JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
HOTĂRÂREA Nr.176
din 25.04.2023
privind aprobarea organigramei, a statului funcţiilor de demnitate publică alese
şi a statelor de funcţii ale Primăriei Municipiului Reșița
Consiliul Local Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.04.2023;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 28732/21.04.2023 şi raportul de specialitate nr.
28734/21.04.2023 al Direcţiei Buget, F inanțe-Contabilitate, Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului
Reşiţa, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local;
Având în vedere Referatul nr. 28033/19.04.2023 al Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public și
Privat;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul
ansamblului de atribuții și compentențe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autoritățile
administrației publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit prevederilor Legii-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice
de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 38 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
114/2018 privind instituirea
unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor
acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, precum şi de cele ale
Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023;
Luând în considerare art. 370, art. 382, art. 385 alin. (3), art. 392, art. 393, art. 405, art. 407, art. 408, art.
405, art. 478 alin. (2) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Conform prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în anul 201 I, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. c) şi lit. e), art. 139 alin. (1), art.
154 alin. (3)-(4), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (1), alin. (2) și alin. (4) şi art. 198 alin. (1) din Ordonanţa
de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 — Se aprobă organigrama Primăriei Municipiului Reşiţa, conform Anexei nr. |.
Art.2 — Se aprobă statul de funcții al funcţiilor de demnitate publică alese ale Municipiului Reşiţa
conform Anexei nr. 2. pp *
Art.3 — Se aprobă statul de funcții privind funcţiile publice din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa,
conform Anexei nr. 3.
Art.4 — Se aprobă statul de funcții privind funcţiile contractuale din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa,
conform Anexei nr. 4.
Art.5 — Anexele nr. 1 —4 la prezenta hotărâre, fac parte integrantă din aceasta.
DIRECŢIA BUGET, FINANȚE-CONTABILITATE, RESURSE UMANE
Serviciul Gestionarea Resurselor Umane. Salarizare
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA, Tel./Fax: 0255/221677 / 0355080288.
E-mail: resurse.umane 2 primariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
Art.6 — Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Buget,
Finanţe — Contabilitate, Resurse Umane.
Art.7 — La data intrării în vigoare a prezentei hotărârii se revocă HCL nr. 169/12.04.2023.
Art. 8 — Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţă publică.
Art.9 — Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului judeţul Caraş — Severin;
_ “Tuturor structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Reşiţa.
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, ZĂ
'Tom Lucian HURUIALĂ R GENERAL
el BUCUR
ÎI
DIRECŢIA BUGET, FINANTE-CONT ABILITATE, RESURSE UMANE
Serviciul Gestionarea Resurselor Umane. Salarizare
Adresa: Piata | Decembrie 1918 Nr. LA, Tel./Fax: 0255/221677 '0353:080288.
E-mail: resurse.umane€ primariaresita.ro
3 Inusuoo ş 3
vonoroit lina MOL pt
AUNR39 37 Aaa, fi sase ki
NVOI Vaod
ruemoă
PIESE ERE SERI
ră
RE 25 TE ERE
FIII
e
iz
„pdnoena ep prgiod pol
monpuaă sp preia pol
IV3N30 4134035
dată Winnie PUP up Va ap că amin
I „ncaovore
| vu souinoo anticaranevanao | *
27] vreau zăneva uratuvanoo |
002469 DO AY Idu ANVatAANA 1V br ep ea au
20 OŞȚ peron rau cazav
VWVUIDINVoUO
ROMÂNIA
JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA nr. 2
la HCL nr, 1761.25 -04 2023
STAT DE FUNCTII
PRIVIND FUNCTIILE DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE
ALE MUNICIPIULUI REȘIȚA
Pee edi uTE DE ȘEBINTĂ,
TOM La
RURUIPZA
Și
Nr. Nivelui D / TREAPTA Numar de
Crt. Funcţia : studiilor PROFESIONALĂ | Gradaţia | posturi
|, FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ
1|PRIMAR Ss 1
2|VICEPRIMAR 2
Total 3
PRI
POPA IO
DIRECTOR EXECUTIV, SEF SERVICIU
ASO NIEI UZUN MARIA NU MARIA
CONSILIER
Blagavţabi
u
NEAZA
EN ERAL
UNA
ROMANIA
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
STAT DE FUNCȚII
la HCL
PRIVIND FUNCȚIILE PUBLICE DIN
PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI REȘIȚA
ANEXA nr. 3
nr._476 |; 225.04, „2023
Pai Functia publica Studii | Clasa | Grad =: sr Gradaţia Ne an
|. FUNCŢII PUBLICE GENERALE
L.A) Funcţii publice generale de conducere
1|DIRECTOR GENERAL Ss Il = = 1
2|DIRECTOR EXECUTIV Ss -U - - 9
3|SEF SERVICIU Ss il = = 12
4|ŞEF BIROU E II - - 8
Total funcţii publice generale de conducere (1.4) 30
1.B) Funcţii publice generale de executie
1|AUDITOR E | - superior 1-5 3
2| CONSILIER Ss ] - superior 1-5 43
3] CONSILIER Ss ] - principal 1-5 19
4] CONSILIER Ss ] - asistent 1-5 13
5] CONSILIER Ss | - debutant 1-5 9
6|CONSILIER ACHIZIŢII PUBLICE Ss | - superior 1-5 6
7|CONSILIER ACHIZIŢII PUBLICE Ss | - principal 1-5 1
8| CONSILIER JURIDIC Ss ] - superior 1-5 3
9| CONSILIER JURIDIC Ss | - principal 1-5 3
10|CONSILIER JURIDIC Ss | - asistent 1-5 3
11| CONSILIER JURIDIC Ss ] - debutant 1-5 1
12|INSPECTOR Ss ] - superior 1-5 22
13|INSPECTOR E |] - principal 1-5 17
14|INSPECTOR Ss | - asistent 1-5 5
15|INSPECTOR Ss | - debutant 1-5 7
16|REFERENT DE SPECIALITATE SSD Il - superior 1-5 1
17|REFERENT M Il] - superior 1-5 9
18|REFERENT M Hi - principal 1-5 1
19|REFERENT M 1] - asistent 1-5 2
Total funcţii publice generale de executie (1.8) 168
Total funcţii publice generale (1.A+1.B) ! 798
II. FUNCȚII PUBLICE SPECIFICE
II.A) Funcţii publice specifice de conducere
1]SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI Ss INI] - - 1
2|ARHITECT ŞEF Ss I-l - - 1
Total funcţii publice specifice de conducere (1.4) 2
11.8) Funcţii publice specifice de executie
1|POLIŢIST LOCAL s | - superior 1-5 5
2|POLIŢIST LOCAL Ss | - asistent 1-5 30
3|POLIŢIST LOCAL Ss | - debutant 1-5 23
4|POLIȚIST LOCAL M Il] - superior 1-5 4]
S|POLIŢIST LOCAL M Ul] - principal 1-5 3
6|POLIŢIST LOCAL M II - asistent 1-5 5
7|POLIŢIST LOCAL M UI] - debutant 1-5 2
Total funcţii publice specifice de executie (11, B) 79
Total funcţii publice specifice (II.A+1l.B) ! 81
Total funcţii publice de conducere aparat de specialitate al Primarului Mun. Reşiţa (1.A+Il.A) 32
Total funcţii publice de execuţie aparat de specialitate al Primarului Mun. Reşiţa (1.B+IL.B) 247
TOTAL FUNCŢII PUBLICE aparat de specialitate al Primaryfui Mun. Reşiţa (1 +11) ! 279
PRIMAR,
POPA IOAN
ȘEF SERVICIU
ANU MARIA
CONSILIER
Blaga
ROMÂNIA ANEXA nr. 4
JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN la HCL nr. 54 [A 25. 04 „2023
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
STAT DE FUNCTII
PRIVIND FUNCŢIILE CONTRACTUALE DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI REŞIŢA
Nr. Nivelul GRAD / TREAPTA Numar de
Crt. Funcţia : studiilor | GRAD | PROFESIONALĂ Gradaţia posturi
1. FUNCŢII CONTRACTUALE DE CONDUCERE:
1|ADMINISTRATOR PUBLIC” Ss =i = 1-5 1
2|SEF BIROU Ss Lj Il 1-5 2
Total funcţii contractuale de conducere: 3
II. FUNCŢII CONTRACTUALE DE EXECUŢIE:
II.A) administrație publică
1]CONSILIER Ss Gr.| 1-5 1
2|CONSILIER** s Gr. IA 1-5 8
3] CONSILIER” Ss Gr.| 1-5 =]
4|CONSILIER** Ss Gr.!l 1-5 1
5] CONSILIER" Ss Gr. IA 1-5 8
6|CONSILIER*"* s Gr.| 1-5 3
7|CONSILIER**”* E Gr.!l 1-5, 4
8|CONSILIER*” E debutant 1-5 3
9|EXPERT Ss Gr. IA 1-5 2]
10|INSPECTOR DE SPECIALITATE Ss Gr. IA 1-5 4
41 |INSPECTOR DE SPECIALITATE E Gr.! 1-5 7
12|INSPECTOR DE SPECIALITATE Ss Gr.!l 1-5 2
13|INSPECTOR DE SPECIALITATE Ss debutant 1-5 2
14|REFERENT M Tr.IA 1-5 3
15]REFERENT M Tr 1-5 3
16|REFERENT, M debutant 1-5 3
17|ADMINISTRATOR M Tr. 1-5 2
18|CASIER M,G = 1-5 4
19|MAGAZINER M.G = 1-5 1
20|ÎNGRIJITOR M/G 3 1-5 8
21|ŞOFER M/G Tr. 1-5 1
22| MUNCITOR CALIFICAT M/G Tr. 1-5 6
23| MUNCITOR CALIFICAT M/G Tri 1-5 Ş:
24| MUNCITOR CALIFICAT M/G Tr. 1-5 6
25| MUNCITOR NECALIFICAT M/G Tr. 1-5, 2
Total funcţii contractuale de execuţie (II.A) - adm. publică): 87
II.B) Sănătate”
1|MEDIC (şcolar) E specialist 1-5
2|MEDIC (şcolar) Ss =] 1-5 3
3|MEDIC (dentist) Ei = 1-5
4|ASISTENT MEDICAL PL principal 1-5 24
5|ASISTENT MEDICAL PL z 1-5 1
G|ASISTENT MEDICAL PL debutant 1-5 i
7|MEDIATOR SANITAR M = 1-5 2
Total funcţii contractuale de execuție (I.E - Sănătate)”: i 41
MI. FUNCŢII CONTRACTUALE DE EXECUŢIE din cadrul cabinetelor aleşilor locali :
A[CONSILIER/CONSILIER JURIDIC/ REFERENT” | Ss, ss, | | £ 1-5 8
Total funcții contractuale de execuţie din cadrul cabinetelor aleşilor locali (adm. publică): 8
Total funcţii contractuale de execuţie (LA+I.B+ N) 136
Total funcţii contractuale Primăriei Municipiului Reşita (Hill) 139
* Notă: posturi contractuale înființate la Compartimentul Cabinet Primar și Compartiment Cabinet Viceprimar care se ocupă de persoane cu care primarul încheie contract
individual de muncă pe durată determinată și/sau cu fracțiune de normă după caz, și nu fac parte din aparatul de specialitate al primarului, cf. art. 5 it. 9)
teza a II-a din OUG nr. 57/2019
* Notă: Cele 10 posturi sunt înființate în conformitate cu pet.4 din anexa la OUG nr. 63/201,
„prezintă numărul posturilor care adăugte la UAT- Municipiul Reșița
pentru implementaea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile a căror, peste 10.000.000 euro, doar pentru perioada de implementare a acestora
““Notă: Cele 18 posturi sunt înființate În conformitate cu pct.6 din anexa le OUG nf
63/2010, feprezintă numărul posturilor care adăugate la UA T- Municipiul Reșița
pentru implementaea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, ir pentru perioada de implementare a acestora
+*** Nu intră la calculul numărului maxim de posturi
PRIMAR,
ARe5Tha NE bE ȘE
Tom usii Mu
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.