30 iulie 2025

HCL 344/2025 Reșița adoptată

Alegerea președintelui de ședință (consilier local MATICHESCU Bogdan Nicolae)

Denumire
Hotărârea nr. 344 din 2025 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
344 / 2025
Data
30 iulie 2025
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se alege domnul consilier local Matichescu Bogdan-Nicolae drept președinte de ședință pentru ședința ordinară din 30 iulie 2025. Așadar, pentru această întâlnire, el va conduce lucrările și ordinea de zi; decizia nu schimbă bunuri sau bani ale locuitorilor, ci stabilește cine conduce ședința respectivă. Hotărârea intră în vigoare la data comunicării și este transmisă primarului, prefectului și lui Matichescu.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 344 Din 30 iulie 2025 privind alegerea președintelui de ședință pentru ședința ordinară din data de 30 iulie 2025 Consiliul Local al Municipiului Reșița, întrunit în ședința ordinară din data de 30 iulie 2025; Văzând propunerea domnului viceprimar Călin Daniel Mircea Florin, pentru alegerea președintelui de şedinţă; În temeiul prevederilor art. 123 alin. 3 și 4, art. 139 alin.1, art. 196 alin. 1 lit.a), art. 197 alin. 1, alin. 2 și art. 199 alin. 1, alin. 2 ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art._1 - Se alege domnul consilier local Matichescu Bogdan - Nicolae, președinte de ședință pentru ședința ordinară din data de 30 iulie 2025. Art. 2 - Prezenta intră în vigoare la data comunicării. Art. 3 - Hotărârea se comunică: - Primarului Municipiului Reșița; - Prefectului și Instituţiei Prefectului Judeţul Caraș-Severin; - Domnului consilier local Matichescu Bogdan - Nicolae PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ , MAȚICHESCU BOGDAN - NIGOLAE, A PS SPAS

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă