22 aprilie 2026 · Inițiator: Primar, Popescu Ion

HCL 93/2026 Satu Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare al Poliției Locale Satu Mare

Denumire
Hotărârea nr. 93 din 2026 a Consiliului Local Satu Mare
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
93 / 2026
Data
22 aprilie 2026
Inițiator
Primar, Popescu Ion
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă regulamentul de organizare și funcționare al Poliției Locale Satu Mare. Înseamnă că Poliția Locală își poate funcționa după reguli clare privind structura, atribuțiile și cum se gestionează personalul, iar orașul va avea proceduri standard pentru activități precum ordinea în spațiile publice, siguranța rutieră și aplicarea amenzilor. Pentru locuitori, asta înseamnă termene de realizare a sarcinilor, coordonare cu alte autorități și claritate despre ce pot aștepta în intervenții sau amenzi pe care le poate emite Poliția Locală.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Codul ROI-01 Ediţia/Revizia 7/0 Data reviziei REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE _ POLIŢIA LOCALA SATU MARE Anexa la HCL nr. REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE Pagina 1/18 Codul ROI-O1 CONSILIUL LOCAL AL Ediţia/Revizia___| 7/0 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI par lo-eea aie FUNCŢIONARE POLIŢIA LOCALĂ SATU MARE CAPITOLUL 1 DISPOZIŢII GENERALE Art. 1. Prevederile prezentului Regulament stabilesc modul de organizare şi funcţionare al Poliţiei locale a municipiului Satu Mare şi se aplică personalului Poliţiei locale organizate în conformitate cu dispoziţiile Legii Poliţiei Locale nr.155/2010 şi ale Hotărârii Guvernului nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al Poliţiei locale. Art. 2. Poliţia locală a municipiului Satu Mare înfiinţată în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Satu Mare nr. 11/31.01.2011, este instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică. Poliţia locală a municipiului Satu Mare este înfiinţată, organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Legii Poliţiei locale nr.155/2010 şi a prezentului Regulament. Art.3.(1)Poliţia locală a municipiului Satu Mare îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor legalităţii, încrederii, previzibilităţii, proximităţii, proporţionalităţii şi gradualităţii, deschiderii şi transparenţei, eficienţei şi eficacităţii, răspunderii şi responsabilităţi, imparţialităţii şi nediscriminării. (2) Poliţia locală a municipiului Satu Mare îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celor generale ale municipiului Satu Mare. respectiv, în conformitate cu reglementările specifice fiecărui domeniu de activitate, stabilite prin acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. Art.4. (1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin. Poliţia locală cooperează cu unităţile, respectiv cu structurile teritoriale judeţene ale Poliţiei Române, ale Jandarmeriei, ale Poliţiei de Frontieră şi ale Inspectoratului Teritorial pentru Situaţii de Urgenţă, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice, în condiţiile legii. (2) Poliţia locală solicită intervenţia structurilor sau unităţilor Poliţiei Române sau ale Jandarmeriei Române pentru orice situaţii ce excedează atribuţiilor ce îi revin potrivit legii. CAPITOLUL II ORGANIZAREA POLIȚIEI LOCALE Art. 5. (I)În municipiul Satu Mare, Poliţia locală se organizează ca instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, sub îndrumarea, supravegherea şi controlul Primarului municipiului Satu Mare. (2) Organizarea poliţiei locale cuprinde obligatoriu : a) structura de ordine şi linişte publică şi paza bunurilor; b) structura din domeniul circulaţiei pe drumurile publice; c) structura de control în domeniul disciplinei în construcţii, afişajului stradal şi activităţilor comerciale; d) structura de control şi protecţie a mediului; €) structura cu atribuţii pe linie de evidenţa persoanelor. Art. 6, (1) Organigrama şi statul de funcţii ale Poliţiei locale a municipiului Satu Mare se aprobă prin Hotărâre a Consiliului Local Satu Mare. Art. 7. Conducerea, organizarea, coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii structurilor organizate sunt asigurate de directorul general, potrivit organigramei aprobate şi a atribuţiunilor stabilite prin prezentul Regulament, astfel : > Directorul general are în subordine directă: «* Direcţia Ordine Publică, care cuprinde: = Serviciul Ordine Publică |; = Serviciul Ordine Publică 2; e Compartimentul Pază = Serviciul Ordine Publică 3; = Serviciul Ordine Publică 4; = Serviciul Circulaţie; e Compartimentul Ridicări auto « Direcţia Monitorizare care cuprinde : m Serviciul Supraveghere Video; = Serviciul Dispecerat, Relaţii publice, Registratură; Pagina 2 / 18 Codul ROI-O1 CONSILIUL LOCAL AL Ediţia/Revizia | 7/0 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI ai Lia reală FUNCŢIONARE POLIŢIA LOCALĂ SATU MARE «e Serviciul Mediu, Disciplina în Construcţii și Control Comercial care are în componenţă 3 compartimente = Compartimentul Controlul şi Protecţia Mediului = Compartimentul Disciplina în Construcţii şi Afişaj Stradal = Compartimentul Control Comercial «e Serviciul economic, care cuprinde: = Compartimentul Achiziţii şi Logistică = Compartimentul Contabilitate, Buget şi Resurse Umane ; | «% Compartimentul Juridic CAPITOLUL III PERSONALUL POLIȚIEI LOCALE Art. 8. (1) Personalul Poliţiei locale a municipiului Satu Mare este compus din: e funcţionari publici care ocupă funcţii publice specifice de poliţist local; e funcţionari publici care ocupă funcţii publice generale; e personal contractual. Art. 9. Funcţiile publice din poliţia locală se clasifică după cum urmează: a) clasa 1 cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă: b) clasa a III-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare sunt necesare studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat. Art. 10. (1) După nivelul atribuţiilor, funcţionarii publici din cadrul poliţiei locale sunt funcţionari publici de conducere şi funcţionari publici de execuţie, astfel: i i e funcţii publice de conducere: = director general; = director executiv; = şef serviciu; e funcţii publice de execuţie: = poliţist local, consilier, consilier juridic. (2) Funcţionarii publici din Poliţia locală care ocupă funcţii publice de conducere trebuie să fi absolvit studii universitare de licenţă cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă şi să aibă studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. (3) Funcţionarii publici din Poliţia locală, numiţi în funcţiile publice prevăzute pentru clasele.a II-a şi a III-a, pot ocupa numai funcţii publice de execuţie. (4) Funcţia publică de execuţie este structurată pe grade profesionale astfel: a) superior, ca nivel maxim; b) principal; c) asistent; d) debutant. Art. 11. Funcţiile în regim contractual din cadrul poliţiei locale sunt: e funcţii de execuţie: = _referent,consilier, inspector de specialitate, inspector, agent pază, muncitor calificat. Art. 12. “Funcţionarii publici din Poliţia locală pot fi numiţi debutanţi sau definitivi. Ei îşi desfăşoară stagiul şi sunt evaluaţi în condiţiile impuse de O.U.G. 57/2019 Codul administrativ. Art. 13. (1) În structurile de control în domeniul disciplinei în construcţii, afişajului stradal, activităţilor comerciale şi cea de Pagina 3/18 Codul ROI-01 CONSILIUL LOCAL AL Ediţa/Revizia | 7/0 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI ra rar Data reviziei FUNCŢIONARE POLIŢIA LOCALĂ SATU MARE protecţia mediului, Poliţia locală poate prelua şi personal de specialitate din structurile aparatului de specialitate al Primarului. (2) Preluarea personalului se face pe funcţii publice de aceeaşi categorie, clasă sau acelaşi grad profesional. Art. 14.(1) Calitatea de funcţionar public din Poliţia locală se dobândeşte şi se pierde în condiţiile prevăzute de O.U.G. 57/2019 Codul administrativ şi prin excepţie, conform Legii nr.155/2010 a Poliţiei locale. (2) Raporturile de muncă ale personalului contractual din cadrul poliţiei locale se stabilesc, se modifică, se suspendă şi încetează în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii. Art. 15.(1) Funcţiile publice vacante din cadrul Poliţiei locale a municipiului Satu Mare se ocupă prin recrutare, promovare, transfer, redistribuire, alte modalităţi prevăzute de legislaţia în vigoare. (2) Condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor publice se realizează conform prevederilor O.U.G. 57/2019 Codul administrativ. (3)Ocuparea posturilor contractuale vacante se face prin concurs sau examen, în baza Regulamentului privind ocuparea unei funcţii şi promovarea personalului contractual, prin promovare şi transfer. Art. 16.Persoana care se înscrie la concurs şi urmează să fie numită pe o funcţie publică în cadrul Poliţiei locale trebuie să îndeplinească condiţiile generale legale prevăzute pentru funcţionarii publici şi condiţiile specifice de ocupare a funcţiei publice pentru care se organizează concurs. Art. 17. (1) Personalul Poliţiei locale are dreptul la uniformă de serviciu şi echipament de protecţie specific locului şi condiţiilor de desfăşurare a serviciului, care se acordă gratuit şi se finanţează din bugetul Poliţiei locale. (2) Uniforma Poliţiei locale a municipiului Satu Mare, articolele componente şi durata maximă de uzură, sunt prevăzute în Anexa nr. 1 din prezentul Regulament. (3) Descrierea uniformei de serviciu, a legitimaţiei de serviciu şi a însemnelor distinctive de ierarhizare ale personalului Poliţiei locale a municipiului Satu Mare este prevăzută în Anexele nr. 1l/a şi 11/b la prezentul Regulament. (4) Uniforma şi însemnele distinctive se poartă numai în timpul exercitării serviciului. CAPITOLUL IV REGULI PENTRU PORTUL UNIFORMEI Art.18. Personalul Poliţiei locale Satu Mare este obligat să respecte regulile privind portul uniformei prevăzute în prezentul Regulament. Art. 19. a) Pe timpul executării serviciului este obligatorie purtarea uniformei (în afara situaţiilor când se dispune altfel din partea conducerii instituţiei). b) Politiştii locali sunt obligaţi să aibă o ţinută completă, îngrijită şi bine întreţinută, atât în timpul serviciului, cât şi în afara lui. c) Politiştii locali care desfăşoară activităţi cu publicul poartă în mod obligatoriu, în timpul programului de lucru sau de serviciu echipamentul specific, stabilit prin H.G. nr.1332/2010, conform misiunilor şi activităţilor specifice desfăşurate la birou sau în teren. : i i | i d) Politiştii locali pot purta haine civile, corespunzătoare sezonului, pe timpul deplasării de la domiciliu la unitate şi invers. €) La decizia conducerii instituţiei, ţinuta civilă poate fi purtată şi pe timpul executării unor misiuni specifice. Art. 20. Uniforma de reprezentare este prevăzută atât pentru personalul de conducere, cât şi pentru cel de execuţie. Se poate purta pe timpul deplasărilor de la domiciliu la serviciu şi în birouri de către personalul cu activităţi preponderente în aceste spaţii, la unele întâlniri oficiale sau la ordinul conducerii instituţiei. Elementele caracteristice ale uniformei de reprezentare sunt: 1.pentru personalul de conducere - şapca, sacou cu epoleţi şi petliţe, cămaşă albastră, cravată neagră, pantaloni negri cu vipuşcă, pantofi negri sau ghete, în funcţie de anotimp; 2.pentru personalul de execuţie - şapca, sacou cu epoleţi, cămaşă albastră, cravată neagră, pantaloni negri cu vipuşcă, pantofi negri sau ghete, în funcţie de anotimp. Personalul de conducere şi cel de execuţie, în cazul femeilor, poartă fustă sau pantalon. Pagina 4 / 18 Codul ROLO1 CONSILIUL LOCAL AL Ediţia/Revizia | 7/0 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI UI Data reviziei FUNCŢIONARE POLIȚIA LOCALĂ SATU MARE La ţinuta de reprezentare, pe timpul iernii, se poartă scurta îmblănită. Art. 21. Uniforma de serviciu este prevăzută atât pentru personalul de conducere, cât şi pentru cel de execuţie. Se poartă pe timpul acţiunilor şi misiunilor specifice desfăşurate în teren, precum şi la activităţi de pregătire şi instruire sau la ordinul conducerii instituţiei. La uniformă se poartă de regulă: a)_Pe timpul sezonului călduros: şapca sau şepcuţa cu cozoroc, cămaşă bluză cu mânecă lungă sau scurtă ori tricou, pantaloni negri cu vipuşcă, pantofi de vară. Opţional se poartă scurtă de vânt, bluzon sau pelerina de ploaie, în funcţie de condiţiile atmosferice. - în perioada 01.06 — 31.08 ca şi coifură se poartă şepcuţa cu cozoroc. Prin excepţie, se poate purta şapca în cazul în care există dispoziţii din partea conducerii. În cazul în care temperaturile depăşesc limita de 30 de grade Celsius este permisă (cu aprobarea conducerii) patrularea şi cu capul descoperit, şepcuţa fiind purtată la centură sau sub epolet. - în perioada 01.06 — 31.08 pe schimburile 1 şi 11 se poartă cămaşa bluză cu mânecă scurtă, iar pe schimbul III, tricou. În funcţie de condiţiile atmosferice se poate purta bluzon sau pelerina de ploaie. b) Pe timpul sezonului rece (toamnă/iarnă/primăvară), în perioada 01.09 — 31.05 se poartă: şapca/căciula de blană, bluzon şi cămaşă sau cămaşă bluză cu mânecă lungă cu cravată neagră, scurta îmblănită, pantaloni negri cu vipuşcă de iarnă, pantofi de iarnă sau bocanci. Sub bluzon sau fără acesta, se poate purta, cu cămaşă, puloverul de culoare neagră cu anchior, cu sau fără mâneci, cu epoleţi. c) Insigna pentru piept se poartă pe partea dreaptă a pieptului la articolele de îmbrăcăminte: cămaşă bluză, sacou, bluzon, scurtă de vânt, scurtă îmblănită. d) Insigna pentru legitimaţie se poartă în suportul din piele pentru insignă şi legitimaţie. În funcţie de diversele activităţi, se poate impune portul unei anumite ţinute pentru uniformizarea aspectului vizual, în urma dispoziţiilor primite de la conducerea instituţiei sau de la şefii ierarhici. Art, 22. Personalul Poliţiei locale a municipiului Satu Mare îşi desfăşoară activitatea profesională, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. pazei şi protecţiei obiectivelor de interes public, local şi privat de pe raza teritorială a municipiului Satu Mare, acţionează în sprijinul instituţiilor statului, ale autorităţilor publice locale ale municipiului Satu Mare, cetăţenilor municipiului Satu Mare şi execută orice alte activităţi date în competenţă, exclusiv pe baza şi în executarea legii. Art. 23. (1) Personalul Poliţiei locale este obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţării, jurământul, angajamentul de serviciu, prevederile normelor interne şi să îndeplinească dispoziţiile legale ale superiorilor ierarhici privind activitatea sa profesională. (2) Personalul Poliţiei locale răspunde, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu. Art. 24. Personalul de conducere din cadrul Poliţiei locale răspunde pentru legalitatea dispoziţiilor date subordonaţilor şi esate obligaţ să verifice dacă acestea au fost înţelese corect şi să controleze modul de îndeplinire a acestora. o CAPITOLUL V ATRIBUŢIILE PERSONALULUI POLIȚIEI LOCALE Art.25. (1) Directorul general îşi îndeplineşte atribuţiile în mod nemijlocit sub autoritatea şi controlul primarului şi are următoarele atribuţii: a) organizează, planifică şi conduce întreaga activitate a Poliţiei locale; b) propune și efectuează orice modificări în organigrama instituţiei şi întreprinde măsurile necesare pentru încadrarea cu personal corespunzător şi dimensionarea corectă a personalului în vederea eficientizării activităţii; c) asigură cunoaşterea și aplicarea întocmai de către întregul personal a prevederilor legale; d) răspunde de pregătirea profesională continuă a personalului din subordine; e) urmăreşte modul de echipare a personalului cu uniformă şi însemne distinctive de ierarhizare, repartizarea şi utilizarea corespunzătoare a acestora; f) coordonează activitatea de preluare a obiectivelor în pază şi urmăreşte îndeplinirea întocmai a clauzelor prevăzute în contractele de prestări de servicii de pază încheiate; Pagina 5/18 Codul ROI-01 CONSILIUL LOCAL AL Ediţia/Revizia | 770 REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI tii minalna FUNCŢIONARE POLIŢIA LOCALĂ SATU MARE 8) Studiază şi propune unităţilor beneficiare de pază introducerea amenajărilor tehnice şi a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei; h) aprobă planurile de pază întocmite pentru obiectivele din competenţă; i) analizează şi prezintă trimestrial activitatea poliţiei locale şi indicatorii de performanţă stabiliţi de comisia locală de ordine publică; face publice pe pagina web oficială a municipiului Satu Mare rapoarte lunare privind activitatea poliţiei locale; |) asigură informarea operativă a Consiliului local al municipiului Satu Mare, precum şi a Poliţiei municipiului şi Jandarmeriei despre evenimentele deosebite ce au avut loc în cadrul activităţii poliţiei locale; k) reprezintă Poliţia locală a municipiului Satu Mare în relaţiile cu alte instituţii ale statului, cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege; ]) asigură ordinea interioară şi disciplina în rândul personalului din subordine, având dreptul să propună acordarea de recompense şi aplicarea de sancţiuni în condiţiile legii; m) propune primarului adoptarea de măsuri pentru eficientizarea activităţii; n) organizează şi participă la audienţele cu cetăţenii; 0) asigură măsurile pentru rezolvarea operativă a cererilor, a sesizărilor şi a reclamaţiilor cetăţenilor, în conformitate cu prevederile legale; p) întocmeşte și / sau aprobă aprecierile de serviciu ale personalului, potrivit competenţei; q) coordonează activitatea de evidenţă, aprovizionare, de repartizare, de întreţinere şi de păstrare, în condiţii de siguranţă, a armamentului şi a muniției din dotare; r) organizează şi execută controale tematice şi inopinate asupra modului în care sunt îndeplinite atribuţiile de serviciu de către personalul poliţiei locale; s) întreprinde măsuri de aprovizionare şi menţinere în stare de funcţionare a aparaturii de pază şi alarmare, radiocomunicaţii şi a celorlalte amenajări destinate serviciului de pază şi ordine; t) propune spre aprobare consiliului local tarifele la care se vor executa prestările de servicii pentru beneficiari atunci când este cazul; u) organizează activităţile de protecţie a muncii, de prevenire şi stingere a incendiilor şi de intervenţie pe linie de situaţii de urgenţă cu întreg personalul; v) coordonează direct activitatea Direcţiei Ordine publică, Serviciului economic, al Direcţiei Monitorizare, Compartimentului Juridic, Serviciului Mediu, Disciplina în construcţii şi Control Comercial şi îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege. w) dispune măsurile necesare pentru elaborarea şi dezvoltarea sistemului de control intern; (2) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, directorul general emite decizii cu caracter obligatoriu pentru întregul personal din subordine. (3) Se preocupă permanent de activităţile de control intern și de strategia anticorupţie. Art.26.Direcţia Ordine Publică, se subordonează directorului general şi are următoarele atribuţii specifice: (1) pe linie de ordine publică prin cele 4 Servicii care se subordonează Directorului executiv al Direcţiei : a) acţionează în zona de competenţă stabilită prin Planul de ordine şi siguranță publică al municipiului Satu Mare pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, comerțului stradal neautorizat, cât şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice sau curăţeniei localităţii; b) intervin la solicitările dispeceratului la evenimentele semnalate prin Serviciul de Urgenţă 112, pe principiul „cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului intervine”, în funcţie de specificul atribuţiilor de serviciu stabilite prin lege şi în limita competenţei teritoriale; c) acţionează pentru depistarea persoanelor şi a bunurilor urmărite în temeiul legii; d) participă la executarea măsurilor stabilite în situaţii de urgenţă; e) în cazul constatării în flagrant a unei fapte penale, imobilizează făptuitorul, iau măsuri pentru conservarea locului faptei, identifică martorii oculari, sesizează imediat organele competente şi predau făptuitorul structurii Poliţiei Române competente teritorial, pe bază de proces-verbal, în vederea continuării cercetărilor; f)conduce la sediul Poliţiei locale competente persoanele suspecte a [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă