HCL 116/2023 adoptată
Hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. - ZONĂ DE LOCUIT – LOCUINȚE INDIVIDUALE în Municipiul Satu Mare, Strada Căprioarei pe parcelele cu Nr. Cad. 168719, 180936, 164265 și acceptarea ofertei de donație
Documente
- hcl hcl-116.doc
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL SATU MARE
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI SATU MARE
HOTĂRÂREA NR. 116/30.03.2023
privind aprobarea documentației P.U.Z. - ZONĂ DE LOCUIT –
LOCUINȚE INDIVIDUALE în Municipiul Satu Mare, Strada Căprioarei
pe parcelele cu Nr. Cad. 168719, 180936, 164265
și acceptarea ofertei de donație
Consiliul Local al Municipiului Satu Mare,
Urmare a cererii depuse de către Lucuț Daniel în calitate de
reprezentant al FILIPO SAN DANYDO S.R.L., înregistrată la Primăria
Municipiului Satu Mare sub nr. 59361 din 21.10.2022,
Analizând proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 1893/11.01.2023,
referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare înregistrat sub
nr. 1895/11.01.2023, în calitate de inițiator, Avizul Favorabil al
Arhitectului Șef înregistrat sub nr. 02/11.01.2023, Raportul informării și
consultării publicului înregistrat sub nr. 60759/28.10.2022, Raportul de
specialitate al Arhitectului șef al Municipiului Satu Mare înregistrat sub
nr. 1897/11.01.2023, raportul Serviciului Juridic înregistrat sub nr.
7440/02.02.2023 și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local
Satu Mare,
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu:
- art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1^1)–(1^3), art. 45 lit. b),
art. 47, art. 56 alin.(4), alin.(6), art.65 alin.(1) ale Legii
nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu
modificările și completările ulterioare, coroborate cu
dispozițiile art. 18 din Ordinul Ministrului Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice nr. 233/2016, pentru
aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de
elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, cu
modificările și completările ulterioare,
- secțiunea a 3-a din Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale
și Administrației Publice nr. 2701/2010 pentru aprobarea
Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire
la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a
teritoriului și de urbanism,
- prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată,
cu modificările și completările ulterioare,
- art. 863 lit. c), art. 881, art. 885 alin. (1), art. 1011 și
următoarele din Codul Civil,
- art. 286 alin. 4, art. 291 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c),
art. 139 alin.(2) și alin. (3) lit. e), art. 196 alin. (1) lit. a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare,
Adoptă prezenta,
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă documentația Planul Urbanistic Zonal – ZONĂ DE
LOCUIT-LOCUINȚE INDIVIDUALE ÎN MUN. SATU MARE, STR. CĂPRIOAREI PE PARCELELE
CU NR. CAD.168719, 180936, 164265, întocmită de FILIPO SAN DANYDO S.R.L.,
în conformitate cu proiectul nr. 109/2022 şi în conformitate cu anexele
aferente, care au ca obiect de reglementare imobilele înscrise în C.F. Nr.
168719 Satu Mare, C.F. Nr. 180936 Satu Mare și C.F. Nr. 164265 Satu Mare.
Art. 2. (1) Se acceptă oferta de donație a terenului în suprafață de
346 mp (Lot 23 – conform planșei A6 Proprietatea asupra terenurilor)
rezultat în urma dezlipirii parcelei nou create prin alipirea imobilelor cu
Nr. Cad. 168719, 180936, 164265, respectiv planul de situație cu propunerea
de dezlipire întocmit de inginer topograf Petruș Maria, în favoarea
Municipiului Satu Mare pentru realizarea profilului căilor de circulație
publică.
(2) Se mandatează Viceprimarul Municipiului Satu Mare desemnat
prin Dispoziția Primarului de a semna acte în formă autentică, pentru
semnarea actului autentic de acceptare a donației.
(3) Dovada donării terenurilor se va face în maxim 6 luni de la
aprobare P.U.Z., neîndeplinirea acestei obligații ducând la pierderea
valabilității acestuia.
(4) Neîndeplinirea obligației de donare duce la pierderea
valabilității documentației de urbanism faza P.U.Z..
Art. 3. Autorizațiile de construire se vor elibera numai după
operarea donației de teren în evidențele C.F. precum și a preluării
acestuia prin proces verbal de predare primire de către autoritatea locală.
Art. 4. Autorizaţiile de construire se vor elibera numai după
echiparea tehnico edilitară (apă-canal, gaz, energie electrică), în
conformitate cu art.13 alin.(2), art.28 alin. (1) şi alin. (2) din
Regulamentul General de Urbanism.
Art. 5. Echiparea tehnico edilitară a zonei se va realiza de
investitor de la rețelele existente în zonă.
Art. 6. Zona de circulaţie rutieră și pietonală inclusă în prezenta
documentaţie, iluminatul pe zona de circulaţie şi canalizarea pluvială pe
zona de circulaţie rutieră va fi realizată de investitor, după obţinerea
autorizaţiei de construire pentru aceste lucrări.
Art. 7. Prezenta documentație de urbanism are valabilitate 2 (doi) ani
de la data aducerii la cunoștință publică.
Art. 8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se
încredințează Primarul Municipiului Satu Mare prin structurile de
specialitate din subordine.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului
General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege,
beneficiarului, Primarului Municipiului Satu Mare, Instituției Prefectului-
Județul Satu Mare, Arhitectului Șef al Municipiului Satu Mare, Serviciului
Patrimoniu, Concesionări, Închirieri, precum și Oficiului de Cadastru și
Publicitate Imobiliară Satu Mare, prin intermediul Serviciului Urbanism și
Dezvoltare Urbană și se aduce la cunoștință publică.
Președinte de ședință,
Contrasemnează
Kiss Iosif
Secretar general,
Mihaela Maria Racolța
Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința ordinară cu respectarea
prevederilor art. 139 alin. (2) și (3) lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
|Total consilieri în |23|
|funcţie | |
|Nr. total al |21|
|consilierilor prezenţi| |
|Nr. total al |2 |
|consilierilor absenţi | |
|Voturi pentru |21|
|Voturi împotrivă |0 |
|Abţineri |0 |
Redactat în 3 exemplare originale
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.