns| | J8I|Isuo9 ueo| uejeu!W|yp
S| ouedns| | 191jsuo9 NIN! XI92 ueseulor uexale
Ss zouedns ] J8IJISuo9 jueseA|z
S| ouadns| 1 J8IJISUOD EU e9Ipoy ueg|,
109149YV 1N31LSI924 1NLN3WILUVdNO9
S| muosise] | 10y99dsu| ] Nu8Q!L 1eu!Wp e2so9|,
NăLSVAVI 1N1N3WILUVaNOD
V
X VNILSIUD (VIA
IdIDINOA UV LAUDAS
pei VDOWI 1620] 1241su0)
YVINICAS 40 ALNIGASAUd
VEL SIL SNI Ni ILLONNI 1VLO1 "UN
94 ZI N93X3 30 INYVNLIVULNOD ILLONNI 1VLOL "UN
[n] 3430N0NO9 30 I1VNLOVILNOO HLONNa 1VLOL "UNI
Z yonNand 31VLINW3A 30 NLONN3 1VLO1 "AN
<6 31lN93Xx3 30 a9Nana IILONNA 1VLO1 "AN
0/4 3439NQN09 30 39N8Nd IILONNA 1V1O1 "UNI
foL 39N8Nd 1ILONNI 1V1LO1 “AN
S| wewnasp] 1 1890] 151! d] ] | yueseAlL
Dialănr 'a1Lva aa azva '4013NVOSUăd VINaOIAI LN3WILUVaNOD
S| ouadnsț | 1E901 1Silod eoog nons|s
W|__Iediound] ui UE! - elaQ ueGeig|y
S| ousdns | JUeDeA|E
Ss] ousdns| 1 UEIAEIDO AIWoseleg|(
S| ousdns | 1UPOPA|L
YIVIDI3WO9 31VLIAILDY 'NLONULSNOD NI YNINdIOSIA "IN1NIA3W vILD310ăd INIWILIYVăNOS
W DIUZEd UEOJ Edog|SL
9 ouzeg ueuipy nnS |!
9 DIUZed Be|09IN - uuog nsesier
9 Duzed YULOEA ZI
W JeHOd NIAJIS eoig|Lt
W | 109uNW UEO| 3ijiuuiS|OL
W| Musisise 190| 3SINlod MeSeA6
W| Jouedns leuuj eaouw es5eN|g
W] 1ouedns Se|09IN jeu199|/
W| ousdns 1ue%eA|9
S| iedouud] | uo| ugjna|g
S| ediouud ] uoiuls npealp
S|__tediouud| | jauqeg ueuni Sople9|€
S| ouedns | ue10/9 uoj epia|z
Wj ouedns] |j| e8o1W ejnnaj-ueapiO[,
3AIL93I80 YZVd 'yINand aNIQHO LNIWILUVANOD
S| uemnagsp|__| MUeSEAJL |
S|__uaisise ] JULOEAJOL
S| ledouud] | ueyaS uysnâny esoel|6
S| rediouud | elle) euy ne4|g
W]| ouedns! jiji uolesiA ueudeH|z
S| ledouud! | 1e50l isilod jeiueg ei uea|g
IN] ouedns| ii 12901 1Siilod ueo| esoueo|S
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.