26 iulie 2022 · Inițiator: Primarul Municipiului Satu Mare
HCL 224/2022 Satu Mare adoptată
Aprobarea execuţiei bugetului creditelor interne al Municipiului Satu Mare, la TRIM. II 2022
Pe scurt
Hotărârea spune că bugetul pentru creditele interne al Municipiului Satu Mare pentru trimestrul II 2022 este aprobat în valoare totală de 0 lei, cu detaliile în Anexa 1. Practic, autoritățile aprobă veniturile și cheltuielile aferente acelor credite, dar suma alocată în acest moment este zero, iar anexele intră în vigoare ca parte integrantă a deciziei. Responsabil pentru punerea în aplicare: Primarul și Serviciul Buget al Primăriei; hotărârea se transmite conform prevederilor legale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă execuţia veniturilor și cheltuielilor Bugetului creditelor interne al Municipiului Satu Mare la trim. II 2022, în valoare totală de 0 lei, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre, în structura prevăzută în legea bugetului pe anul 2022
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 224/26.07.2022
privind aprobarea execuţiei bugetului creditelor interne al
Municipiului Satu Mare, la TRIM. II 2022
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare întrunit în şedinţa
ordinară din data de 26.07.2022,
Analizând Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr.
38.473/11.07.2022, referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu
Mare, înregistrat sub nr. 38.474/11.07.2022, în calitate
de iniţiator, raportul de specialitate al Serviciului Buget, înregistrat
sub nr. 38.476/11.07.2022, precum și avizele comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local Satu Mare,
Ținând cont de:
- prevederile Legii nr. 317/28.12.2021 a bugetului de stat pe anul
2022,
- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislative pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
- prevederile art. 49 alin. (13), din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare,
Având la bază H.C.L. nr. 34 din 10 februarie 2022, privind aprobarea
Bugetului creditelor interne al municipiului Satu Mare pe anul 2022,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4)
lit. a), ale art. 139 alin. (3) lit. a), ale art. 155 alin. (4) lit. c)
precum şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă următoarea,
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă execuţia veniturilor și cheltuielilor Bugetului
creditelor interne al Municipiului Satu Mare la trim. II 2022, în valoare
totală de 0 lei, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre, în structura
prevăzută în legea bugetului pe anul 2022.
Art. 2. Anexa nr.1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se
încredințează Primarul Municipiului Satu Mare şi Serviciul Buget din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Satu Mare.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului
General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului
Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - Judeţul Satu Mare,
Directorului Executiv şi Serviciului Buget.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Cernea Victor Ioan
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor art.
139 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ;
|Total consilieri în funcţie |23 |
|Nr. total al consilierilor prezenţi |22 |
|Nr. total al consilierilor absenţi |1 |
|Voturi pentru |22 |
|Voturi împotrivă |0 |
|Abţineri |0 |
Redactat în 6 exemplare originale
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.