Se aprobă structura organelor Primăriei Municipiului Satu Mare, adică statul de funcții al aparatului propriu, stabilind numărul, denumirile și nivelurile posturilor existente. Practic, se decide ce poziții sunt ocupate, cu ce grade și ce salarii pot primi angajații, pentru a organiza munca din Primărie. Pentru locuitori înseamnă clarificarea bugetului de personal, eventual impact asupra costurilor publice și termenele de ocupare sau modificare a posturilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 alin. (1), alin. (4), art.10, art.11, art.31 ale Legii nr. 153/2017 Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; • art. 14 ale Legii nr. 273/2006 a finanțelor publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Luând în considerare Raportul final ale examenului de promovare în grad, înregistrat sub nr. 3168/20.01.2025; Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și…
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 35/27.02.2025
privind aprobarea statului de funcții
al Primăriei Municipiului Satu Mare
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 11002/20.02.2025,
referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare, înregistrat cu
nr. 11003/20.02.2025, în calitate de inițiator, raportul de specialitate al
Compartimentului Resurselor Umane, înregistrat sub nr. 11004/20.02.2025,
avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Satu Mare;
În conformitate cu prevederile:
• art. 386 lit. a), art. 393, art. 405, art. 407 art. 409 alin. (1) și
alin (3) lit. b) art. 476 alin. (1) alin. (2) lit. a), lit. b), art.
477 alin. (1) art. 478, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate
cu prevederile art. 40 alin. (1) lit. a). și lit. b). din Legea nr.
53/2003 Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare;
• H.G. nr.1336/2022 probarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi
dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar
plătit din fonduri publice, cu modificările și completările
ulterioare, cu modificările și completările ulterioare;
• art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 alin. (1), alin. (4), art.10,
art.11, art.31 ale Legii nr. 153/2017 Legea-cadru privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare;
• art. 14 ale Legii nr. 273/2006 a finanțelor publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare Raportul final ale examenului de promovare în
grad, înregistrat sub nr. 3168/20.01.2025;
Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările și completările ulterioare,
În baza prevederilor art. 129 alin. (1) alin. (2) lit. a). coroborate
cu alin. (3) lit. c). din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit.
a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art.1. Se aprobă Statul de funcții al Primăriei Municipiului Satu Mare
conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează
Primarul Municipiului Satu Mare prin intermediul Compartimentului Resurse
Umane din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare.
Art.3. Prezenta hotărâre abrogă prevederile Hotărârii Consiliului
Local Satu Mare nr. 364/28.11.2024 privind aprobarea statului de funcții al
Primăriei Municipiului Satu Mare.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului
General al Municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului
Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - Județul Satu Mare, și
prin intermediul Compartimentului Resurselor Umane, Agenției Naționale a
Funcționarilor Publici.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Cernea Victor-Ioan
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea
prevederilor art. 139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
|Total consilieri în |23|
|funcţie | |
|Nr. total al |23|
|consilierilor prezenţi| |
|Nr. total al |0 |
|consilierilor absenţi | |
|Voturi pentru |23|
|Voturi împotrivă |0 |
|Abţineri |0 |
Redactat în 3 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.