HCL 37/2023 Sălătrucel adoptată
Aprobarea regulamentului de utilizare a focului deschis la arderea miriştilor, vegetației uscate și a resturilor pe teritoriul U.A.T Sălătrucel
Ce se aprobă
Se aprobă regulamentul de utilizare a focului deschis la arderea miriştilor, vegetației uscate şi a resturilor pe teritoriul U.A.T Sălătrucel
- Denumire
- Hotărârea nr. 37 din 2023 a Consiliului Local Sălătrucel
- Titlu oficial
- Hotărâre privind aprobarea regulamentului de utilizare a focului deschis la arderea miriştilor, vegetației uscate și a resturilor pe teritoriul U.A.T Sălătrucel
- Emitent
- Consiliul Local Sălătrucel
- Număr
- 37 / 2023
- Data
- 23 mai 2023
- Localitate
- Sălătrucel, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL VÂLCEA
COMUNA SĂLĂTRUCEL
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.37
privind aprobarea regulamentului de utilizare a focului deschis la
arderea miriştilor, vegetației uscate și a resturilor pe teritoriul U.A.T
Sălătrucel
Consiliul local al comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, întrunit în şedinţă
ordinară în data de 23 mai 2023, la care participă un nr. de 11 consilieri din totalul
de 11 consilieri în funcţie,
Văzând că domnul consilier Mesia lon a fost ales preşedinte de şedinţă,
Luând în dezbatere Referatul de aprobare al Primarului comunei Sălătrucel
numărul 3717 din 08.05.2023 în calitate de iniţiator, precum şi raportul de
specialitate numărul 3718 din 08.05.2023, prin care se propune aprobarea
regulamentului de utilizare a focului deschis la arderea miriştilor, vegetației uscate
şi a resturilor pe teritoriul U.A.T Sălătrucel,
Ținând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de
specialitate:
- nr, IL — comisia pentru programe de dezvoltare economico-socială, buget —
finanţe, administrarea domeniului public și privat al localității, agricultură,
gospodărire comunală, protecția mediului, servicii şi comerț, înregistrată la
nr.4108 din 23 mai 2023;
- nr. Il — comisia pentru învățământ, culte, sănătate, cultură, protecția socială,
activităţi sportive şi de agrement, înregistrată la nr.4100 din 23 mai 2023;
- nr. III —comisia pentru administraţia domeniului public, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetățenilor, înregistrată la nr.4102 din 23
mai 2023;
Ținând seama de raportul de avizare nr. 3903 din 15.05.2023, sub aspectul
legalităţii proiectului de hotărâre întocmit de secretarul general al U.A.T. prin care
se avizează favorabil proiectul de hotărâre,
În conformitate cu prevederile art.13 lit.b) din Legea nr.307/2006 privind
apărarea împotriva incendiilor, republicată cu modificările ulterioare,art.14 lit.b),
art.97, art.98, art.100, art.105, art.106 din OMAI nr.163/2007 pentru aprobarea
Normelor generale de apărare împoriva incendiilor,
În temeiul art. 139 alin.(1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare cu un nr. de 11 voturi “pentru”, adoptă
următoarea :
HOTĂRÂRE
ART.1 - Se aprobă regulamentul de utilizare a focului deschis la arderea
miriştilor, vegetației uscate şi a resturilor pe teritoriul U.A.T Sălătrucel.
ART.2 - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte
Primarul comunei Sălătrucel, prin compartimentele de specialitate.
ART.3 - Prezenta hotărâre se va comunica Primarul Comunei Sălătrucel,
compartimentului situații de urgenţă, Instituţiei Prefectului — judeţul Vâlcea în
vederea exercitării controlului de legalitate şi se va aduce la cunoștința publică
prin afişare pe site-ul primăriei la secțiunea Monitorul Oficial Local și la sediul
Primăriei comunei Sălătrucel.
Sălătrucel, 23 mai 2023
Contrasemnează,
Secretar Gengral UAT,
POPESC Loredana
ri obligatorii ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului local nr.37/2023
Nr. Operaţiuni efectuate Data Semnătura
cr. zz/lV/an persoanei
responsbile
să
efectueze
procedura
0 1 2 34
1 | Adoptarea hotărârii s-a făcut cu
majoritate x simplă, x absolută, x | 23/05/2023
calificată
2 | Comunicarea către primar 25/05/2023
3 | Comunicare către instituția prefectului | 25/05/2023
4 | Aducerea la cunoştinţă publică 25/05/2023
5 | Comunicare, numai în cazul celei cu | 25/05/2023
caracter individuală
6 | Hotărârea devine obligatorie sau
produce efecte juridice, după caz 25/05/2023
ANEXĂ LA HCL NR.37 DIN 23 MAI 2023
Regulament de utilizare a focului deschis la arderea miriștilor, vegetației
uscate şi a resturilor vegetale pe teritoriul U.A.T. Sălătrucel
Art.1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp
de vânt este interzisă, locurile cu pericol de incendiu în care se aplică această
interdicţie se stabilesc şi se marchează de persoanele în drept.
Art.2. Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incintele unităţilor,
în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei se face numai în locuri special
amenajate în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la
construcţii, depozite , culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi.
Art.3. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m
faţă de locurile cu pericol de explozie: gaze şi lichide combustibile, vapori
inflamabili, explozibili etc., respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe
combustibile: hârtie, lemn, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc., fără a fi
supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare.
Art.4. Arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun
pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea
permanentă a arderii.
Art.5. Luarea măsurilor pentru prevenirea jocului copiilor cu focul în
condiţii şi în locuri în care se pot produce incendii constituie o obligaţie a
persoanelor care răspund, potrivit legii, de creşterea, educarea şi îngrijirea copiilor.
Art.6.(1) Reglementarea de către administratorul operatorului
economic/conducătorul instituţiei sau, după caz, de consiliul local a modului de
executare a lucrărilor cu foc deschis presupune:
a) stabilirea locurilor unde, periodic sau permanent, se pot efectua lucrări cu
foc deschis, cum sunt topirea bitumului, arderea deşeurilor combustibile, curățirea
prin ardere, precum şi a persoanelor care le supraveghează;
b) stabilirea şi marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă
utilizarea focului deschis;
c) nominalizarea persoanelor care au dreptul să emită permis de lucru cu
focul deschis;
d) descrierea procedurii de emitere, semnare, aducere la cunoştiință Şi
păstrare a permisului de lucru cu foc;
e) aprobarea unor instrucţiuni specifice de prevenire a incendiilor pentru
astfel de lucrări.
(2) Distrugerea prin ardere a unor deşeuri sau reziduri combustibile se
efectuează cu respectarea legislaţiei specifice privind protecţia mediului.
Art.7. (1) Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea
operaţiuni care prezintă pericol de incendiu, în construcţii civile (publice), pe
timpul programului cu publicul, în instalaţii tehnologice cu risc de incendiu sau
ANEXĂ LA HCL NR.37 DIN 23 MAI 2023
explozie, în depozite ori în alte spaţii cu pericol de aprindere a materialelor,
produselor sau substanţelor combustibile este interzisă.
(2) Lucrările prevăzute la alin. (1) se pot executa în spaţiile respective numai
după ce s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea
materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a
utilajelor, aerisirea sau ventilarea spaţiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace
de limitare şi stingere a incendiilor.
(3) Lucrările menţionate la alin.(1) şi la art. 4, se execută numai pe baza
permisului de lucru cu foc.
(4) În toate cazurile prevăzute la alin. (1)-(2) sunt obligatorii instruirea
personalului de execuţie, control şi supraveghere asupra măsurilor de apărare
împotriva incendiilor, precum şi informarea serviciului voluntar pentru situaţii de
urgenţă.
Art. 8.(1) Permisul de lucru cu foc, prevăzut la art. 7. alin. (3), se întocmeşte
în două exemplare, dintre care unul se înmânează şefului formaţiei de lucru sau
persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent.
(2) Emiterea permisului de lucru cu foc deschis se face de către cadru tehnic
psi.
(3) Permisul de lucru cu foc este valabil o singură zi.
(4) La terminarea lucrului, permisul de lucru cu foc se predă de către
executant emitentului.
Art, 9. - Şeful sectorului de activitate, atelier, secţie, depozit, instalaţie etc.
în care se execută operaţiuni cu foc deschis are obligaţia să asigure măsuri pentru:
a) pregătirea locului;
b) instruirea personalului;
c) controlul după terminarea lucrării.
Art. 10. - (1) Executantul lucrării are obligaţia de a utiliza pentru executarea
lucrărilor cu foc deschis numai echipamente şi aparate în bună stare de funcţionare.
(2) Toate echipamentele şi aparatele pentru executarea lucrărilor cu foc
deschis se întreţin şi se verifică în conformitate cu instrucţiunile furnizorului.
Art.11. - În timpul executării lucrării trebuie să se asigure:
a) supravegherea permanentă a flăcării, a răspândirii şi a traiectoriilor
scânteilor sau particulelor de materiale incandescente şi a intensității fluxului de
căldură;
b) strângerea şi depozitarea resturilor de electrozi în vase speciale cu nisip
sau cu apă;
c) închiderea robinetelor buteliei de oxigen şi a generatorului de acetilenă,
dacă durata întreruperii executării lucrării depăşeşte 10 minute;
d) interzicerea agăţării arzătoarelor, chiar stinse, de buteliile de oxigen sau de
generatoarele de acetilenă;
ANEXĂ LA HCL NR.37 DIN 23 MAI 2023
e) neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau
de urcări pe scări, schele etc.;
Art.12. - După terminarea lucrării, şeful sectorului de activitate, prevăzut la
art. 9, trebuie să asigure următoarele măsuri:
a) verificarea locului în care s-a executat lucrarea, precum şi a spaţiilor
adiacente şi a celor situate la cotele inferioare sau superioare, pentru a constata
dacă nu s-au creat focare de incendiu: zone incandescente, miros de ars sau
degajări de fum etc.;
b) descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se dacă starea lor este
intactă, şi luarea de măsuri în consecinţă;
c) verificarea, la anumite intervale, pe parcursul mai multor ore şi în timpul
nopţii, a situaţiei existente la locul în care s-a efectuat lucrarea şi în imediata
apropiere a acestuia;
d) depozitarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor folosite Ia lucrare;
e) reamplasarea pe poziţiile iniţiale a elementelor şi materialelor combustibile la
cel puţin 6 ore de la terminarea lucrării;
f) colectarea şlamului de carbid în containere destinate acestui scop şi
depozitarea acestora într-un loc special amenajat.
Art. 13. (1) Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe
timpul spectacolelor a festivităților desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă
ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci, cămin cultural etc. este
interzisă.
(2) Pentru durate scurte, stabilite precis, se admite folosirea flăcării în
situaţiile menţionate la alin. (1), cu condiţia asigurării condiţiilor de împiedicare a
iniţierii şi propagării incendiului, după cum urmează:
a) evitarea amplasării în apropierea sau contactul cu materiale combustibile:
decoruri, costume, haine, perdele etc.;
b) folosirea unor suporturi incombustibile;
c) prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greşită etc.;
d) stingerea obligatorie a flăcărilor la terminarea evenimentului;
e) nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea şi intervenţia în
caz de incendiu;
f) asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor;
g) anunţarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar, pentru situaţii de
urgenţă, a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul
apărării împotriva incendiilor.
(3) Pentru spectacolele de tipul menţionat la alin. (1), care au loc pe timpul
unei stagiuni, se transmite la inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean.
Art.14. (1) Reglementarea fumatului din punct de vedere al prevenirii
incendiilor este obligatorie în cadrul fiecărui operator economic sau al fiecărei
ANEXĂ LA HCL NR.37 DIN 23 MAI 2023
instituţii publice şi se face prin dispoziţie scrisă, dată de persoana cu atribuţii de
conducere.
(2) Pentru situaţiile în care o construcţie sau o amenajare este folosită de mai
mulţi utilizatori, reglementarea fumatului se face prin dispoziție emisă de
proprietarul construcţiei sau al amenajării respective, însuşită de utilizatorii în
cauză.
(3) Locul special amenajat pentru fumat este pe terasa de la intrarea în instituţie
unde este amenajat cu scrumiere şi marcat cu inscripţionarea „LOC PENTRU
FUMAT”.
(4) Este interzis fumatul în toate birourile, încăperile şi căile de evacuare din
clădirea instituţiei precum şi în anexele aferente acesteia.
(5) Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor sunt amplasate la o
distanţă mai mare de 40 m faţă de locurile în care există pericol de explozie: gaze
şi lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili etc., 10 m faţă de locurile în
care există materiale solide combustibile: lemn, textile, hârtie, carton asfaltat,
bitum, şi 50 m faţă de culturile de cereale păioase în perioada coacerii şi recoltării
sau de zonele împădurite.
(6) Răspunde de supravegherea respectării reglementării privind fumatul
conducătorul instituţiei.
(7) Deșeurile, reziduurile şi ambalajele combustibile utilizate ori rezultate din
activitatea zilnică se vor colecta în containerul situat în curtea instituţiei astfel încât
locul de muncă să fie în permanentă curăţenie;
(8) Deșeurile, reziduurile şi ambalajale combustibile se depozitează la distanţă
de siguranţă faţă de clădire şi de alte materiale combustibile;
(9) Se interzice distrugerea prin ardere a deşeurilor reziduurilor şi ambalajelor
combustibile atât în containere cât şi în jurul lor sau în alte locuri;
(10) Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:
- scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;
- instrucţiuni afişate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor şi reguli
de comportare în caz de incendiu;
- mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
(11) Depunerea în scrumiere a altor deşeuri de materiale combustibile, cum sunt
hârtia, cartonul, textilele, este interzisă.
(12) Golirea scrumierelor în coşurile de hârtie sau în alte locuri în care există
materiale combustibile este interzisă.
(13) Aruncarea la întâmplare a resturilor de ţigări sau chibrituri aprinse este
interzisă.
Art. 15. (1) În perioadele de caniculă şi secetă prelungită arderea miriştii,
vegetației uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.
ANEXĂ LA HCL NR.37 DIN 23 MAI 2023
(2) Respectarea prevederilor alin. (1) este verificată de primar împreună cu
comitetul local pentru situaţii de urgenţă, prin şeful serviciului voluntar pentru
situaţii de urgenţă .
(3) Cu excepţia condiţiilor meteorologice de la alin. (1), arderea miriştii,
vegetației uscate şi a resturilor vegetale poate fi interzisă pe o perioadă de timp sau
între anumite intervale orare ale zilei prin ordin al prefectului.
(4) Domnul primar este obligat să aducă la cunoştinţa populaţiei perioadele
în care se interzice arderea miriştii, vegetației uscate şi a resturilor vegetale.
Art. 16. (1) Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi
generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole
vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere
a eventualelor incendii;
f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi
mijloacelor de stingere necesare;
g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a
unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
(2) Pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a
pantei.
Art. 17.(1) Arderea vegetației uscate şi a resturilor vegetale se execută cu
respectarea următoarelor prevederi generale:
a) condiţii meteorologice fără vânt;
b) colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale în cantităţi
astfel încât arderea să poată fi controlată;
c) executarea arderii în zone care să permită propagarea focului la fondul
forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele
de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale
combustibile;
d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5
m;
e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
g) supravegherea permanentă a arderii;
h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
ANEXĂ LA HCL NR.37 DIN 23 MAI 2023
(2) La executarea arderii vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cadrul
gospodăriei cetăţeneşti, condiţia de la alin. (1) lit. d) nu este obligatorie.
Art.18. Domnul primar este obligat să aducă la cunoştinţa cetăţenilor
prevederile generale şi specifice care trebuie să fie respectate când execută arderi
de mirişti, vegetaţie uscată și resturi vegetale.
Art.19. (1) Arderea miriştii, vegetației uscate şi a resturilor vegetale se
execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor
Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul
ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007.
(2) Se exceptează de la prevederea alin. (1) executarea arderii vegetației
uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetăţeneşti.
(3) Emiterea permisului se face prin grija primarului de către şeful
serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
(4) În condiţiile respectării, după caz, a prevederilor menţionate la art. 16, 17
şi art. 18 alin. (1), primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul
celui care solicită permiterea executării arderii miriştii, vegetației uscate sau
resturilor vegetale, iar pe cel de-al doilea serviciului public voluntar pentru situaţii
de urgenţă.
Art.20. - Zona de siguranță a drumurilor naţionale şi judeţene se curăţă
obligatoriu de vegetaţia uscată şi resturile vegetale de către administratorii acestora
şi, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.
Art.21 Amplasarea clăilor de fân, glugile de coceni şi alte fânețe se
amplasează la o distanță de minim 15 metri fata de orice constructie(locuințe,
magazii, grajduri din lemn) şi faţă de axa oricarui drum de acces şi nu se
amplaseaza sub linile electrice aeriene cu conductori electrici izolati sau neizolati ;
Art.22 Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 10
metri faţă de clăile de fân, glugile de coceni şi alte fânețe ;
Art.23. Amplasarea depozitelor de combustibili şi furaje(clăi de fân, glugi
de coceni și alte fânețe) se face la distanțe de siguranță, astfel încât, eventualele
incendii produse la acestea, sa nu pericliteze vecinătățile.
Sălătrucel, 23 mai 2023
Contrasemnează,
Secretar G UAT,
POPESCU edana
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 34/2023Hotărâre privind aprobarea regulamentului privind acordarea unor premii cuplurilor care aniversează 50 de ani de căsătorie…HCL 36/2023Hotărâre privind: actualizarea Nomenclaturii Stradale a Comunei Sălătrucel, judeţul VâlceaHCL 38/2023Hotărâre privind: actualizarea Nomenelaturii Stradale a Comunei Sălătrucel, judeţul VâlceaHCL 39/2023Hotărâre privind: aprobarea rectificarii bugetului local şi actualizarea listei de investiţii pentru anul 2023HCL 40/2023Hotărâre privind aprobarea actualizării datelor tehnice şi a suprafeţei de teren înscris în CF 35319, cu nr.cadastral 35319…HCL 41/2023Hotărâre privind utilizarea sumei de 6.641,37 lei din excedentul bugetului local al Comunei Sălătrucel aferent anului 2022 în…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →