28 mai 2026

HCL 69/2026 Rovinari adoptată

Se decide darea în folosință gratuită a Grădiniței cu program normal, cu 4 săli de clasă, situată pe strada Castanilor nr. 3 din Rovinari, către Grădinița cu Program Prelungit în cadrul programului Reforma Educației…

Pe scurt

Se decide darea în folosință gratuită a Grădiniței cu program normal, cu 4 săli de clasă, situată pe strada Castanilor nr. 3 din Rovinari, către Grădinița cu Program Prelungit în cadrul programului Reforma Educației Timpurii. Aceasta înseamnă că instituția beneficiare nu plătește chirie pentru folosirea clădirii, iar rau arii de impact includ copii preșcolari din oraș, cu termene și condiții reglementate de autorizațiile de construire și contractele relevante. Decizia se bazează pe aprobări administrative și referate de la primar, precum și pe cadrul legal al învățământului preuniversitar din România.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Castanilor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Castanilor” în Rovinari

Denumire
Hotărârea nr. 69 din 2026 a Consiliului Local Rovinari
Emitent
Consiliul Local Rovinari
Număr
69 / 2026
Data
28 mai 2026
Localitate
Rovinari, județul Gorj
Stare
adoptată
Locuri citate
Castanilor nr. 3 CF 36255, nr. cad. 36255

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GORJ (? ORASUL ROVINARI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind darea în folosinţă gratuită a Grădiniţei cu program normal cu 4 săli de clasă, situată în strada Castanilor nr.3, oraş Rovinari, judeţul Gorj, cuprinsă în programul Reforma Educaţiei Timpurii , către Grădiniţa cu Program Prelungit CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI ROVINARI, JUDEȚUL GORJ Având în vedere: -Proiectul de hotărâre nr. 25668/26.05.2026, inițiat de primar; -Referatul de aprobare al iniţiatorului nr. 25670/26.05.2026; -Raportul Comisiei Economice, Comisiei Juridice, Comisiei Urbanism (procesele-verbale); -Raportul de specialitate înregistrat sub nr.25606/26.05.2026 întocmit de directorul executiv al Direcţiei Administrare Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului; -Referatul înregistrat sub nr. 25605/26.05.2026 întocmit de personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului; -Prevederile Legii educaţiei naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare; -Prevederile Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare; -Autorizaţia de construire nr.18 din data de 29.03.2021, respectiv Autorizaţia de construire nr. 25 din data de 17.07.2025, eliberate de Primăria oraş Rovinari, judeţul Gorj,cu valabilitate până la data de 12.02.2027; -Contractul nr. 3705/06.12.2021 încheiat între Ministerul Educaţiei și Cercetării- Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare şi Asocierea SOMET S.A. şi ACT CONSTRUCT MANAGEMENT S.R.L. -Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr.1 6059 din 23.03.2026 încheiat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării-Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Școlare şi Universitare și Asocierea SOMET S.A. și ACT CONSTRUCT MANAGEMENT S.R.L.; -Prevederile art.129 lin.2 lit.c) şi lit.d), alin.6 lit.a), art.348 - art.351 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -În temeiul art.196 alin. lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE : Art.1 Darea în folosință gratuită a Grădiniţei cu program normal cu 4 săli de clasă, situată în strada Castanilor nr.3, oraş Rovinari, judeţul Gorj, cuprinsă în programul Reforma Educaţiei Timpurii, către Grădiniţa cu Program Prelungit, având următoarele date de identificare: număr inventar: 11256, număr cadastral 36255, număr carte funciară: 36255, valoare: 4.216.405,75 lei, regim de înălțime :P, suprafață construită: 532,50 mp, suprafață desfăşurată: 532,50 mp. Art. 2 Darea în folosință gratuită se face pe pe durata existenţei / funcționării clădirii cu destinația de grădiniță, cu menţinerea destinaţiei de unitate de învățământ preşcolar. Art.3 Grădiniţa cu Program Prelungit Rovinari va avea următoarele obligații: -să întrețină imobilul şi parcul de joacă în bune condiţii; -să respecte normele legale în domeniul educaţiei și siguranţei; -să nu schimbe destinaţia bunului fără acordul proprietarului( [persoană fizică]); Art.4 Predarea - primirea se va face pe baza unui proces verbal de predare-primire încheiat între cele două părți. Art.5 Cu punerea în aplicare şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește Primarul orașului Rovinari, Direcţia Administrare Patrimoniu, Direţia Economică, Grădiniţa cu program prelungit. Art.6 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin afişare la sediul instituţiei şi prin publicare în Monitorul Oficial Local şi se comunică: -Instituţiei Prefectului judeţului Gorj; -Primarului orașului Rovinari; -Direcţiei Economice; -Direcţiei Administrare Patrimoniu; -Grădiniţei cu program prelungit. NR. 69 Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară a consiliului local din data de 28.05.2026 cu un număr de 16 voturi pentru, - voturi împotrivă şi - abţineri exprimate din numărul total de 16 consilieri prezenți la şedinţă şi din totalul de 17 consilieri în funcție PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Consilier local Vasile-Gabriel Crăc CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL, Aurora-Carmen Popescu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariarovinari.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala