HCL 12/2018 Rușețu adoptată
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Compartimentului de asistenţă socială organizat la nivelul comunei Rușețu, județul Buzău, în cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Rușețu, conform…
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Compartimentului de asistenţă socială organizat la nivelul comunei Rușețu, județul Buzău, în cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Rușețu, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
- Denumire
- Hotărârea nr. 12 din 2018 a Consiliului Local Rușețu
- Titlu oficial
- HCL nr. 12 din 28.03.2018
- Emitent
- Consiliul Local Rușețu
- Număr
- 12 / 2018
- Data
- 28 martie 2018
- Localitate
- Rușețu, județul Buzău
- Stare
- adoptată
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BUZĂU
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RUȘEȚU
HOTĂRÂRE
privind
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Compartimentului
de asistenţă socială organizat la nivelul comunei Rușețu, județul Buzău
Consiliul Local al comunei Rușețu, județul Buzău,
Având în vedere:
- prevederile art. 6 alin.(1) din HG nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor - cadru
de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de
personal;
- adresa Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, nr.12028/27.11.2017;
- expunerea de motive a primarului comunei Ruşeţu, înregistrată la nr.1134/19.03.2018;
- raportul Compartimentului de achiziţii publice, înregistrat la nr.1137/19.03.2018;
- rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului local al comunei Ruşeţu,
În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2), lit. a), alin.(3) lit.b), art. 45 alin.(1) şi art. 115 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. – Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Compartimentului de
asistenţă socială organizat la nivelul comunei Rușețu, județul Buzău, în cadrul Aparatului de
specialitate al primarului comunei Rușețu, conform anexei care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2.- Primarul comunei Ruşeţu va lua toate măsurile necesare pentru aducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3.- Secretarul comunei va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi
instituţiilor interesate şi o va aduce la cunoştinţă publică.
x
Această hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al comunei Ruşeţu în şedinţa ordinară din 28 martie 2018, cu
respectarea prevederilor art.45 din Legea administraţiei publice locale nr.215 din 23 aprilie 2001, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, cu un număr de 13 voturi pentru, 0 abţineri şi 0 voturi împotrivă, din numărul total de 13 consilieri
locali în funcţie şi 13 consilieri locali prezenţi la şedinţă.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ,
Jan Bucur CONTRASEMNEAZĂ:
SECRETAR,
Gabriel Dinu
Ruşeţu, 28 martie 2018
Nr.12
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI RUȘEȚU
ANEXA la HCL nr.12/28.03.2018
REGULAMENTUL
de organizare şi funcţionare al compartimentului de asistenţă socială organizat
la nivelul comunei Rușețu
Art. 1. - Compartimentul de asistenţă socială este structura specializată în administrarea şi
acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, înfiinţată la nivel de compartiment
funcţional în aparatul de specialitate al primarului, denumit în continuare Compartiment, cu scopul de a
asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor vârstnice,
persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială.
Art. 2. - În aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor
vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi, precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în nevoie
socială Compartimentul îndeplineşte, în principal, următoarele funcţii:
a) de realizare a diagnozei sociale la nivelul unităţii administrativ - teritoriale respective, prin
evaluarea nevoilor sociale ale comunităţii, realizarea de sondaje şi anchete sociale, valorificarea
potenţialului comunităţii în vederea prevenirii şi depistării precoce a situaţiilor de neglijare, abuz, abandon,
violenţă, a cazurilor de risc de excluziune socială etc.;
b) de coordonare a măsurilor de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere
socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;
c) de strategie, prin care asigură elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale şi a planului
anual de acţiune, pe care le supune spre aprobare consiliului local;
d) de comunicare şi colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi instituţiilor
care au responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale, cu serviciile publice locale de asistenţă socială,
precum şi cu reprezentanţii societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniu, cu reprezentanţii
furnizorilor privaţi de servicii sociale, precum şi cu persoanele beneficiare;
e) de promovare a drepturilor omului, a unei imagini pozitive a persoanelor, familiilor, grupurilor
vulnerabile.
Art. 3. - (1) Atribuţiile Compartimentului în domeniul beneficiilor de asistenţă socială sunt
următoarele:
a) asigură şi organizează activitatea de primire a solicitărilor privind beneficiile de asistenţă socială;
b) pentru beneficiile de asistenţă socială acordate din bugetul de stat realizează colectarea lunară a
cererilor şi transmiterea acestora către agenţiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială;
c) verifică îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a beneficiilor de asistenţă socială, conform
procedurilor prevăzute de lege sau, după caz, stabilite prin hotărâre a consiliului local, şi pregăteşte
documentaţia necesară în vederea stabilirii dreptului la măsurile de asistenţă socială;
d) întocmeşte dispoziţii de acordare/respingere sau, după caz, de modificare/suspendare/încetare a
beneficiilor de asistenţă socială acordate din bugetul local şi le prezintă primarului pentru aprobare;
e) comunică beneficiarilor dispoziţiile cu privire la drepturile şi facilităţile la care sunt îndreptăţiţi,
potrivit legii;
f) urmăreşte şi răspunde de îndeplinirea condiţiilor legale de către titularii şi persoanele îndreptăţite
la beneficiile de asistenţă socială;
g) efectuează sondaje şi anchete sociale pentru depistarea precoce a cazurilor de risc de excluziune
socială sau a altor situaţii de necesitate în care se pot afla membrii comunităţii şi, în funcţie de situaţiile
constatate, propune măsuri adecvate în vederea sprijinirii acestor persoane;
1/6
h) realizează activitatea financiar - contabilă privind beneficiile de asistenţă socială administrate;
i) participă la elaborarea şi fundamentarea propunerii de buget pentru finanţarea beneficiilor de
asistenţă socială;
j) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(2) Atribuţiile Compartimentului în domeniul organizării, administrării şi acordării serviciilor
sociale sunt următoarele:
a) elaborează, în concordanţă cu strategiile naţionale şi judeţene, precum şi cu nevoile locale
identificate, strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale, pe termen mediu şi lung, pentru o perioadă
de 5 ani, respectiv de 10 ani, pe care o propune spre aprobare consiliului local şi răspunde de aplicare
acesteia;
b) elaborează planurile anuale de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din
bugetul consiliului local şi le propune spre aprobare consiliului local, care cuprind date detaliate privind
numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi
înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare;
c) iniţiază, coordonează şi aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi
excludere socială în care se pot afla anumite grupuri sau comunităţi;
d) identifică familiile şi persoanele aflate în dificultate, precum şi cauzele care au generat situaţiile
de risc de excluziune socială;
e) realizează atribuţiile prevăzute de lege în procesul de acordare a serviciilor sociale;
f) propune primarului, în condiţiile legii, încheierea contractelor de parteneriat public - public şi
public - privat pentru susţinerea dezvoltării serviciilor sociale;
g) propune înfiinţarea serviciilor sociale de interes local;
h) colectează, prelucrează şi administrează datele şi informaţiile privind beneficiarii, furnizorii
publici şi privaţi şi serviciile administrate de aceştia şi le comunică serviciilor publice de asistenţă socială
de la nivelul judeţului, precum şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea acestuia;
i) monitorizează şi evaluează serviciile sociale;
j) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţională şi internaţională în domeniul
serviciilor sociale;
k) elaborează proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale, în conformitate cu
planul anual de acţiune, şi asigură finanţarea/cofinanţarea acestora;
l) asigură informarea şi consilierea beneficiarilor, precum şi informarea populaţiei privind drepturile
sociale şi serviciile sociale disponibile;
m) furnizează şi administrează serviciile sociale adresate copilului, familiei, persoanelor cu
dizabilităţi, persoanelor vârstnice, precum şi tuturor categoriilor de beneficiari prevăzute de lege, fiind
responsabil de calitatea serviciilor prestate;
n) încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea continuă de asistenţi personali;
evaluează şi monitorizează activitatea acestora în condiţiile legii;
o) sprijină compartimentul responsabil cu contractarea serviciilor sociale, înfiinţat potrivit
prevederilor art. 113 alin. (1) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, în elaborarea documentaţiei de atribuire şi în aplicarea procedurii de atribuire, potrivit legii;
p) planifică şi realizează activităţile de informare, formare şi îndrumare metodologică, în vederea
creşterii performanţei personalului care administrează şi acordă servicii sociale;
q) colaborează permanent cu organizaţiile societăţii civile care reprezintă interesele diferitelor
categorii de beneficiari;
r) sprijină dezvoltarea voluntariatului în serviciile sociale, cu respectarea prevederilor Legii nr.
78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, cu modificările ulterioare;
s) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de reglementările legale în vigoare.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (2) lit. a) şi b), Compartimentul organizează consultări cu
furnizorii publici şi privaţi, cu asociaţiile profesionale şi organizaţiile reprezentative ale beneficiarilor.
2/6
Art. 4. - (1) Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale conţine cel puţin următoarele informaţii:
obiectivul general şi obiectivele specifice, planul de implementare a strategiei, responsabilităţi şi termene
de realizare, sursele de finanţare şi bugetul estimat.
(2) Elaborarea strategiei locale de dezvoltare a serviciilor sociale se fundamentează pe informaţiile
colectate de Compartiment în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. d), h) şi i).
(3) Documentul de fundamentare este realizat fie direct de Compartiment, fie prin contractarea unor
servicii de specialitate şi conţine cel puţin următoarele informaţii:
a) caracteristici teritoriale ale unităţii administrativ - teritoriale;
b) nivelul de dezvoltare socioeconomică şi culturală a regiunii;
c) indicatori demografici cum ar fi: structura populaţiei, după vârstă, sex, ocupaţie, speranţa de viaţă
la naştere, speranţa de viaţă sănătoasă la 65 de ani, soldul migraţiei etc.;
d) tipurile de situaţii de dificultate, vulnerabilitate, dependenţă sau risc social etc., precum şi
estimarea numărului de beneficiari;
e) tipurile de servicii sociale care ar putea răspunde nevoilor beneficiarilor identificaţi şi
argumentaţia alegerii acestora.
Art. 5. - (1) Planul anual de acţiune prevăzut la art. 3 alin. (2) lit. b) se elaborează înainte de
fundamentarea proiectului de buget pentru anul următor, în conformitate cu strategia de dezvoltare
serviciilor sociale proprie, precum şi cu cea a judeţului de care aparţine unitatea administrativ - teritorială,
şi cuprinde date detaliate privind numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile
sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare şi programul de subvenţionare a serviciilor
din fonduri publice, derulate cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, bugetul estimat şi
sursele de finanţare.
(2) Planul anual de acţiune cuprinde, pe lângă activităţile prevăzute la alin. (1), planificarea
activităţilor de informare a publicului, programul de formare şi îndrumare metodologică în vederea creşterii
performanţei personalului care administrează şi acordă servicii sociale.
(3) Elaborarea planului anual de acţiune se fundamentează prin realizarea unei analize privind
numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente şi propuse spre a fi înfiinţate, resursele
materiale, financiare şi umane disponibile pentru asigurarea furnizării serviciilor respective, cu respectarea
planului de implementare a strategiei proprii de dezvoltare a serviciilor sociale prevăzute la art. 4 alin. (1),
în funcţie de resursele disponibile şi cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu.
(4) La elaborarea proiectului de buget anual aferent serviciilor sociale acordate la nivelul unităţii
administrativ - teritoriale se au în vedere costurile de funcţionare a serviciilor sociale aflate în administrare,
inclusiv a celor ce urmează a fi înfiinţate, costurile serviciilor sociale contractate, ale celor cuprinse în lista
serviciilor sociale ce urmează a fi contractate şi sumele acordate cu titlu de subvenţie, cu respectarea
legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, estimate în baza standardelor de cost în vigoare.
(5) Anterior aprobării, prin hotărâre a consiliului local, a planului anual de acţiune, Compartimentul
îl transmite spre consultare consiliului judeţean.
(6) În situaţia în care planul anual de acţiune prevede şi înfiinţarea de servicii sociale de interes
intercomunitar, prin participarea şi a altor autorităţi ale administraţiei publice locale, planul anual de
acţiune se transmite spre consultare şi acestor autorităţi.
Art. 6. - (1) În vederea asigurării eficienţei şi transparenţei în planificarea, finanţarea şi acordarea
serviciilor sociale, Compartimentul are următoarele obligaţii principale:
a) asigurarea informării comunităţii;
b) transmiterea către serviciul public de asistenţă socială de la nivel judeţean a strategiei locale şi a
planului anual de acţiune, în termen de 15 zile de la data aprobării acestora;
c) transmiterea trimestrial, în format electronic, serviciului public de asistenţă socială de la nivel
judeţean a datelor şi informaţiilor colectate la nivel local privind beneficiarii, furnizorii de servicii sociale
şi serviciile sociale administrate de aceştia, precum şi a rapoartelor de monitorizare şi evaluare a serviciilor
sociale;
d) organizarea de sesiuni de consultări cu reprezentanţi ai organizaţiilor beneficiarilor şi ai
furnizorilor de servicii sociale în scopul fundamentării strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale şi a
planului anual de acţiune;
3/6
e) comunicarea informaţiilor solicitate sau, după caz, punerea acestora la dispoziţia
instituţiilor/structurilor cu atribuţii în monitorizarea şi controlul respectării drepturilor omului, în
monitorizarea utilizării procedurilor de prevenire şi combatere a oricăror forme de tratament abuziv,
neglijent, degradant asupra beneficiarilor serviciilor sociale şi, după caz, instituţiilor/ structurilor cu
atribuţii privind prevenirea torturii, precum şi acordarea de sprijin în realizarea vizitelor de monitorizare, în
condiţiile legii.
(2) Obligaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează prin publicarea pe pagina de internet proprie
sau, atunci când acest lucru nu este posibil, prin afişare la sediul instituţiei a informaţiilor privind:
a) activitatea proprie şi serviciile aflate în proprie administrare - formulare/modele de cereri în
format editabil, programul instituţiei, condiţii de eligibilitate etc.;
b) informaţii privind serviciile sociale disponibile la nivelul unităţii administrativ - teritoriale,
acordate de furnizori publici ori privaţi;
c) informaţii privind alte servicii de interes public care nu au organizate compartimente
deconcentrate la nivelul unităţii administrativ - teritoriale.
Art. 7. - În administrarea şi acordarea serviciilor sociale, Compartimentul realizează următoarele:
a) solicită acreditarea ca furnizor de servicii sociale şi licenţa de funcţionare pentru serviciile
sociale ale autorităţii administraţiei publice locale din unitatea administrativ - teritorială respectivă;
b) primeşte şi înregistrează solicitările de servicii sociale formulate de persoanele beneficiare, de
reprezentanţii legali ai acestora, precum şi sesizările altor persoane/instituţii/furnizori privaţi de servicii
sociale privind persoane/familii/grupuri de persoane aflate în dificultate;
c) evaluează nevoile sociale ale populaţiei din unitatea administrativ - teritorială în vederea
identificării familiilor şi persoanelor aflate în dificultate, precum şi a cauzelor care au generat situaţiile de
risc de excluziune socială;
d) elaborează, în baza evaluărilor iniţiale, planurile de intervenţie care cuprind măsuri de asistenţă
socială, respectiv serviciile recomandate şi beneficiile de asistenţă socială la care persoana are dreptul;
e) realizează diagnoza socială la nivelul grupului şi comunităţii şi elaborează planul de servicii
comunitare;
f) acordă servicii de asistenţă comunitară în baza măsurilor de asistenţă socială incluse de
Compartiment în planul de acţiune;
g) recomandă realizarea evaluării complexe şi facilitează accesul persoanelor beneficiare la
serviciile sociale;
h) acordă direct sau prin centrele proprii serviciile sociale pentru care deţine licenţa de funcţionare,
cu respectarea etapelor obligatorii prevăzute la art. 46 din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi
completările ulterioare, a standardelor minime de calitate şi a standardelor de cost.
Art. 8. - (1) Serviciile sociale acordate de Compartiment având drept scop exclusiv prevenirea şi
combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt adresate persoanelor şi familiilor fără venituri sau
cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor
private de libertate şi pot fi următoarele:
a) servicii de consiliere şi informare, servicii de inserţie/reinserţie socială, servicii de reabilitare şi
altele asemenea, pentru familiile şi persoanele singure, fără venituri sau cu venituri reduse;
b) servicii sociale adecvate copiilor străzii, persoanelor vârstnice singure sau fără copii şi
persoanelor cu dizabilităţi care trăiesc în stradă: adăposturi de urgenţă pe timp de iarnă, echipe mobile de
intervenţie în stradă sau servicii de tip ambulanţă socială, adăposturi de noapte, centre rezidenţiale cu
găzdu
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 8/2018HCL nr. 8 din 15.02.2018HCL 9/2018HCL nr. 9 din 15.02.2018HCL 10/2018HCL nr. 10 din 15.02.2018HCL 11/2018HCL nr. 11 din 28.03.2018HCL 13/2018HCL nr. 13 din 28.03.2018HCL 14/2018HCL nr. 14 din 28.03.2018HCL 15/2018HCL nr. 15 din 24.04.2018HCL 16/2018HCL nr. 16 din 24.04.2018
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →