ROMÂNIA
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 138
din 26 aprilie 2016
privind aprobarea modificării statului de funcţii al Serviciului Public „Biblioteca Municipală
Reșița”, fără personalitate juridică, de sub autoritatea Consiliului Local
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din 26 aprilie 2016;
Văzând expunerea de motive şi raportul de specialitate al Direcţiei Buget, Finanţe - Contabilitate, Resurse
Umane - Biroul Resurse Umane, Salarizare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, precum şi rapoartele
de avizare ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
Ținând cont de Procesul verbal nr.6407/24.03.2016 privind rezultatele finale ale concursului organizat
în data de 24 martie 2016 în vederea promovării în grade sau trepte profesionale superioare peniru personalul
coniractual de la Serviciul Public „Biblioteca Municipală Reşiţa”, fără personalitate juridică, de sub autoritatea
Consiliului Local;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările
ulterioare;
În conformitate cu Legea - Cadru nr.
284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile din Hotărârea Guvernului nr.286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-
cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător
funoţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2015 privind salarizarea
personalului plăti din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-
bugetare, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36 alin.(2) lit.a), coroborat cu alin.(3) lit.b) şi lit.c), art.45 alin.(1), art.49
alin.(1), art.61 alin.(5), art.115 alin.(1) lit.b) şi alin.(3) din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 - Se aprobă statul de funcţii pentru personalul contractual din cadrul Serviciului Public „Biblioteca
Municipală” Reşiţa, fără personalitate juridică, de sub autoritatea Consiliului Local, conform anexei nr.2A, care
face parte integrantă din aceasta.
Art. 2 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează Direcţia Buget, Finanţe —
Contabilitate, Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului şi Serviciul Public „Biblioteca
Municipală” Reşiţa, fără personalitate juridică, de sub autoritatea Consiliului Local.
Art, 3 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă art.3 din H.C.L. nr.228/22.09.2015.
Art. 4 - Hotărârea intră în vigoare la data comunicării,
Arţ, $ - Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin;
- Direcţiei Buget, Finanţe — Contabilitate, Resurse Umane — Biroul Resurse Umane, Salarizare;
- Serviciului Public „Biblioteca Municipală” Reşiţa, fără personalitate juridică, de sub autoritatea
Consiliului Local,
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
| SECRETA ps
DURUȚ GABRIEL DUMITRU $
| BUCU VA - Cornel
_ j
ROMÂNIA ANEXA Nr.2
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN la H.C.L. Nr, 138/26.04.2016
MUNICIPIUL REŞIŢA
CONSILIUL LOCAL
SERVICIUL PUBLIC
BIBLIOTECA MUNICIPALĂ REȘIȚA
li
li
li
i
|
i
STAT DE FUNCŢII
privind personalul contractual din cadrul
BIBLIOTECII MUNICIPALE REŞIŢA
1. | 1. |Şef Serviciu E) II __|funcţie contractuală de conducere
I. Biroul Municipal, Relaţii cu Publicul şi Comunicarea Colecţiilor
2. | 1. IŞef Birou S TI |funcţie contractuală de conducere
3. | 2, bibliotecar E IA personal contractual de execuţie
4] 3. bibliotecar S IA personal contractual de execuţie |
5. |L4. bibliotecar S i personal contractual de execuţie
6.| 5. bibliotecar S i personal contractual de execuţie |
7.16. bibliotecar S 1 personal contractual de execuţie
8..|7. bibliotecar M IA personal contractual de execuţie
9.18. bibliotecar M IA personal contractual de execuţie
10.9. bibliotecar M IA personal contractual de execuţie
1,110. bibliotecar M IA personal contractual de execuție
12. | 44. bibliotecar M i personal contractual de execuție
Ji. Compartiment Administrativ
13. | l. | îngrijitor M | | ersonal contractual de
pentru PRIM AR |
VICEP |
CRIN i
Dirdetor Executiv, Şef Biroy,
ASOFRONIEI YZUN MARIA POPA / a,
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
CONTRASEMNEAZĂ
SE, SE XR,
DURUȚ GABRIEL, DUMITRU,
(3
UC ] PA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.