30 mai 2017

HCL 123/2017 Reșița adoptată

Aprobarea acordării de facilități la transportul urban de călători

Denumire
Hotărârea nr. 123 din 2017 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
123 / 2017
Data
30 mai 2017
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA NUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR, 123 din 30 mai 2017 privind aprobarea acordării de facilități la transportul urban de călători Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.05.2017; Având în vedere Expunerea de motive şi Raportul de specialitate al Serviciului Public „Direcţia de Asistenţă Socială”, precum și Rapoartele de avizare ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Luând în considerare prevederile HCL nr.260/2011 pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în Municipiul Reşiţa, către SC SPEDITION RO-A TIR SRL, cu modificările şi completările ulterioare; În baza Legii nr,92/2007 a serviciilor de transport public local, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr.353/23.11.2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 1 lit.c) şi art.13 alin.3 ale Hotărârii Guvernului nr.1364/2006 privind aprobarea drepturilor şi obligaţiilor donatorilor de sânge; Având în vedere prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare; Conform prevederilor Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Potrivit prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.36 alin.(2), lit d), alin.6 lit.a, pot.2, art.45 alin.2, lit.a, art.49 şi art.115 alin.] lit b, alin.3 şi alin.6 ale Legii nr.215/23.04.2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare HOTĂRĂȘTE : Art] - Se aprobă, începând cu luna iunie 2017, acordarea de facilităţi la transportul urban de călători pentru toți pensionarii cu domiciliul sau reședința în municipiul Reşiţa, care realizează venituri totale cumulate din pensii până la cuantumul sumei de 800 lei incluzând toate reţinerile, prin acordarea a 16 tichete de călătorie/lună. Art.2 — (1) Persoanelor prevăzute la art. care îndeplinesc condiţiile legale li se acordă o dată la 6 luni un număr de 96 de tichete, care se vor tipări și distribui prin Serviciul Public "Direcţia de Asistenţă Socială”, adică un număr de 16 tichete pe lună. Aceste tichete, pensionarul le poate folosi oricând în timpul anului, iar de fiecare dată când se deplasează pe mijloacele de transport în comun va preda taxatorului un tichet. Operatorul de transport local centralizează toate tichetele adunate de taxatori şi le va prezenta la sfârșitul fiecărei luni Serviciului Public "Direcţia de Asistenţă Socială”, spre decontare. În acest fel, Serviciul Public *Direcţia de Asistenţă Socială” va deconta, doar călătoriile efectiv efectuate de către pensionari, iar în cazul în care aceştia nu circulă deloc sau de puţine ori într-o lună, tichetele pot fi utilizate în lunile următoare. (2) Persoanele care dobândesc calitatea de pensionar între cele 6 luni (perioada de acordare a tichetelor de călătorie) sau cele care au acest drept şi nu au ridicat tichetele, pot beneficia de acestea începând cu Luna în curs dacă se adresează Serviciului Public "Direcţia de Asistenţă Socială” în perioada cuprinsă între data de 1 şi 15 ale lunii iar numărul de tichete de călătorie se va acorda proporțional cu numărul lunilor rămase. Art.3_— (1) Pentru a beneficia de gratuitate pe mijloacele de transport în comun, persoanele [i ia prevăzute la art. vor prezenta taxatorului aţât tichetul de călătorie cât şi legitimaţia eliberată şi vizată la zi de către Serviciul Public "Direcţia de Asistență Socială”, Legitimaţia de călătorie va cuprinde: fotografia beneficiarului, datele de identificare ale acestuia, seria topului de tichete de călătorie eliberate, (2) Operatorul de transport reţine pensionarului doar un singur tichet pentru o călătorie efectuată şi nu poate reţine întregul top de tichete pentru o singură călătorie. (3) Nu vor fi decontate topurile sau tichetele de călătorie reţinute în mod abuziv de taxatorii sau controlorii operatorului de transport, cele sustrase pensionarului prin metode ilicite, tichetele falsificate sau cele utilizate de alte persoane decât beneficiarul. Art.4 — Tichetele de călătorie gratuite se acordă persoanelor prevăzute la art.1 de către Serviciul Public ”Direcţia de Asistenţă Socială”, personal, pe baza actelor de identitate și a cuponului de pensie valabil din luna anterioară ridicării tichetelor, Art.5 — Tariful unui tichet de călătore este de 1,40 lei. Art.6 — Costurile cu tipărirea tichetelor de călătorie și a legitimaţiilor, precum şi cu decontarea tichetelor de călătorie se suportă din bugetul alocat Serviciului Public Direcţia de Asistenţă Socială”. Art.7 — Începând cu 01 iunie 2017, tichetele de călătorie distribuite până la această dată îşi pierd valabilitatea și nu mai pot fi uţilizate de către beneficiari. Art.8 - Se aprobă, la cerere, donatorilor de sânge, reducerea cu 50% a costului abonamentelor de călătorie pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună. Arţ.9 - Pentru cazurile sociale deosebite, Primarul municipiului Reşiţa poate dispune prin dispoziție, pe baza anchetei sociale, acordarea de abonamente gratuite în limita a 24 de călători pe lună pe mijloacele de transport în comun, până la echivalentul sumei de 15.000 lei Art.10 — Acordarea reducerii la transportul în comun pentru persoanele prevăzute la art.8 se realizează de la bugetul local prin intermediul Serviciului Public ”Direcţia de Asistenţă Socială”. Art.11 — La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă Hotărârea Consiliului Local nr.194/15,07.2016. Arţ.12 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Public "Direcţia de Asistenţă Socială” şi operatorul de transport public local, Art.13 - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţa publică şi se comunică: - Primarului municipiului Reșița; - Prefectului și Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin; - Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane; - Serviciului Public „Direcţia de Asistenţă Socială”; - SC SPEDITION RO-A-TIR. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CON DACICA ADRIAN LAUREN ră

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă