Satu Mare › 10 februarie 2022

HCL 34/2022 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Bugetului creditelor interne al Municipiului Satu Mare pe anul 2022

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA NR. 34/10.02.2022 privind aprobarea Bugetului creditelor interne al Municipiului Satu Mare pe anul 2022 Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa extraordinară din data de 10 februarie 2022, Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 5.230/28.01.2022, referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare, înregistrat sub nr. 5.232/28.01. 2022, în calitate de iniţiator, raportul de specialitate al Serviciului buget înregistrat cu nr. 5.235/28.01.2022 și avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local, Constatând necesitatea aprobării Bugetului creditelor interne al Municipiului Satu Mare pe anul 2022, Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale cap. IV din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare, Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al municipiului Satu Mare nr. 67/26.03.2020 privind aprobarea contractării unei/unor finanțări rambursabile în valoare de maxim 153.563.728,81 lei, în vederea realizării unor obiective de investiții de interes local/ refinanțării datoriei publice locale, modificată și completată prin H.C.L. nr. 184 din 20 noiembrie 2020, Ţinând cont de: * Hotărârea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale nr. 6.510 din 05 aprilie 2021 prin care se avizează favorabil contractarea de către Municipiul Satu Mare, a unei finanțări rambursabile în valoare de 86.370.000 lei pentru realizarea unor investiții publice de interes local, * Hotărârea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale nr. 6.511 din 05 aprilie 2021 prin care se avizează favorabil contractarea de către Municipiul Satu Mare, a unei finanțări rambursabile în valoare de 13.630.000 lei pentru realizarea unor investiții publice de interes local care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Având la bază contractul de credit încheiat cu UniCredit Bank SA, nr. RContr. 2021 – 290 / 24.984 din 27 aprilie 2021, în vederea finanțării unor investiții publice de interes local precum și contractul de credit încheiat cu Banca Transilvania nr. RContr.2021 – 320/28.859 din 20 mai 2021, în vederea finanțării unor investiții publice de interes local care beneficiază de fonduri externe nerambursabile, În baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a) ale art.136 alin. (8) lit. b) precum și ale art. 139 alin. (3) lit. a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Adoptă următoarea H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă Bugetul creditelor interne al Municipiului Satu Mare pe anul 2022, în valoare totală de 100.000.000 lei, la Secţiunea de dezvoltare, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, în structura prevăzută în legea bugetului pe anul 2022. Art. 2. (1) Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii de interes local finanțate din credite interne pe anul 2022, în valoare de 86.370.000 lei conform anexei nr.2. (2) Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii care beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile pe anul 2022, în valoare de 13.630.000 lei conform anexei nr.2A. Art. 3. Se aprobă Lista creditelor de angajament pentru anul în curs și Programul multianual de investiții pe anii 2023, 2024, 2025 și 2026 aferente obiectivelor de investiţii aprobate în Secţiunea de dezvoltare a bugetului creditelor interne, conform anexei nr. 3 la prezentul proiect de hotărâre. Art. 4. Sumele aprobate în Bugetul local de Venituri şi Cheltuieli al Municipiului Satu Mare, în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii subordonate Consiliului local al Municipiului Satu Mare, respectiv în Bugetul împrumuturilor externe și/sau interne vor constitui Bugetul de Venituri şi Cheltuieli consolidat al municipiului Satu Mare pe anul 2022. Art. 5. Anexele 1, 2, 2A și 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Satu Mare prin structurile de specialitate. Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului general al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului - Judeţul Satu Mare, Directorului executiv şi Serviciului Buget. Președinte de ședință, Contrasemnează Sinai Annamária Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ; |Total consilieri în funcţie cf. art. 204 alin. (2) |22 | |lit. a) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 | | |Nr. total al consilierilor prezenţi |22 | |Nr total al consilierilor absenţi |0 | |Voturi pentru |19 | |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |3 | Redactat în 6 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro