29 februarie 2024 · Inițiator: Primarul municipiului Satu Mare

HCL 51/2024 Satu Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea cooperării Municipiului Satu Mare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru susținerea proiectului de interes public regional „Platforma Online de Investiții și Inovare Nord-Vest INNO și atragerea investitorilor pentru perioada 2024-2028”, a contribuțiilor financiare anuale, a categoriilor de activități și cheltuieli prevăzute, precum și a bugetului multianual pentru perioada 2024-2028

Denumire
Hotărârea nr. 51 din 2024 a Consiliului Local Satu Mare
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
51 / 2024
Data
29 februarie 2024
Inițiator
Primarul municipiului Satu Mare
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă colaborarea cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru susținerea proiectului Platforma INNO (investiții și inovare) în perioada 2024-2028, iar Primarul va semna protocolul de colaborare în numele localității. Se stabilește plata anuală a contribuției financiare către ADR Nord-Vest, în patru rate pe ani, conform Anexelor 1 și 2 ale hotărârii. Așadar, locuitorii pot aștepta un angajament finanțat din bugetul local pentru acest proiect regional, cu impact bugetar predictibil pe termen multianual (2024-2028).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă cooperarea Municipiului Satu Mare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru susținerea proiectului de interes public regional „Platforma Online de Investiții și Inovare Nord-Vest INNO” și atragerea investitorilor pentru perioada 2024-2028”, implementat prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. În acest sens, Primarul Municipiului Satu Mare este mandatat să semneze protocolul de colaborare cu ADR Nord-Vest, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HotărâreA NR. 51/29.02.2024 privind aprobarea cooperării Municipiului Satu Mare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru susținerea proiectului de interes public regional „Platforma Online de Investiții și Inovare Nord-Vest INNO și atragerea investitorilor pentru perioada 2024-2028”, a contribuțiilor financiare anuale, a categoriilor de activități și cheltuieli prevăzute, precum și a bugetului multianual pentru perioada 2024-2028 Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 10247/14.02.2024, referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr. 10248/14.02.2024, în calitate de iniţiator, raportul de specialitate comun al Serviciului scriere, implementare şi monitorizare proiecte şi al Direcţiei economice, înregistrat sub nr. 10249/14.02.2024, avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare, Având în vedere proiectul de interes public regional “Platforma Online de Investiții și Inovare Nord-Vest INNO și atragerea investitorilor pentru perioada 2024-2028”, implementat prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. e) coroborat cu prevederile alin. (9) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, În temeiul prevederilor art. 139 alin (3) lit. f) și art. 196 alin (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Adoptă prezenta, H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă cooperarea Municipiului Satu Mare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest pentru susținerea proiectului de interes public regional „Platforma Online de Investiții și Inovare Nord-Vest INNO” și atragerea investitorilor pentru perioada 2024-2028”, implementat prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest. În acest sens, Primarul Municipiului Satu Mare este mandatat să semneze protocolul de colaborare cu ADR Nord-Vest, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. (1) Se aprobă plata unei contribuții financiare anuale la realizarea proiectului de mai sus, conform Anexei 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, care va fi achitată către Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest, în patru rate trimestriale, cu data scadentă data de 25 a fiecărei luni din ultimul trimestru pentru trimestrul în curs, pentru realizarea proiectului de interes public regional menţionat la art. 1. (2) Bugetarea contribuţiei financiare pentru platformă pentru perioada 2024-2028 va asigura sustenabilitatea financiară a acesteia, precum şi dezvoltarea platformei astfel încât să devină instrument de promovare şi de atragere a investiţiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest şi în Municipiul Satu Mare. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Satu Mare, Direcţia economică şi Serviciul scriere, implementare şi monitorizare proiecte. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Satu Mare, Direcţiei economice şi Serviciului Scriere, Implementare şi Monitorizare Proiecte, precum şi Instituţiei Prefectului - Judeţul Satu Mare. Președinte de ședință, Contrasemnează Tămășan Ilieș Cristina Marina Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Total consilieri în funcţie 23 Nr. total al consilierilor prezenţi 21 Nr. total al consilierilor absenţi 2 Voturi pentru 21 Voturi împotrivă 0 Abţineri 0 Redactat în 3 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă