27 iulie 2016

HCL 195/2016 Reșița adoptată

Aprobarea modalității de acordare a gratuității la transportul urban persoanelor cu handicap grav și accentuat,însoțitorilor acestora și asistenților personali

Denumire
Hotărârea nr. 195 din 2016 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
195 / 2016
Data
27 iulie 2016
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.195 din 15.07.2016 privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuității la transportul urban persoanelor cu handicap grav şi accentuat, însoţitorilor acestora şi asistenţilor personali Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa extraordinară de lucru din data de 15.07.2016; Având în vedere Expunerea de motive şi Raportul de specialitate al Serviciului Public „Direcţia de Asistenţă Socială”; Văzând prevederile HCL nr.260/2011 pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Reşiţa, către SC SPEDITION RO-A TIR SRL, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile ari.23 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare Hotărârea Guvernului nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare; În baza Ordinului Ministerului Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse - Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap nr.62/2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă pentru persoanele cu handicap şi modelul acesteia; Potrivit prevederilor Legii nr.92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr.353/23,| 1.2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.36 alin.(2), lit d), alin.6 lit.a, pet.2, art.45 alin.2 lit.a), art.49 alin. şi art.115 alin.] lit b, alin.3 şi alin.6 ale Legii nr.215/23.04.2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂȘTE : Art.1 — Începând cu data de 01 august 2016, se aprobă acordarea de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în municipiul Reşiţa pentru următoarele categorii de persoane care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Reşiţa: a) persoanele cu handicap grav şi accentuat b) asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav c) asistenții personali profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, care au domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Reşiţa. Art.2 — (1) Gratuitatea la transportul urban de călători pe raza municipiului Reșița constă în acordarea unui abonament trimestrial special gratuit persoanelor prevăzute la art] (2) Abonamentul trimestrial special gratuit se acordă la cererea şi numai în prezența beneficiarului de către reprezentanţii Serviciul Public "Direcţia de Asistenţă Socială”, pe baza semnăturii şi a actelor doveditoare prezentate de aceştia, respectiv, originalul şi copia de pe actul de identitate al persoanei cu handicap, al însoțitorului acestuia, al asistentului personal sau al asistentului personal profesionist, după caz; originalul şi copia de pe certificatul de încadrare în grad de handicap; actul doveditor care să ateste calitatea de însoțitor şi pe cea de asistent personal sau asistent personal profesionist, după caz, legitimaţia de călătorie tip emisă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a judeţului Caraş-Severin. (3) Abonamentul special se acordă doar pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap. (4) Persoanele prevăzute la art.] vor circula pe mijloacele de transport în comun pe raza municipiului Reşiţa doar pe baza abonamentului trimestrial special acordat și vizat la zi de către Serviciul Public "Direcţia de Asistenţă Socială” şi a legitimaţiei de călătorie tip eliberată de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului a judeţului Caraş-Severin. Art:3 — (1) Pot beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun însoțitorii persoanelor cu handicap grav, însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, însoțitorii adulților cu handicap auditiv şi mintal accentuat în baza abonamentului special, eliberat de către Serviciul Public "Direcţia de Asistenţă Socială” persoanei cu handicap grav. (2) Însoțitorii persoanelor cu handicap au obligaţia de a utiliza abonamentele speciale trimestriale numai în prezenţa acestora, În cazul în care organele de control constată că însoțitorul utilizează abonamentul și legitimaţia fără a fi prezentă persoana cu handicap, acesta va fi obligat să achite contravaloarea abonamentului special de la data eliberării până la data constatării contravenției. Art4 — Nu beneficiază de gratuite pe mijloacele de transport urban de călători în municipiul Reșița persoanele cu handicap nedeplasabile, conform prevederilor legale. Art.5 — Costul lunar al unui abonament specia] pentru persoanele prevăzute la art.] este de 31,20 lei; Art.6 — Decontarea abonamentelor speciale de călătorie pentru persoanele prevăzute la ari.], se realizează de către Serviciul Public "Direcţia de Asistenţă Socială” în baza listelor nominale cuprinzând abonamentele de călătorie emise persoanelor cu handicap. Art,7 — Costurile cu tipărirea și cu decontarea abonamentelor speciale pentru persoanele prevăzute la art.] se suportă din bugetul alocat Serviciului Public "Direcţia de Asistenţă Socială”. Art.8 — La daia intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă Hotărârea Consiliului Local nr.136/28.05.2013 privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii la transportul urban persoanelor cu handicap grav şi accentuat, însoțitorilor acestora şi asistenţilor personali Art.9 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Public „Direcţia de Asistenţă” Socială aflat în subordinea Consiliului Local al municipiului Reşiţa. Art.10 - Prezenta hotărâre se aduce la cunoștința publică prin grija Serviciului Public "Direcţia de Asistenţă Socială” Art.11 - Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului municipiului Reșița; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin; - Direcţiei Buget Finanţe Contabilitate Resurse U mane; - Serviciului Public „Direcţia de Asistenţă Socială”; - Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a judeţului Caraş- Severin. - SC SPEDITION RO-A-TIR AR AN CORNEL | | | | i | |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă