Pe scurtSe aprobă Planul de acțiuni sau lucrări de interes local pentru anul 2024, destinat beneficiarilor Legii venitul minim de incluziune. Aceasta înseamnă că primăria și Direcția Administrare Patrimoniu vor implementa proiecte în oraș pentru ajutorul persoanelor cu venit minim, conform cadrului legal, iar resursele și termenele se vor gestiona de către primar și direcție. Hotărârea intră în vigoare prin publicare și comunicare către instituții relevante, iar implementarea este finanțată și supervizată de autorități locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăAprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local pentru anut 2024, ce se vor desfășura cu beneficiarii Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi compălețările ulterioare, înrepistrat cu nr,1775/16.01.2024
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
E JUDEŢUL GORI
L Î ORASUL ROVINARI
a CONSILIUL LOCAL, -
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local
ce se vor desfășura în anul 2024
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI ROVINARI, JUDEȚUL GORJ
„Având în vedere:
-Proiectul de hotărâre nr. 1898/16.01.2024, iniţiat de primar;
„Referatul de aprobare al iniţiatorului nr. 1899/16.01.2024;
-Reportul Comisiei Juridice şi Comisiei de Urbanism (procesele -verbale);
-Referatul nr.790/10.01,2024 întocmit de responsabilut cu spaţiile verzi din cadrul Direcţiei
Administrare Patrimoniu,
-Raportul de specialitate al Direcţiei Administrare Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate
al primarului, înregistrat sub nr.1870/16.01.2024;
-Prevederile Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și
completările ulterioare;
-Prevederile Hotărârii de Guvern nr.1 t
54/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;
-Prevedexile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legisiativă pentru elaborarea actelor
normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 129, aţin.2, lit.c) din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
-În temeiul art.196, alin.1, lit.a din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local pentru anut 2024, ce se vor
desfășura cu beneficiarii Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi
compălețările ulterioare, înrepistrat cu nr,1775/16.01.2024.
Art.2, Cu punerea în aplicare şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
împuternicește Primarul oraşuiui Rovinari și Direcţia Administrare Patrimoniu.
Art.3,Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţă publică prin afişare la sediul instituției şi prin
publicare în Monitorul Oficial Local şi se comunică:
Instituţiei Prefectului judeţului Gorj;
-Primarului oraşului Rovinari;
-Direcţei Administrare Patrimoniu;
-Direcţiei Publice de Asistenţă Socială.
NR.18
Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară a consiliului local din data de
30.01.2024 cu un număr de 17 voturi pentru, = voturi împotrivă şi - abţineri,
exprimate din numarul totai de 17 consilieri prezenţi la şedinţă şi din totalul de
17 consilieri în funsţie,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Consilier local Mariana Sîrbu _
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
Aurora-Carmen Popescu
SUNIZNPUI
DNIOUIȚIIE, Ap vopupui
arens red Musa puraid | peuorze») sopanpaeâ i
erfoan PV 9107/7961: ParauriaIatri 'afe33234 20Ţ77NA524 IEUD
pan P3d3% 11erg2u2g “10ȚIINÂNIIEIRUI Parejpdapurț - NDEISIC BUOZ BIBUȚENUL IP FIRII
BUnIZNPLI gieosopred 141pă5 -
anrounrure ap vopurur TeTIRUI -
orezusrur d [RATUSA PUrAud | [euoizeoO unpreâ mţexedar - RIOIS20E ÎPUDDEIDE | “e
7 PIROPV 91077961 'xur uo20$ ș1s09 - ațouoz 15 ș1ods ap a|ps '2sauztti0
erponq
"A 1 ea8an eroyauogq azezuqnŢes 2p punrioe - [BUDIPEIS E] 372urţarp7 2p rrezon]
1OLISIXI
aia TE IOIIANUN SNA SP VIBIANI -
PIȚUONUSATEL| P vru BŢEIDOS B|UȚADEL NI AŢIINXOIA |
TRMUBA PUȚATI | pELOșzEO z
D1eNSTURUPY za UŢ 10ŢHE2s ese> ad apuzip.m> - 3enos ajurnaoj
vi»an auz/ ser .. 3ŢEDOS AUȚN2EȚ NI ZOŢIINXOIA 3p IOŢINIOII ŢNIOLISIXa 1$ [NxoȚIa)ug
"1 Pebgouog pal uy arezuanţes ap punrioe - | uz oxezruațâ) 1 ozounţarțuţ 3p LIRDN7
auz 2123795
di ap arerosua mp eleau8 eds - spedyz
NRIOUILII N Dunarzd RUIEI apredezsprue ap românaze 15 soprdedo> pare mmas -
IE NSTIREPY 1 Ş10z pia ra ap ammum] aperrayeur 212n$gIduu - “ojqnd Opt ÂNIASUI Ie s90E
Prioua 938371 UIETOMAUI3, ajenueru adeoiruz nd | ap apare Ey t$ rradoțq 2.nurp a[eurozord
"1 PePPoueg loa e 15 pizodez eoreedapuz - apare e] anzadezsap ap vrgron]
pqeeuodsa 382N52% BaPZIȚea2 [E30] S213HUL 3P 1IP19NŢ 1& runri>Y AD53I40 N)
! ap uotira a: 15 run! 13531 “N
ZUT IAINV
BIPOLIRŢA AȚIBIBȚĂLLED 1$ SŢIzPIRPOLI NI BUNIZNPIUI 3P UITAT [NIIUBA
PUrAIzĂ 9107 /96[ “n 137] AMISpPaAa1Ă ID AeŞPUEIOAIOD LI, PUIDOșUL
TYDO1 SIĂALNI 20 IIŞIDNI AVS INNILIV 20 NVId
Mici
“Iun
T9ZIA
IB103ăȚi, pânzpz7 *dsuz
NIPULXAȚ (Neg NRIRPOd “Zu
“BTIND3X3 I0P3IIN
“ITVUDOIUŢ "NŢUOIUȚIJE A 2FeISTUTUEpY Era
Sunrznppuț
3p UIPUrUI
TIUOUINEe| auzea purațId [EUOIZEDO TĂUȚIS2P LOL I9UN MAIRPaI 01
Mensumupy 9107/0961 'xu PIIBPaA 7 Inpuuiara zarye8ard -
rio e539] LreDy3uag DŢIGISOŢOIAI SȚeȚIAIEUI 3I2JI3Ț2S - Yonnsuroo arejouiop op 11827]
JUnIznŢDUȚ
3p umunut
AVUOUUIIed | pape puțaurd | peuorzea) arergds - '6
3IEASTUȚUIPY 9107/9861 'mu aurens undzoo axe) rgdapuz - 3uarzație
eHoona Badar] HUPWaUIgI pde arendeaa - IOŢTUEILEI E 2IdUȚ2.NUI 3p ţIgIdu]
auntznpuț
3p Uma uoqre țiamd “n$ugae 2reșueţdaz -
RIUCUIN-UE IN)IDA PUrAuId | jzuorzeac) preq usdoa - '9
BIENSTUNI PY 9107/7961 “2 JOŢruIOd PaImrgA -
erioaria PoSa] ȚIEIOIOUOg DIEZHIGUŢES BP IUNIE - | IZI8A IOȚ3UOZ E BIIIAIUȚ IP 172]
AMIZN PUI '
ap vapuu
TITUOLUTAEI ȚEAEISA PurAțId | Ţeuoizea) asmpond aurspp oqnd | “4
DIEASTUNUPY 9107/7961 'au e oremdnareur nes 3I257g>sap SBXBHIE AP ARHADOE NES punpoe 10im
Hoo 2293] ueprauag "azedIpauy ap pmperado - | premâgysap 1$ rIgzrue310 LAIEŢIIEA
3unȚznjIur
2p Vuparul
PELOUIIȚE ŢIIRIDA PUrArId PUDIZEAO apepens araruypiei sdoA - '9
aIensHunupy 9107/9061 “1u | Hnpzoq jisdoa - aoqpand ropnimyastur apuaoerpe
La: 52. 992 Hepyauag aIezAIANŢES ap pumriae - AOȚIUOZ E BI3UȚAIIUL IP LIg.ON-I
DUNȚZNPUI
ap Vuzrțur
PPUOLUI LE] IIUaA PUȚANId | ŢeuorzeoC) pugq 1 rmpre3 onsdoa - 'g
DIeBSRInapy 9TOZ/961 'ru umpzeâ njeredax - goeol ap mozed
erpoazia 2283] HeDIzouag 21873304 vrmysea Arpdapur - | pă penua)) de 21BUŢiazuri 2p Ron]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →