27 iulie 2023

HCL 240/2023 Satu Mare adoptată

Aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor cu chirie din fondul locativ de stat

Pe scurt

Se aprobă criteriile de repartizare a locuințelor cu chirie din fondul locativ de stat, adică stabilirea regulilor care să determine cine primește o locuință, în ce condiții și în ce ordine, pe baza unor factori cum ar fi situația socială, venitul și nevoile persoanelor. Pentru locuitori, înseamnă că există un proces structurat de alocare și că anumite familii sau persoane pot avea prioritate, iar termenele și zonele afectate rezultă din aceste criterii (ex. perioade de așteptare, drepturi de ocupare, eventuale limitări geografice). Decizia urmărește să asigure transparență, echitate și protecția chiriașilor în acordarea locuințelor. //

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă criteriile de repartizare a locuințelor cu chirie din fondul locativ de stat, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 240 din 2023 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor cu chirie din fondul locativ de stat
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
240 / 2023
Data
27 iulie 2023
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată

Documente

Text

4445000ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA NR. 240/27.07.2023 privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor cu chirie din fondul locativ de stat Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 43215/18.07.2023 conexat cu numărul 31719/18.05.2023, referatul de aprobare al inițiatorului, înregistrat sub nr. 43217/18.07.2023 conexat cu nr. 31720/18.05.2023, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu Concesionări Închirieri înregistrat sub nr. 43218/18.07.2023 conexat cu nr. 31723/18.05.2023, raportul de specialitate al Serviciului Juridic înregistrat sub nr. 44024/21.07.2023 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare, În conformitate cu prevederile: Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 30 alin. (2) din Anexa nr. 1 la HG nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996; art. 9 lit. a) din Decretul - Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinație de locuințe, cu modificările și completările ulterioare, Art. 20 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere procesul verbal de afișare pentru aducere la cunoștință publică cu nr. 32678/23.05.2023 și referatul cu nr. 41768/11.07.2023 întocmit de către Serviciul Relații Publice, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, În conformitate cu prevederile art. 87 alin. (5), art. 108 lit. c), art. 129 alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (6) lit. b), alin. (7) lit. q), art. 139 alin. (3) lit. g) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Adoptă prezenta: H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă criteriile de repartizare a locuințelor cu chirie din fondul locativ de stat, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă documentele justificative aferente cererii, conform Anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta. Art. 3. Comisia de analiză a solicitărilor de locuință numită prin Dispoziția Primarului va asigura analizarea cererilor de locuințe depuse. Art. 4. Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă HCL nr. 212/30.10.2014 privind aprobarea criteriilor de repartizare a locuințelor din fondul locativ aflat în patrimoniul Municipiului Satu Mare. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Viceprimarul Municipiului Satu Mare, Dna Tămășan Ilieș Cristina și Serviciul Patrimoniu Concesionări Închirieri din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare. Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - Județul Satu Mare, Serviciului Patrimoniu Concesionări Închirieri şi se aduce la cunoştinţă publică. Președinte de ședință, Contrasemnează Piller Adrian-Raul Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin.(3) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Total consilieri în funcţie 23 Nr. total al consilierilor prezenţi 22 Nr. total al consilierilor absenţi 1 Voturi pentru 22 Voturi împotrivă 0 Abţineri 0 Redactat în 3 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala