19 mai 2016

HCL 170/2016 Reșița adoptată

Acceptarea preluării sectorului de drum național DN 58 km 37+300-39+140 „Pasaj rutier Triaj-Lunca Bârzavei,la Reșița” din domeniul public al statului român și din administrarea Ministerului Transporturilor prin Compania…

Pe scurt

Consiliul local decide să accepte preluarea sectorului de drum național DN 58, între km 37+300 și 39+140, cunoscut ca Pasaj rutier Triaj-Lunca Bârzavei, din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor prin CNAIR, în domeniul public al municipiului Reșița și în administrarea Consiliului Local. Înseamnă pentru locuitori că acest segment de drum va fi administrat local, iar eventualele lucrări, întreținerii sau finanțări vor intra în responsabilitatea municipiului Reșița, cu impact asupra reparațiilor, termenele de intervenție și posibilele fonduri locale dedicate. Decizia se bazează pe cadrul legal privind preluarea drumurilor naționale în administrarea autorităților locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acceptarea preluării sectorului de drum naţional DN 58 km 37+300-39+140 „Pasaj rutier Triaj- Lunca Bârzavei , la Reşiţa” din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA în domeniul public al municipiului Reşiţa şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Reșița

Denumire
Hotărârea nr. 170 din 2016 a Consiliului Local Reșița
Titlu oficial
Acceptarea preluării sectorului de drum național DN 58 km 37+300-39+140 „Pasaj rutier Triaj-Lunca Bârzavei,la Reșița” din domeniul public al statului român și din administrarea Ministerului Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în domeniul public al municipiului Reșița și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Reșița.
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
170 / 2016
Data
19 mai 2016
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Reșița

Documente

Text

ROMANIA JUDEȚUL CARAS-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.170 Din 19.05.2016 privind acceptarea preluării sectorului de drum național DN 58 km 37--300-39+140 „Pasaj rutier Triaj-Lunca Bârzavei , la Reşiţa” din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA în domeniul public al municipiului Reşiţa şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa Consiliul local al municipiului Reşiţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 19.05.2016. Văzând adresele nr. 25102/07.12.2015, nr, 2543/1 1.02.2016 şi nr, 9826/10427/05.05.2016 ale Companiei Naţionale de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România SA. Având în vedere expunerea de motive şi raportul de specialitate ale Serviciului public — ,, Direcţia pentru administrarea, domeniului public și privat al municipiului Reşiţa” - Serviciul pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reșița, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local. Văzând HCL 303/2015 privind desemnarea domnului viceprimar Crina loan să exercite atribuţiile funcţiei de primar al Municipiului Reşiţa. Ținând cont de Procesul verbal de recepție finală nr, 170/197 din 25.02.2015. În baza HO nr. 1462/23,11.2008 privind preluarea unor sectoare de drumuri naţionale, care traversează municipiul Reşiţa, judeţul Caraș-Severin, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Consiliului Local al Municipiului Reșița în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România- SA a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale, Văzând H.G nr. 84/02.02.2011 privind retransmiterea unor sectoare de drum național, situate în intravilanul unor municipii, din administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România —SA în administrarea autorităților administraţiei publice locale. În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr.43/1997, republicată, privind regimul juridic al drumurilor, Conform prevederilor Codului Civil cu modificările şi completările ulterioare; Văzând prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare ; În temeiul art, 36 alin.2, lit.b şi e, alin 5 lit.c, art, 45 alin,3, art.49 alin.1, art.115 alin.] lit b, alin.3 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1, — Se aprobă acceptarea preluării sectorului de drum naţional DN 58 km 37+300-39+140 „Pasaj rutier Triaj- Lunca Bârzavei , la Reşiţa” din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA în domeniul public al municipiului Reşiţa şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Reşiţa Art.2- Predarea-primirea bunului prevăzul la arî.1 se va realiza pe bază de protocol şi proces-verbal încheiat în 30 de zile de la adoptarea Hotărârii de Guvern. Art.3.- Se împuterniceşte Serviciul Public — „Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reșița” să semneze protocolul şi procesul —verbal de predare primire al imobilului. Art.4. — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Serviciul Public — „Direcţia peniru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa” . Art,5,- Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării. — Hotărârea se comunică : - pentru Primarul Municipiului Reşiţa - Viceprimar Crina loan ; -Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin ; Ministerului Transporturilor -- Companiei Naţionale de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România SA, - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romînia SA Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara ; „Serviciului Public — „Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reşiţa”; Di CON sază YTAR BUC AN CORNEL PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ DURUT GABRIEL DUMITRU za titi

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala