Hotărâre privind aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea realizării obiectivului de investiții Construire sală de educație fizică școlară proiect tip în cadrul Liceului Teoretic German „Johann Ettinger, Bulevardul Cloșca, nr. 72, Municipiul Satu Mare, județul Satu Mare”
Denumire
Hotărârea nr. 275 din 2023 a Consiliului Local Satu Mare
Consiliul Local Satu Mare aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, prin C.N.I. S.A., a unui lot de teren de 900 mp din imobilul aflat pe Bulevardul Cloșca nr. 72, pentru realizarea obiectivului de investiție Construire sală de educație fizică școlară la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”. Terenul rămâne în proprietatea Municipiului pe durata execuției proiectului, iar predarea se face pe baza unui protocol cu C.N.I. S.A. Dacă este necesar, se vor respecta condițiile stabilite în acordul de predare și termenele stabilite pentru finalizarea investiției.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A. pe bază de protocol, a terenului în suprafață de 900 mp, situat în judeţul Satu Mare, Municipiul Satu Mare, Bulevardul Cloșca nr. 72, aflat în proprietatea Municipiului Satu Mare, din totalul de 13.466 mp, identificat potrivit Cărţii funciare nr. 162454 și număr cadastral 162454, în vederea şi pe perioada realizării de către C.N.I. a obiectivului de investiţii Construire sală de educație fizică școlară proiect tip în cadrul Liceului Teoretic German „Johann…
right11430ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
00ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 275/14.09.2023
privind aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A., a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea realizării obiectivului de investiții Construire sală de educație fizică școlară proiect tip în cadrul Liceului Teoretic German „Johann Ettinger, Bulevardul Cloșca, nr. 72,
Municipiul Satu Mare, județul Satu Mare”
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare,
Analizând proiectul de hotărâre nr. 52197/07.09.2023, referatul de aprobare al iniţiatorului, înregistrat sub nr. 52201/07.09.2023, raportul de specialitate comun al Direcţiei Economice şi al Serviciului Investiții, Gospodărire, Întreținere, înregistrat sub nr. 52202/07.09.2023, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri, înregistrat sub nr. 52410/07.09.2023 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare,
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii C.N.I. S.A. cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În baza prevederilor art. 108 lit. d), art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 297 alin. (1) lit. d), art. 349 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Ȋn temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) lit. g) și a prevederilor art.196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta:
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii C.N.I. S.A. pe bază de protocol, a terenului în suprafață de 900 mp, situat în judeţul Satu Mare, Municipiul Satu Mare, Bulevardul Cloșca nr. 72, aflat în proprietatea Municipiului Satu Mare, din totalul de 13.466 mp, identificat potrivit Cărţii funciare nr. 162454 și număr cadastral 162454, în vederea şi pe perioada realizării de către C.N.I. a obiectivului de investiţii Construire
sală de educație fizică școlară proiect tip în cadrul Liceului Teoretic German „Johann Ettinger, Bulevardul Cloșca, nr. 72, Municipiul Satu Mare, județul Satu Mare”.
Art. 2. Se aprobă asigurarea finanţării din bugetul local de venituri şi cheltuieli al Municipiului Satu Mare, jud. Satu Mare a cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi (energie electrică, apă-canal, telefonie, internet, gaz).
Art. 3. Municipiul Satu Mare se obligă să asigure, în condiţiile legii, suprafeţele de teren necesare pentru depozitarea şi organizarea şantierului.
Art. 4. Municipiul Satu Mare se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivului realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioadă de minim 15 ani.
Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Satu Mare, prin Serviciul Investiții, Gospodărire, Întreținere și Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului Judeţul Satu Mare, Serviciului Investiții, Gospodărire, Întreținere, Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri și Companiei Naționale de Investiții C.N.I. S.A..
Președinte de ședință, Contrasemnează
Stan Gheorghe Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința extraordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Total consilieri în funcţie
23
Nr. total al consilierilor prezenţi
21
Nr total al consilierilor absenţi
2
Nr. consilieri luați în calcul cf. art. 228 alin. 3 din OUG 57/2019
17
Nu participă la dezbateri și la vot
4
Voturi pentru
17
Voturi împotrivă
0
Abțineri
0
Redactat în 3 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.