HCL 52/2025 Sâncel adoptată

Consiliul Local al comunei Sâncel rectifică bugetul local pentru anul 2025 și aprobă un nou program de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pentru același an, conform anexelor aferente

Pe scurt

Consiliul Local al comunei Sâncel rectifică bugetul local pentru anul 2025 și aprobă un nou program de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare pentru același an, conform anexelor aferente. Decizia presupune ajustarea cheltuielilor și identificarea finanțărilor pentru proiectele comunității, cu aprobarea în majoritate absolută a consilierilor prezenți (11 voturi pentru). Pentru localnici înseamnă că unele fonduri vor fi realocate sau ajustate pentru investiții, iar proiectele eligibile vor avea surselor de finanțare definite în anexele respective.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă rectificarea bugetul local al comunei Sâncel, pentru anul 2025 conform anexei 1, parte integrantă a prezentei hotărâri

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 52 din 2025 a Consiliului Local Sâncel
Emitent
Consiliul Local Sâncel
Număr
52 / 2025
Localitate
Sâncel, județul Alba
Stare
adoptată

Pe același subiect în Sâncel

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ALBA COMUNA SÂNCEL CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.52/2025 Privind rectificarea bugetului local al comunei Sâncel pentru anul 2025 Consiliul local al comunei Sâncel, judeţul Alba, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2025, la care participă un număr de 11 consilieri din totalul de 11 consilieri în funcţie; Luând în dezbatere: - referatul de aprobare nr. 4434/23.09.2025 al d-lui primar, privind rectificarea bugetului local; - raportul de specialitate nr. 4439/23.09.2025 al compartimentului buget — finanțe; - avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Sâncel; Având în vedere: - prevederile art. 129 alin. (4) lit.”a” din OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia Consiliul local aprobă la propunerea primarului, bugetul local; - prevederile art. 139 alin (3) lit ”a”potrivit caruia în exercitarea atribuţiilor care îi revin, consiliul local adopta hotărârile privind bugetul local cu majoritate absolută; - Legea Bugetului de Stat pe anul 2025 nr. 9/2025; - L. 500/2002 - privind finanţele publice, cu modificările şi completarile ulterioare; - L. 273/2006 - privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) din OUG. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ potrivit căruia în exercitarea atribuţiilor ce îi revin Consiliul local adoptă hotărâri cu majoritate absolută sau simplă, după caz, coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. ”a” potrivit căruia în exercitarea atribuţiilor ce le revin autorităţile administratiei publice locale adoptă sau emit, după caz, acte administraitive cu caracter normativ sau individual; HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă rectificarea bugetul local al comunei Sâncel, pentru anul 2025 conform anexei 1, parte integrantă a prezentei hotărâri. Art.2. Se aprobă noul Programul de investitii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare pentru 2025, conform anexei 2, parte integrantă a prezentei hotarâri. Art.3. Prezenta hotărâre a fost aprobată cu un numar de 11 voturi favorabile valabil exprimate, 0 abtineri şi O voturi împotriva. Art.4. (1) Împotriva prezentului act administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim poate formula plângere prealabilă la Consiliul local Sâncel, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunostinţa publică. (2) Prezentul act administrativ poate fi contestat la secţia de contencios administrativ a Tribunalului în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului, la plângerea prealabilă depusă, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică: -se aduce la cunoştinţa publică prin afişare şi publicare pe site-ul instituţiei; -compartimentului buget-finanţe din cadrul Primăriei Sâncel; -primarului comunei Sâncel; -D.G.F.P. Alba; -Instituţiei Prefectului-Judeţul Alba,pentru verificarea legalităţii; Sâncel la, 30.09.2025 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează pentru legalitate Cons. Barna Ilie p. Secretar general al comunei Frăţilă Ana - Maria

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasincel.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala