HCL 408/2024 adoptată
Hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z.-Zonă de industrie și depozitare, precum și introducere în intravilan în municipiul Satu Mare, Nr. cad. 187202
Documente
- hcl hcl-408.doc
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 408/19.12.2024
privind aprobarea documentației P.U.Z.-Zonă de industrie și depozitare,
precum și introducere în intravilan
în municipiul Satu Mare, Nr. cad. 187202
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare,
Urmare a cererii depuse de Bozso Carol, în calitate de beneficiar
împreună cu soția Bozso Ileana, înregistrată la Primăria Municipiului Satu
Mare sub nr. 45161/31.07.2024,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 63109/06.11.2024,
referatul de aprobare al Primarului municipiului Satu Mare, înregistrat sub
nr. 63110/06.11.2024, în calitate de inițiator, Avizul
Favorabil al Arhitectului șef înregistrat sub nr. 43/06.11.2024, Raportul
informării și consultării publicului înregistrat sub nr. 45056/31.07.2024,
raportul de specialitate al Arhitectului șef al Municipiului Satu Mare,
înregistrat sub nr. 63111/06.11.2024, raportul de specialitate al
Serviciului Juridic, înregistrat sub nr. 63269/06.11.2024 și avizele
Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile:
- art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1)–(1^3), art. 45 lit. b),
art. 47, art. 47^1, art. 56 alin. (4), alin. (6),
art. 65 alin. (1) ale Legii nr. 350/2001 privind amenajarea
teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările
ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 18 din Ordinul
Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr.
233/2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și
urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de
urbanism, cu modificările și completările ulterioare,
- Capitolul III, secțiunea a 3-a din Anexa la Ordinul Ministrului
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 2701/2010
pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a
publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor
de amenajare a teritoriului și de urbanism,
- prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c),
art. 139 alin. (3) lit. e), art. 196 alin. (1) lit. a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă documentația Planul Urbanistic Zonal – Zonă de
industrie și depozitare, întocmită de AD PAVI DINAMIC S.R.L., în
conformitate cu proiectul nr. 333/2023 şi în conformitate cu anexele
aferente, care au ca obiect de reglementare imobilul înscris în C.F. nr.
187202 Satu Mare.
Art. 2. Prezenta documentație de urbanism are valabilitate 2 (doi) ani
de la data aducerii la cunoștință publică.
Art. 3. Echiparea tehnico-edilitară a zonei se va realiza de către
investitor de la rețelele existente în zonă.
Art. 4. Se aprobă introducerea în intravilan a terenului înscris în
CF. Nr. 187202 Satu Mare, Nr. Cad. 187202.
Art. 5. La faza D.T.A.C. se va solicita emiterea acordului tehnic al
Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, avizul specific al Statului
Major al Apărării și obținerea avizului/acordului S.T.S., în situația în
care vor exista solicitări de autorizare a obiectivelor de investiții, care
prin excavarea terenului ar putea afecta integritatea rețelelor de
telecomunicații speciale existente în zona de interes. Se vor respecta
condiționările impuse de D.E.E.R. Sucursala Satu Mare cu nr.
[CNP]/15.07.2024 privind retragerile limitei construibile față de
aliniament și LEA 20kV existentă în zonă.
Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se
încredințează Primarul Municipiului Satu Mare prin Structurile de
specialitate din subordine.
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului
general al municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege,
beneficiarilor, Primarului municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului
- județul Satu Mare, Arhitectului șef al Municipiului Satu Mare, iar
Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare prin Serviciul
Dezvoltare Urbană și se aduce la cunoștință publică.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Bertici Ștefan
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea
prevederilor art. 139 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
|Total consilieri în |23|
|funcţie | |
|Nr. total al |23|
|consilierilor prezenţi| |
|Nr. total al |0 |
|consilierilor absenţi | |
|Voturi pentru |23|
|Voturi împotrivă |0 |
|Abţineri |0 |
Redactat în 3 exemplare originale
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.