Pe scurtSe stabilește nivelul salariilor de bază pentru funcțiile contractuale din cadrul Creșei Banatul Montan, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Reșița. Decizia influențează veniturile personalului creșei în funcție de grilele și condițiile legale aplicabile (salariu minim național, reglementări bugetare și contractuale), cu impact asupra bugetului local pe perioadele aprobate, ținând cont de negocieri cu sindicatul. Pentru locuitori înseamnă eventuale ajustări ale cheltuielilor municipalității pentru creșă, repercute în bugetul local, fără detalii despre termene sau zone afectate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
HOTĂRÂREA Nr.24
din 26.01.2023
privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile contractuale
din cadrul Creșei Banatul Montan din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, întrunit în ședința ordinară din data de 26.01.2023;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 87/25.01.2023, al Primarului Municipiului Reşiţa şi
Raportul de specialitate nr. 86/25.01.2023, al Creşei Banatul Montan, precum şi rapoartele de avizare
ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local;
Văzând Avizul de legalitate nr. 5254/26.01.2023, al Direcţiei Juridice;
Ținând cont de Minuta nr. 4408/20.01.2023, încheiată cu ocazia şedinţei de negociere cu
Sindicatul Aparatului de Specialitate al Primarului Municipiului Reșița și al Serviciilor publice cu şi
fără personalitate juridică aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa nr. 362/29.09.2021
privind aprobarea înființării Instituţiei Publice Direcţia Creşe Reşiţa;
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local nr. 107/16.03.2022 privind aprobarea schimbării
denumirii Serviciului Public de interes local din Instituţia Publică Direcţia Creşe în „Creşa Banatul
Montan”;
Văzând Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa nr. 499/27.10.2022 privind
modificarea Statului de funcții al instituţiei publice Creșa Banatul Montan;
Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 168/08.12.2022 privind unele măsuri
fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative;
Conform prevederilor H.G. nr. 1447/08.12.2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut
pe ţară garantat în plată;
În conformitate cu Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, cu modificările si completările ulterioare, precum şi anexa nr. VIII din acelaşi act normativ;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Considerând prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24 din 27 martie 2000 (**republicată**)
cu modificările și completările ulterioare, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. c), art. 139 alin. (1),
art. 140 alin. (1), art. 154 alin. (4), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 199
alin. (1) şi alin. (2) şi art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. — (1) Se aprobă salariile de bază pentru funcțiile contractuale din cadrul Creşei Banatul
Montan din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa, potrivit prevederilor Legii-cadru
nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările
ulterioare, conform Anexei la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.
(2) Drepturile salariale ale directorului Creşei Banatul Montan din subordinea Consiliului
Local al Municipiului Reșița, se stabilesc prin dispoziţia Primarului Municipiului Reşiţa.
CREȘA BANATUL MONTAN
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. iA,
E-mail: crese Oprimariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
Art. 2. — Prezenta hotărâre, produce efecte juridice începând cu 01.01.2023.
Art. 3. — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se revocă Hotărârea Consiliului Local
al Municipiului Reşiţa nr. 685/27.12.2022 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile
contractuale din cadrul Creşei Banatul Montan din subordinea Consiliului Local al Municipiului
Reşiţa, în condiţiile Hotărârii de Guvern nr. 1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut
pe ţară garantat în plată;
Art. 4. — Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Creșa
Banatul Montan din subordinea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa;
Art. 5. — Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin;
- Direcţiei Buget, Finanţe — Contabilitate, Resurse Umane;
- Creşei Banatul Montan din subordinea Consiliului Local, cu personalitate juridică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ.
BOGDAN NICOLAE MATI
CREŞA BANATUL MONTAN
Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. |A,
E-mail: crese Oprimariaresita,ro
orersarepreunedasazo :pe-a
“VIay 8I6I auquacog tera 'e521py
VINOA INLYNVE VS)
îi NW9va nosaauva
Poy XANINr LYZIA
e] d dfS0! Snmiva nasaava
nt, “4oLozua ui
“iningeoct joây immoa ep canu. Inaretuuj
10 aovapcejduloo 'oayeapgeeuodeaa na siodeu un “4 Ininpe,8 09! 1ninpa. “alrbou Inieiiţid ango ep. 2 op ongloury nauad şz0g ep inurețos
“Pard u Je3uee0 guzi od 1n4q tupupu gzzq ap (nynprerea oa.taeje nqued aza2/2994 “Ju B01R4FIOH UD 4 310 1 £Loz/084 “1 nupea-ueB97 Up i 18
„oevponni ee a sep nun pes e mea Cooat a nu o 9 aepei aud eng ep sue 0 agp ea n d a a aa aaa
cz age ese 0zp'€ /sz'e 0co'g
9: Al Endeau.
sez'e c6o'e cos'e eve esz'e l0o'€ o DE
sac soz'e sise eve ezze 0s0'€ PI) Ir edeeuL! vegona
zise 6uze sz9€ seve o6z'e 030'£ PT) edeazi 1389419 a0Maunw| “e
ZI 739€ sos'e s6c'£ seze 0/0 BN uesnaea
vaze 998'€ 6256 6ove ze 0z0'€ PY) Ş zouluBuj| -
ezze lose veste 0zv'e zsze 0c0€ 9 IUN
see eg'e cos'e vere esz'e 0vo'e o - J8!sea “9ujzeBeyj | '€
szss 6cv's goes 505 zis 949 E 1Inpe:9)
EI zis z6e'z lovo'z soz'9 zez3 E VIInp8.5) nqeşuoo| :z
92 20 sz6€ e/'e sog'e pse'e s Basa
og [2 [XA [ZINA (ITI '969'€ s IIInpe.9|
szs's 6ey's ls0e's es0's zi3% 9zp s 1INpe:9)|
s97'2 2232 zec'z 0vo'z soz'9 zez'9 s Vi NPE:0|_'esaaaţoads op oyoarisuy| -,
E] [2 € z [i 9 arii
mivavi9 | 10uipnis ajinoexa ap glențoenuoo erjoun:j “N
(6-4) njepeub ed gzea ap jueles 2I gzea IN1PAIN
2p Inuaţes
n55X9 Sp SJenpoEu65 [IUN (a
“inicaa latu jAod epeintajeap pda) Miza auaclgzundsoica omnauaa ep eanduui
“9N/R6p iseaduur 6 9ejejptordzoa 'aaţeyjaeauodsa no pede) u i ae5 1 iinpouă. “aja tnistuu ago ep ae 10 18 1enprApuj Şzag ep InuaieS"Y1ON..
"uta enț a; 3unu 4 uupdoa sp jiede puţin pal 6 | Inpasă și aprzgneză şzeq ap one SyLON
sa'i. Jopz's s „sopena| |
1inpe9 | iimpeid | „ompras Er]
(W9)) ezea ep Inueies 1NI9A1N $/sanpuoo ep lenioanuoa eijaunei N
3I8ânpuco Sp 3|EN3e43u05 țjlSUN- (e
Z1VNLOYILNOD tloNna "1
izizar bninidiorunpu o
10207 îrj8400 P2up10qns up u0p0py ]ioug 4284) jnupoa uţp
pommoanoo apptounf naguad oapiqors
Y2va 20 211R7V1Vs
€702"]0-97 'jgunon ei ivxanv
"VDO "INIISNOI
Vlas ANraldINa
NIAZAaS-Svuvo ntaanr
VINYWOU
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.