ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
COMUNA SĂLĂTRUCEL
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE nr. 46
Privind: actualizarea Nomenclaturii Stradale
a Comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea
Consiliul local al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, întrunit în şedinţă
ordinară în data de 29 august 2025, la care participă un nr. de 10 consilieri din
totalul de 11 consilieri în funcţie,
Văzând că domnul consilier VANCEA Vasile a fost ales preşedinte de
şedinţă,
Luând în dezbatere Referatul de aprobare al Primarului comunei Sălătrucel
numărul 5584 din 28.08.2025 în calitate de iniţiator, precum şi raportul de
specialitate numărul 5585 din 28.08.2025, prin care se propune actualizarea
Nomenclaturii Stradale a Comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea.
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de
specialitate:
- nr. | — comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget —
finanțe, administrarea domeniului public şi privat al localității, agricultură,
gospodărire comunală, protecţia mediului, servicii și comerţ, înregistrată la nr.
din 29 august 2025;
- nr. IL comisia pentru învățământ, culte, sănătate, cultură, protecţia socială,
activități sportive şi de agrement, înregistrată la nr. din 29 august 2025;
- nr. INI —comisia pentru administraţia domeniului public, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, înregistrată la nr. din 29
august 2025;
Ținând seama de raportul de avizare 5586 din 22.08.2025, sub aspectul
legalităţii proiectului de hotărâre întocmit de secretarul general al U.A.T. prin care
se avizează favorabil proiectul de hotărâre.
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a
ulterioare, ale art.8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 777/2016 privind
structura, organizarea și funcționarea Registrului electronic naţional al
nomenclaturilor stradale, prevederile Ordinului nr. 448/2017 pentru aprobarea
Normelor tehnice privind procedurile de lucru specifice Registrului electronic
naţional al nomenclaturilor stradale, prevederile art.453, lit.g din Legea nr.
227/2015, actualizată (Codul Fiscal), prevederile O.G. nr. 63/2002, actualizată,
privind atribuirea sau schimbarea de denumiri .
Văzând că a fost respectată procedura transparenţei decizionale conform
art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația
publică, în baza procesului-verbal de afişare publică nr. 4588 din 18.07.2025;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare cu un nr. de 10 voturi “pentru”, adoptă
următoarea:
HOTĂRÂRE
ART.1 - Se aprobă Nomenclatura stradală privind denumirile străzilor
din comuna Sălătrucel, judeţul Vâlcea, conform anexei nr.] care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2 - Se aprobă actualizarea Nomenclaturii stradale pentru comuna
Sălătrucel, județul Vâlcea, pe străzi şi numere administrative, în intravilanul
comunei Sălătrucel, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
ART.3 - Se aprobă Nomeneclatura stradală pentru comuna Sălătrucel,
judeţul Vâlcea, în extravilanul comunei Sălătrucel, conform anexei nr. 3 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.4 - Cu data adoptării prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului
Local Sălătrucel nr. 36 din 28 iulie 2025 privind actualizarea Nomenclaturii
stradale a Comunei Sălătrucel își încetează aplicabilitatea.
ART.5 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește
Primarul comunei Sălătrucel, prin compartimentele de specialitate.
ART.6 - Prezenta hotărâre se va comunica Primarul Comunei Sălătrucel,
compartimentului registrul agricol, compartimentului taxe şi impozite,
compartimentului urbanism, Instituţiei Prefectului — judeţul Vâlcea în vederea
exercitării controlului de legalitate și se va aduce la cunoştinţa publică prin afișare
pe site-ul primăriei la secţiunea Monitorul Oficial Local şi la sediul Primăriei
comunei Sălătrucel.
Sălătrucel, 29 august 2025
Preşedinte de ședință Contrasemnează,
VAN Vasile Secretar General al U.A.T.,
POPES Loredana
Proceduri itorii ulterioare adoptării Hotărârii Cons ocal Sălătrucel
nr.
46/2025
Nr. Operaţiuni efectuate Data | Semnătura
crt. z/ll/an persoanei
responsbile să
efectueze
L_ | procedura
0 7 2 3 )
1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoriate
L_ x simplă, x absolută, x calificată 29/
08/2025
2 | Comunicarea către primar 05/
09/2025
3 | Comunicare către Instituţia Prefectului | 05/
09/2025
4__ | Aducerea la cunoştinţă publică 05/
09/2025
5 | Comunicare, numai în cazul celei cu |... eaulseaea
caracter individuală _
6 | Hotărârea devine obligatorie sau 05/
09/2025
produce efecte juridice, după caz
CONSILIUL LOCAL SĂLĂTRUCEL
Anexa nr. 1 la H.C.L nr. 46 din 29 august 2025
JUDEȚUL VÂLCEA
ATRIBUIRE DENUMIRE STRĂZI
R Denumire stradă : :
Nr. ert. Denumire - conform Tip Localitate Act normativ Observaţii
anterioară stradă H.C.L arteră componentă
1. DJ 703 G Principală Strada Sălătrucel
2. Sătesc Hudubăești Hudubăeşti Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.17/2011
H.G. nr. 1362/2001
3, Sătesc Poliţie- | Poliţie-Nasture Maria | Drum Sălătrucel !H.C.L Sălătrucel nr.177/2011
|__ __| Nasture Maria | N ____ 1 H.G.ar. 1362/2001 Da Ia
4. La Muicaru La Muicaru Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
| | a H.G. nr. 1362/2001 o _ o
5. La Grecu Florin| La Grecu Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
“Pârâul Valea Bodii” | IN ÎN II | H.G. nr. 1362/2001 a a
6. Acces “La Boulean | La Boulean Filigean | Drum Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
| |Filigean? | | H.G. nr. 1362/2001 DI
7. Acces La Firu La Firu Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
_ _ N N _ H.G. nr. 1362/2001 a _ DI
8. Sătesc Staţie epurare | Staţie Epurare | Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
Bănăţeni Bănăţeni H.G. nr. 1362/2001
9. Sătesc Miu- | Miu-Boşcănete Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
Boşcănete Pripor Pripor H.G. nr. 1362/2001
10. Sătesc Miu-Dugulan- | Miu-Dugulan-Linte | Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.15/2011
Linte H.G. nr. 1362/2001
1. Sătesc Stadion | Stadion Bănăţeni Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.15/2011
Bănăţeni | H.G. nr. 1362/2001
12. Agricol Popescu | Torcea Fundătura | Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.15/2011
Foarfa H.G. nr. 1362/2001
13. Agricol Gherman- | Gherman-Foarfa Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.15/2011
Foarfă H.G. nr. 1362/2001
14. Sătesc Miu-Anuţa- | Miu-Anuţa- Drum Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
Tudosescu Tudosescu H.G. nr. 1362/2001
CONSILIUL LOCAL SĂLĂTRUCEL
Anexa nr. 1 la H.C.L nr. 46 din 29 august 2025
JUDEȚUL VÂLCEA
, Denumire stradă ; :
Nr. crt. Denumire = conform Tip 2 Localitate, Act normativ Observaţii
anterioară stradă A.C.L arteră componentă :
15. Sătesc Frunţeanu La | Frunţeanu La Ciutu | Drum Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.7/2009
Ciutu H.G. nr. 1362/2001
16. Drum comunal 13 Rîului Strada Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
17. Drum comunal 13 Principală Strada Șerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
18. Bucura Bucura Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
19. Căzăceşti Căzăceşti Uliţa Sălătrucel H.C.L. Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
20. Cernești Cernești Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
21. Feţe Feţe Uliţa Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
22. La Anuţa La Anuţa Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
23, La Arbatu La Arbatu Uliţa Șerbănești H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
24. La Bănăţeni La Bănăţeni Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
25. La Bărdășilă La Bărdășilă Uliţa Păteşti H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
26. La Bucea La Bucea Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
27. La Chirea La Chirea Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
28. La Cocoş La Cocoş Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
29. La Cosma La Cosma Uliţa Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
30. La Drăghici La Drăghici Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
31. La Dugulan La Dugulan Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
32. La Foarfa La Foarfa Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
33. La Gherman La Gherman Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
34. La Guriţă La Guriţă Uliţa Şerbănești H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
35. La Jderu La Jderu Uliţa Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel_nr.20/ 31.08.1999
36. La Mierloi La Mierloi Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel_nr.20/ 31.08.1999
37. La Miu La Miu Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
38. La Moară La Moară Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
39. La Moţoc Frunţeanu | La Moţoc Frunţeanu | Uliţa Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
40. La Nuță La Nuță Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel_nr.20/ 31.08.1999
4]. La Oprea La Oprea Uliţa Seaca H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
42. La Perişanu La Perişanu Uliţa Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
CONSILIUL LOCAL SĂLĂTRUCEL
Anexa nr. 1 la H.C.L nr. 46 din 29 august 2025
JUDETUL VÂLCEA
, Denumire stradă , A
Nr. crt. De Ure conform Lip 3 Tocalitate Act normativ Observaţii
anterioară stradă H.C.L arteră componentă
43. La Popescu La Popescu Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
44. La Preoţeşti La Preoţeşti Uliţa Seaca H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
45, La Savu-lIvănești La Savu-Ivăneşti Ulița Seaca H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
46. La Văduva La Văduva Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
47. La Vlad La Vlad Uliţa Pătești H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
48. Pe Vale Pe Vale Uliţa Şerbăneşti H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
49. Valea Bodii Valea Bodii Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
50. La Ghiţulescu La Ghiţulescu Uliţa Sălătrucel H.C.L Sălătrucel nr.25/ 28.02.2018
51. Dorobanţu Dorobanţu Uliţa Şerbănești H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
52. Drum sătesc Stejarului Strada Serbănești H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
53. Drum sătesc Principală Strada Păteşti ÎI H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
54. Drum sătesc Seaca | Principală Strada Seaca H.C.L Sălătrucel nr.20/ 31.08.1999
Berislăveşti
55. Plăvaia Plăvaia Uliţa Șerbănești |
56. DJ 703 N Vârful Cozia Strada Şerbănești
Preşedinte de şedinţă,
VANCEA Vasile
Sălătrucel, 29 august 2025
Contrasemnează,
Secretar general al U.A.T.,
POPE
a-Loredana
NOMENCLATURA STRADALĂ,
COMUNA SALATRUCEL, JUDEȚUL VALCEA
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
SATUL SĂLĂTRUCEL
-INTRAVILAN-
Nr. atribuit Nr. atribuit
i i imobil imobi
Ar Denumirea străzii let i mob a- Titularul dreptului de proprietate API Obs.
” Clădire Lot Clădire Lot
1 2 3 4 5 6 7 38|
1.] ULIŢA LA BĂNĂŢENI | DEF. BĂNĂȚEANU 1 DIMOETE IONUŢ 2
GHEORGHE (FLOAREA)
2.| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU VASILE 3 MIHĂILESCU GHEORGHE 4
3.| ULIȚA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU MIHAI 5 GRECU DAN 6
4.| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU DUMITRU 7 OLĂRESCU CONSTANTIN 8
IOACHIM/MARIA
5.] ULIŢA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU NICOLAE 9 POPESCU VASILE DAN 10
6.] ULIŢA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU 11 VANCEA V.NICOLAE 12
CONSTANTIN _
7.] ULIŢA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU 13 VANCEA V.VASILE 14
____] GHEORGHE a
8.] ULIȚA LA BĂNĂTENI | BĂNĂŢEANU ION 15 SIMION ILIE MARIAN 16
9.| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU FLORIN 17 BUDULECI ION 18
10| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU DANA I7A
MIHAELA
11| ULIȚA LA BĂNĂŢENI | ŞTEFAN VASILE 19 MARINESCU CRISTIAN 20
12| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | ŞTEFAN ION 21 TĂRĂŞENIE DUMITRU 22
13| ULIŢA LA BĂNĂTȚENI | RIZEA GHEORGHE 23
14| ULITȚA LA BĂNĂŢENI | BĂNĂȚEANU A.VASILE 25 NI
15| ULIȚA LA BĂNĂTȚENI | VLĂDAN ION 27
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
16| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | FILIGEAN NICOLAE 29 _
17| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | SIMION CONSTANTIN 31
18| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | [persoană fizică] 33
19| ULIŢA LA BĂNĂTȚENI | MIHĂILOIU MIRCEA 35
20| ULIŢA LA BĂNĂŢENI | RIZEA GHEORGHE 37
21| ULIŢA LA BĂNĂȚENI | RIZEA NICOLAE 39
Nr. atribuit Nr. atribuit
. R Titularul dreptului de imobil i i imobil
AN Denumirea străzii tu proprie ui d -stânoa- Dinei A de -dreapta- Obs.
Clădire | Lot Clădire Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1 DRUMUL STADION-BĂNĂŢENI | DUGULAN MARIA/ 1
DUGULAN GHEORGHE/
DUGULAN NICOLAF/
DUGULAN MIHAI
2 DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | STOENETE NICOLAE 3
3. DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | TEREN FOTBAL 5
4. DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | LINTE ION 7
5, DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | PĂTRASCU VALENTIN 9
6. DRUMUL STADION BĂNĂTENI | GEORGESCU ION 11
7, DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | GEORGESCU NICOLAE 13
8. DRUMUL STADION BĂNĂTENI | BRĂNEANU ALEXANDRU 15
9. DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | DRĂGAN CLAUDIA 17
10. | DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | MIERLOI IOANA- DEF. 19
11. | DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | BĂNĂCILĂ ALEXANDU 21
Def.
12. | DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | FILIGEAN VASILE 23
13. | DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | FILIGEAN VASILE 25
14. | DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | MIU CONSTANTIN 27
15.__| DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | CRÎNGUȘI ANDREI 29
Anexa nr, 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
16. DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | FILIGEAN ION 31
17. DRUMUL STADION BĂNĂŢENI RIZEA DUMITRU 33
18. DRUMUL STADION BĂNĂTȚENI | BĂNĂCILĂ ALEXANDRU 35
19. | DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | BĂNĂŢEANU MIHAI 37
20. | DRUMUL STADION BĂNĂŢENI | GRECU FLORIN 39
21. | DRUMUL STADION BÂNĂTENI | CAZACU NICOLAE 41
22. DRUMUL STADION BĂNĂŢENI CRĂCIUN ION 43
23. | DRUMUL STADION BĂNĂTENI | DUŢĂ ION 45
| | Nr. atribuit imobil Nr. atruit
Nr. | Denumirea străzii Titularul dreptului de -stânga- Titularul dreptului de proprietate -dreapta- Obs.
crt. proprietate
Clădire Lot Clădire | Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1 Uliţa La Cocoş PIRJOL MIHAI CLAUDIU 1 NUŢĂ GHEORGHE 2
2 Uliţa La Cocoş MIRA ION 3 NUŢA GHEORGHE 4
3 Uliţa La Cocoş BĂRĂGAN GHEORGHE 6
4 Uliţa La Cocoş BĂRĂGAN FLORIN 8
| | Nr. atribuit imobil iar
Nr. Denumirea străzii Titularul dreptului de -stânga- Titularul dreptului de proprietate -dreapta- Obs.
crt. proprietate p
Clădire Lot Clădire | Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1.] ULIŢA LA MOARĂ CAZACU MARIA 2
2.| ULIŢA LA MOARĂ GHIŢULESCU NICOLAE/ELENA 4 |
3. | ULIŢA LA MOARĂ BUDULECI ION 6
4.| ULIŢA LA MOARĂ BUDULECI IONELA 8
5.| ULITA LA MOARĂ BUDULECI DANIEL 10
6.| ULIŢA LA MOARĂ CĂPRUCI MARIAN 12
7.] ULIŢA LA MOARĂ PIRJOL VASILE 14
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
8. _ PÎRJOL VASILE _ 144 ÎL
9.| ULIŢA LA MOARĂ PĂTRAȘCU ANDREEA 16
10) ULIŢA LA MOARĂ PORFIRE MIHAELA 18
11| ULIŢA LA MOARĂ VIERU ANDREEA 20
12) ULIŢA LA MOARĂ PIRJOL VASILE 22
13| ULIŢA LA MOARĂ TOLOLOANCĂ MIHAI 24
14| ULIŢA LA MOARĂ _ ____| RIZEA GHEORGHE 26 _
15| ULIŢA LA MOARĂ NICA VASILE 28
16 ULITA LA MOARĂ OLARESCU MARIANA (IONUŢ) 30
17| ULIȚA LA MOARĂ POPESCU NICOLAE 32
18, ULIȚA LA MOARĂ POPESCU GHEORGHIȚA ( 34
NICOLAE)
19 ULIŢA LA MOARĂ DLANU MARIANA 36
20| ULITA LA MOARĂ MARIN IULIANA 38
21| ULIŢA LA MOARĂ NUŢU FLOAREA 40
22| ULIŢA LA MOARĂ GILCEAVĂ ELISABETA (LEVAI) 42
- Ț FIE)
[] | | Nr. atribuit imobil Nr. atrihuit
Nr. | Denumirea străzii Mire lui de -stânga- Titularul dreptului de proprietate -dreapta- Obs.
crt.
Clădire Lot Clădire | Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1 ULIȚA LA MIERLOI | MICLECI CONSTANTIN 1 BĂRĂGAN FLORIN 2
2 ULIȚA LA MIERLOI | CRĂCIUN GABI 3 UNGUREANU ION 4 __]
[3 _|ULIŢALA MIERLOI | GRECU DĂNUȚ _ 5 _ DRĂGHICI CRISTINA 6 |
4 ULIŢA LA MIERLOI | MIERLOI STELIAN. DEF. 7 VANCEA VASILE 8
5 ULIŢA LA MIERLOI | MIHĂILESCU GHEORGHE 9 VANCEA NICOLAE _ 10
6 ULIȚA LA MIERLOI | PROTEASA NICOLAE 11 SIMION NICOLAE 12
7 ULIȚA LA MIERLOI | MODORAN GHEORGHE 13
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
Nr. atribuit imobil
Nr. atribuit
i i a imobil
Nr | Denumirea străzii ie e de -stânga- Titularul dreptului de proprietate -dreapta- Obs.
păi Clădire | Lot Clădire | Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1 Uliţa La Gherman | SIMION PETRE 1 CONSTANTINESCU PETRUȚA 2
2 Uliţa La Gherman | GHERMAN PĂTRU 3 GILCĂ AURELIAN 4
3 Uliţa La Gherman | DĂMOC MARIAN 5 ZABET GEORGETA/ 6
DEF.COTÂRGĂ CONSTANTIN
4 Uliţa La Gherman | GHERMAN GHEORGHE 7 HERASCU FLOAREA-DEF. 8
5 Uliţa La Gherman | CĂLINA ALEXANDRA 9 GĂOZEA CĂTĂLIN/ GĂOZEA 10
BLANCA-MARIA
6 Uliţa La Gherman | CĂLINA ALEXANDRA 11 HERĂSCU_ VASILE 12
7 Uliţa La Gherman | NIȚĂ MARIAN 13 POPESCU ION 14
8 Uliţa La Gherman | DAMOC ELENA 15 HERASCU NICOLAE 16
9 Uliţa La Gherman __| DAVID CRISTIAN 17 UNGUREANU MARIA 18
10| Uliţa La Gherman | CIOLOVAN IONICA 19 UNGUREANU ION LIVIU 20
11 | Uliţa La Gherman | SIMION DUMITRU 21 SADEANU MARIA 22
12 | Uliţa La Gherman | SĂDEANU VALENTIN 23 GHERGHINOAICA FLOREA 24
13 | Uliţa La Gherman | CIOBANU ION 25
14__| Uliţa La Gherman | CIOBANU CONSTANTIN 27
15 | Uliţa La Gherman | MĂRĂCINE NICOLAE — 29
DEF.
16 | Uliţa La Gherman | HERĂSCU FLOAREA- 31
DEF.
17___| Uliţa La Gherman | GALCĂ ELISABETA 33
. A PRR . Nr. atribuit
Nr. | Denumirea străzii Titularul dreptului de Nr atribuit imobil Titularul dreptului de proprietate imobil Obs.
crt. proprietate -stânga- -dreapta-
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
Clădire Lot Clădire Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1. | Uliţa La Miu CHILIAN ILIE- DEF. 1 TUDOSESCU VASILE 2
2. | Uliţa La Miu VLADUL IULIAN 3 POPA MARIA 4
CRISTIAN
3. | Uliţa La Miu CONTEŞ NICOLAE 5 DRĂGHICI CONSTANTINA 6
4. | Uliţa La Miu Def. UNGUREANU 7 GEORGESCU NICOLAE 8
FLOREA
5. | Uliţa La Miu BUCEA CONSTANTIN 9 MIU PETRE 10
6. | Uliţa La Miu NEGOESCU GHEORGHE 1 SĂRĂȚEANU MARIA 12
7. | Uliţa La Miu NEGOESCU ION 13 DUGULUAN VASILE 14
8. | Uliţa La Miu NEGOESCU IOANA 15
9. | Uliţa La Miu NEGOESCU IOANA (LILI) 17
10. | Uliţa La Miu STOENETE GHEORGHE 19
11. | Uliţa La Miu UNUGUREANU FLOREA 21
| | Nr. atribuit imobil | | Nr. atrinuit
Nr. | Denumirea străzii Titularul dreptului de -stânga- Titularul dreptului de „dreaista- Obs.
crt proprietate proprietate p
Clădire Lot Clădire | Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1_| Uliţa La Bucea CONSTANTINESCU PETRE 1 ŞERBAN IULIAN 2
2 | Uliţa La Bucea CAZACU TOMA 3 ŞERBAN MARIAN DOREL 4
3__| Uliţa La Bucea GHERGHINETE CARMEN 5 ŞUTA RAMONA 12
4_| Uliţa La Bucea CAZACU NICOLAE 7 CERNEA IOANA 14
5_| Uliţa La Bucea CAZACU ION 9 MIU CONSTANTIN 16
6_| Uliţa La Bucea BUŞAGA CRISTINA 1 CERNEA MADALIN 18
7__| Uliţa La Bucea CAZACU DAN 13 MIRZOI NICOLAE 20
8_| Uliţa La Bucea CAZACU CATALIN 15 BUCURA NICOLAE 22
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
9 | Uliţa La Bucea OINESCU MAMERED 17 BUCEA MARIUS 24
10 | Uliţa La Bucea CERNEA IOANA 19 MIHĂESCU NICOLAE 26
VALERIU
11 | Uliţa La Bucea BERCEA MARIA 21 STANICĂ FLORIN 28
13 | Uliţa La Bucea MIU CONSTANTIN 23 UNGUREANU MIHAI 30
14 | Uliţa La Bucea MĂRĂCINE CONSTANTIN 25 DEF. DINCĂ ELISABETA 32
15 | Uliţa La Bucea TĂNASE MARIA 27
16_| Uliţa La Bucea VANCEA CONSTANTIN 2TA
17 | Uliţa La Bucea CONTEȘ CONSTANTIN 29
IULIAN
18_| Uliţa La Bucea GEORGESCU GHEORGHE 31
19 | Uliţa La Bucea MANOLE Ion/MANOLE 33
Mihaela
20 | Uliţa La Bucea GEORGESCU NICOLAE __35
21 | Uliţa La Bucea VANCEA CONSTANTIN 37
22 | Uliţa La Bucea CHILIAN FLOAREA 39
23 | Uliţa La Bucea DRĂGHICI DRAGOŞ 41
24 | Uliţa La Bucea DRĂGHICI DRAGOŞ 43
25 | Uliţa La Bucea MARINESCU VIOREL 45
26_| Uliţa La Bucea VANCEA ION 47 E
| | Nr. atribuit imobil Nr atit
Nr. | Denumirea străzii Titularul dreptului de -stânga- Titularul dreptului de proprietate dreapta- Obs.
crt proprietate
Clădire Lot Clădire | Lot
1 2 3 4 5 6 7 8
1 Uliţa La Popescu POPESCU ION 1 MITU GHE VASILE 2
2 Uliţa La Popescu DEF. POPESCU GHEORGHIŢA 3 DUŢA NICOLAE 4
3 Uliţa La Popescu MIRZOI FLORIN 5 STĂNESCU FLOAREA 6
4 Uliţa La Popescu DEF. POPESCU GHEROGHIȚA 7 FILIGEAN VASILE 8
5 Uliţa La Popescu POPESCU ANTON 9 SORA FLOREA 10
6 Uliţa La Popescu HUDUBAE ION 1 MIHÂILOIU PETRU GIORGIAN 12
Anexa nr. 2 la H.C.L. nr. 46 din 29 august 2025
| MIHĂILOIU IVONA/MIHĂILOIU 12 A
L_ i | MARIAN | | N
? Uliţa La Popescu GHIȚULESCU ANTON 13 BRĂTOIU TUDORIȚA 14
8 Uliţa La Popescu BUCEA ANTONICA 15 BĂTRÂNCEA MIHAELA 16
9 Uliţa La Popescu DEF.UNGUREANU C. NICOLAE 17|] ILEA ELENA 18
10 | Uliţa La Popescu DIMOFETE ROBINSON 19 | NICU ANA 20
11 | Uliţa La Popescu DEF. DUTA MARIA | 21 NICU VIOREL 22
|_12 | Uliţa La Popescu TROCARU GHEORGHE 23
13 | Uliţa La Popescu CERNEA NICOLAE 25
14 | Uliţa La Popescu UNGUREANU P. NICOLAE 27
| | Nr. atribuit imobil Nr. atrih
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.