27 martie 2025 · Inițiator: Primarul municipiului Satu Mare

HCL 72/2025 Satu Mare adoptată

Hotărâre privind reînnoirea atestatelor persoanelor fizice care au obținut certificate de calificare, în vederea dobândirii calității de administratori de condominii

Denumire
Hotărârea nr. 72 din 2025 a Consiliului Local Satu Mare
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
72 / 2025
Data
27 martie 2025
Inițiator
Primarul municipiului Satu Mare
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Pe scurt

Hotărârea aprobă reînnoirea atestatelor persoanelor fizice care au certificat pentru a deveni administratori de condominii, în cazul în care atestatul lor a expirat. Atestatul reînnoit este valabil 4 ani și poate fi reînnoit în aceleași condiții; dacă atestatul expiră, este suspendat sau retras, nu se poate exercita activitatea de administrator de condominii. Deciziile se aplică pentru locuitorii din condominii din Satu Mare, iar Primarul atribuie sarcina de implementare Serviciului Informare și Relații Publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă reînnoirea atestatelor pentru persoanele fizice al căror atestat a expirat, în vederea exercitării activităţii de administrator de condominii, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

00ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA NR. 72/27.03.2025 privind reînnoirea atestatelor persoanelor fizice care au obținut certificate de calificare, în vederea dobândirii calității de administratori de condominii Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 18266/20.03.2025, referatul de aprobare al Primarului municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr. 18268/20.03.2025, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al Serviciului Informare și Relații Publice din cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, înregistrat sub nr. 18269/ 20.03.2025, raportul de specialitate al Serviciului Juridic, înregistrat sub nr. 18315/20.03.2025 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare, În conformitate cu prevederile art. 2 lit. (e), art. 10 alin. (5) și alin. (6), art. 64 alin. (10) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările și completările ulterioare, Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,          În temeiul prevederilor art. 129 alin. (14), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Adoptă prezenta, H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă reînnoirea atestatelor pentru persoanele fizice al căror atestat a expirat, în vederea exercitării activităţii de administrator de condominii, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Atestatul este valabil 4 (patru) ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis. Art. 3. Expirarea, suspendarea sau retragerea atestatului determină automat imposibilitatea exercitării activității de administrare a condominiilor. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul municipiului Satu Mare prin Serviciul Informare și Relații Publice, Compartiment Civic și Asociații de Proprietari. Art. 5. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă publică şi se comunică, prin intermediul Secretarului general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului - Judeţul Satu Mare şi Serviciului Informare și Relații Publice - Compartiment Civic și Asociații de proprietari. Președinte de ședință, Contrasemnează Crăciun Ciprian Dumitru Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Total consilieri în funcţie 23 Nr. total al consilierilor prezenţi 20 Nr. total al consilierilor absenţi 3 Voturi pentru 20 Voturi împotrivă 0 Abţineri 0 Redactat în 3 exemplare originale L.G.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă