30 martie 2023

HCL 119/2023 Satu Mare adoptată

Aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe aferente sistemului public de alimentare cu apă și canalizare aflate în concesiunea Apaserv Satu Mare S.A. , în vederea casării și valorificării

Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Satu Mare aprobă scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe ale sistemului de apă și canalizare, aflate în concesiune de Apaserv Satu Mare S.A., cu scopul casării și valorificării acestora. Decizia înseamnă eliminarea din exploatare a echipamentelor învechite sau nefuncționale și vânzarea sau valorificarea fizică a bunurilor scoase din uz, pentru a recupera parte din investiții. pentru locuitori, acest lucru poate însemna eventuale lucrări de înlocuire sau reparații în rețele, dar nu explicit finanțări suplimentare sau termene imediate; textul indică doar procedura de casare și valorificare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Satu Mare a mijloacelor fixe aflate în concesiunea Apaserv Satu Mare, identificate in Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește apa, canalizarea, căldura sau iluminatul — și tarifele lor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Satu Mare

Denumire
Hotărârea nr. 119 din 2023 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe aferente sistemului public de alimentare cu apă și canalizare aflate în concesiunea Apaserv Satu Mare S.A. , în vederea casării și valorificării
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
119 / 2023
Data
30 martie 2023
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri · Apă, căldură, iluminat

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA nr. 119/30.03.2023 privind aprobarea scoaterii din funcțiune a unor mijloace fixe aferente sistemului public de alimentare cu apă și canalizare aflate în concesiunea Apaserv Satu Mare S.A. , în vederea casării și valorificării Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Urmare a solicitării Apaserv Satu Mare S.A. cu nr. 2740/17.02.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Satu Mare sub nr. 11491/20.02.2023, Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 18689/21.03.2023, referatul de aprobare al inițiatorului înregistrat sub nr. 18698/21.03.20, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri înregistrat sub nr. 18713/21.03.2023, raportul de specialitate comun al Direcției Economice și al Serviciului Financiar Contabilitate înregistrat sub nr. 19857/23.03.2023 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Satu Mare, Luând în considerare prevederile: • art. 557 alin. (2) și art. 864 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicat cu modificările și completările ulterioare, • art. 361 alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, • O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unității administrativ-teritoriale, • H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, cu modificările și completările ulterioare, • Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 12313/19.11.2009, • art. 20 alin. (1) lit. e) și art. 23 alin. (2) lit. d), e) și h) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, Ținând cont de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art.129 alin. (2) lit. c) și d), alin. (7) lit. n), prevederile art. 139 alin. (3) lit. g), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și și completările ulterioare, Adoptă prezenta: H O T Ă R Â R E: Art. 1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Satu Mare a mijloacelor fixe aflate în concesiunea Apaserv Satu Mare, identificate in Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Se aprobă scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe prevăzute la art.1 precum și scoaterea acestora din lista bunurilor de retur, parte integrantă din contractul de delegare nr. 12313/19.11.2009, în vederea casării şi valorificării. Art. 3. Sumele rezultate din valorificarea mijloacelor fixe prevăzute la art.1, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul local al Municipiului Satu Mare. Art. 4. Se aprobă modificarea în mod corespunzător a inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public și privat al Municipiului Satu Mare, precum și în evidențele contabile. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează, Viceprimarul Municipiului Satu Mare, doamna [NUME], Direcția Economică și Serviciul Patrimoniu, Concesionări, Închirieri. Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului - Judeţul Satu Mare, Viceprimarului Municipiului Satu Mare, doamna [NUME], Apaserv Satu Mare S.A., Direcției Economice și Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri. Președinte de ședință, Contrasemnează Kiss Iosif Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (3) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; |Total consilieri în |23| |funcţie | | |Nr. total al |21| |consilierilor prezenţi| | |Nr. total al |2 | |consilierilor absenţi | | |Voturi pentru |21| |Voturi împotrivă |0 | |Abţineri |0 | Redactat în 3 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala