25 martie 2025

HCL 23/2025 Rebricea adoptată

De modificare a Hotărârii Consiliului Local Rebricea cu nr. 89 din 31.08.2022 privind aprobarea regulamentului pentru stabilirea metodologiei-cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul…

Pe scurt

Consiliul Local Rebricea aprovă modificarea regulamentului care stabilește cum se acordă terenuri în cadrul Legii 15/2003 pentru sprijin tinerilor în a-și construi o locuință și cum se vând sau concesionează terenurile atribuite în temeiul acestei legi. Schimbările înseamnă că se vor actualiza criteriile, termenele și etapele procedurale pentru depunerea cererilor, evaluarea și încheierea contractelor, astfel încât tinerii să poată beneficia mai clar și mai predictibil de sprijinul Guvernului. Pentru locuitori, asta poate însemna eventuale modificări ale priorităților de alocare, termene mai clare de răspuns și eventuale diferențe în documentația necesară, precum și posibilitatea de a accesa terenuri în condiții conforme cu noile reguli publicate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Regulamentului pentru stabilirea metodologiei-cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală și a metodologiei de vânzare/concesionare a terenurilor atribuite în temeiul Legii 15/2003, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 23 din 2025 a Consiliului Local Rebricea
Titlu oficial
De modificare a Hotărârii Consiliului Local Rebricea cu nr. 89 din 31.08.2022 privind aprobarea regulamentului pentru stabilirea metodologiei-cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor
Emitent
Consiliul Local Rebricea
Număr
23 / 2025
Data
25 martie 2025
Localitate
Rebricea, județul Vaslui
Stare
adoptată

Documente

Text

5 ROMÂNI A JUDEŢUL VASLUI COMUNA REBRICEA CONSILIUL LOCAL Cod poştal- 737455 – REBRICEA - Telefon/fax: 0235/457050; Fax : 0335/780051 HOTĂRÂREA nr. 23 din 25 martie 2025 de modificare a Hotărârii Consiliului Local Rebricea cu nr. 89 din 31.08.2022 privind aprobarea regulamentului pentru stabilirea metodologiei-cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală și a metodologiei de vânzare/concesionare a terenurilor atribuite în temeiul Legii nr. 15/2003, modificată prin H.C.L. nr. 55/07.07.2023 și H.C.L. nr. 66/14.08.2024. Având în vedere: - referatul de aprobare al primarului comunei Rebricea, raportul compartimentului de specialitate, precum și avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Rebricea; - prevederile Legii nr. 15 din 9 ianuarie 2003 Republicată, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală; - Hotărârea Guvernului României nr. 896 din 29 iulie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală; - Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului cu modificările şi completările ulterioare, - Legea Nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construire, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 287/ 2009 privind Codul Civil, republicată; în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ; CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI REBRICEA adopta prezenta hotărâre: Art.1. Se aprobă modificarea Regulamentului pentru stabilirea metodologiei-cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală și a metodologiei de vânzare/concesionare a terenurilor atribuite în temeiul Legii 15/2003, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează primarul comunei Rebricea prin compartimentele de specialitate. Art.3. – Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Rebricea, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Rebricea, Instituţiei Prefectului - județul Vaslui, precum şi pe pagina de internet www.comunarebricea.ro. Rebricea, 25 martie 2025 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Secretarul general al comunei, …………………………….… ……………………………. Dănuț Ciubotaru Jrs. Adina Maftei PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR 23/25.03.2025 Nr. Data Semnătura persoanei responsabile să Operaţiuni efectuate crt. ZZ/LL/AN efectueze procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 1 25.03.2025 □ simplă X absolută □ calificată 2 Comunicarea către primar 25.03.2025 3 Comunicarea către prefectul judeţului ....../....../2025 4 Aducerea la cunoştinţa publică 25.03.2025 Comunicarea, numai în cazul celei cu 5 ....../....../....... caracter individual Hotărârea devine obligatorie sau produce 6 ...../....../...... efecte juridice, după caz ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI Consiliul Local REBRICEA Anexa nr. 1 la HCL 23/25.03.2025 REGULAMENT pentru stabilirea metodologiei-cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală și a metodologiei de vânzare/concesionare a terenurilor atribuite în temeiul Legii nr. 15/2003 CAP. I. Consideraţii generale Art.1. Obiectul prezentului regulament îl constituie stabilirea metodologiei de soluţionare a cererilor şi repartizare a terenurilor atribuite în baza Legii 15/2003, republicată. Art.2. La elaborarea prezentului regulament au fost respectate prevederile următoarelor acte normative: * Legea 15/2003 privin dsprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală republicată; * H.G. nr. 896/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personala, republicată; * Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările si completările ulterioare; * Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului cu modificările şi completările ulterioare, * Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare. * Legea nr. 287/ 2009 privind Codul Civil, republicată. CAP. II. Condiții de eligibilitate a solicitanțiilor Art.3. (1) În vederea sprijinirii tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, Consiliul Local al Comunei Rebricea, atribuie prin hotărâre, spre folosință gratuită, suprafeţe de teren între 250 mp și 1.000 mp, cuprinse în lista parcelelor disponibile identificate de Comisia Locală, constituită conform art.11 din Legea 15/2003. (2) Situația terenurilor disponibile, în vederea aplicării prevederilor Legii 15/2003, se analizează și se actualizează annual, prin grija Comisiei Locale, în măsura în care se identifică parcele noi. (3) Hotărârile Consiliului Local Rebricea de atribuire vor avea caracter individual. Art.4. Atribuirea terenului se face în folosinţă gratuită pe durata existenţei locuinţei proprietate personală, în limita suprafeţelor disponibile, prin hotărâre a Consiliului local, persoanelor (căsătorite/necăsătorite) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) solicitantul să aibă o singură cerere depusă, în nume propriu sau împreună cu soțul/soția. În cazul în care cererile ambilor soți sunt eligibile, se ia în calcul o singură cerere; b) solicitantul să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani ( împliniți) și 35 ani (neîmpliniți) la data depunerii solicitării; c) solicitantul să aibă cetățenie română și să aibă domiciliul stabil în comuna Rebricea; c) solicitantul să nu deţină sau să nu fi deținut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe; e) soţul/soţia solicitantului, după caz, nu deţine sau nu a deținut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe; Art.5. De prevederile art. 3 beneficiază, o singură dată, persoanele care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate stabilite prin Legea 15/2003 şi prezentul Regulament. 1 Art.6. Dosarele privind solicitările de terenuri, se vor depune la registratura Primăriei comunei Rebricea. Art.7. (1) Dosarul va conţine în mod obligatoriu următoarele documente: a) cerere ( modelul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul regulament); b) copie de pe certificatul de naştere al solicitantului (soţului / soţiei, dacă este cazul); c) copie de pe actul de identitate al solicitantului (soţului / soţiei, dacă este cazul); d) copie de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul); e) declaratia solicitantului, în nume propriu sau împreună cu soţul / soţia, după caz, conform anexei nr. 2 la prezentul regulament, din care să reiesă că nu deţine şi nu a deţinut în proprietate o locuinţa ori un teren destinat construirii unei locuinţe; CAP. III. Comisia locală de evaluare, competențe, atribuții Art.8. (1) Comisia locală pentru aplicarea prevederilor Legii 15/2003, numită în continuare comisie locală, constituită prin dispoziție a primarului, este formată din 3 membri. Membrii comisiei pot fi consilieri locali, funcţionari publici şi angajaţi cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv, viceprimar. (2) Comisia locală identifică și întocmește lista terenurilor disponibile şi propune alocarea unor suprafeţe aflate în intravilanul comunei în vederea actualizării situaţiei terenurilor disponibile pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 15/2003, republicată. Art.9. Comisia se întrunește atunci când este nevoie, la convocare președintelui și are următoarele competenţe şi atribuţii: a) analizează lista terenurilor disponibile și propune acordarea unor suprafețe noi aflate în intravilanul comunei în vederea actualizării situației terenurilor disponibile pentru alicarea dispozițiilor Legii nr. 15/2003. b) analizează solicitările depuse și înregistrate în vederea formulării propunerii de admitere sau respingere a solicitării, sub forma unui raport de specialitate, ca urmare a respectării/nerespectării de către beneficiar a prevederilor prezentului regulament (existenta tuturor pieselor solicitate la dosar şi respectarea criteriilor stabilite), existenţei sau inexistenţei parcelelor disponibile pentru atribuirea la momentul analizarii cererilor; c) monitorizează modul de executare a horărârii de atribuire; d) pentru reglementarea situației juridice a terenului, propune Consiliului local revocarea/încetarea dreptului de folosință a terenului, în cazul nerespectării la termen a prevederilor hotărârii de atribuire și atribuirea imobilului rezultat altui beneficiar din listă. e) întocmeşte pentru fiecare şedinţă un proces verbal în care se vor menţiona: e.1. dezbaterile ce au avut loc; e.2. sesizarile şi documentele ce au fost analizate; e.3. concluziile, votul, propunerile membrilor comisiei; e.4. validarea ordinii de înregistrare a solicitărilor; e.5. lista cererilor declarate eligibile; e.6. lista cererilor declarate neeligibile e.7. propunerile cu atribuirea locurilor de casă; f) somează beneficiarii terenurilor, pentru respectarea obligațiilor stabilite prin Hotărârea de consiliul și asumate prin contract. g) membrii comisie nu pot fi rudă, afini până la gradul IV inclusiv cu solicitantul, respectiv soțul/soția acestuia. În acest caz, membrul în cauză va fi înlocuit prin Dispoziția Primarului. CAP. IV. Procedura de atribuire a loturilor Art.10. În baza propunerii motivate (referat), semnate de membrii Comisiei locale, se întocmeşte și înaintează Consiliului Local al comunei Rebricea, un proiect de hotărâre, însoțit de raportul de specialitate cu propunerea de aprobare a cererii solicitantului privind atribuirea de teren în vederea construirii unei locuințe proprietate personală. 2 Art.11. Punerea în aplicare a hotărârii de atribuire se face prin încheierea procesului verbal de predare –primire a terenului pentru edificarea locuinței conform Legii 15/2003 și Legii nr.50/1991 (anexa 3). De la data semnării procesului verbal de predare –primire a terenului are loc transferul dreptului de folosinţă şi asumarea drepturilor şi obligaţiilor convenite de părţi. Art.12 Propunerea motivată a Comisiei locale de respingere a cererii solicitantului va fi comunicată pentru fiecare solicitant în parte. CAP.V. Drepturile şi obligaţiile părţilor: Art.13. Beneficiarul hotărârii are următoarele drepturi: a) să utilizeze terenul atribuit pentru realizarea unei locuinţe; b) să folosească terenul preluat ca un adevărat proprietar; c) să obţină Autorizaţia de construire și să înceapă ridicarea locuiței în termenul de 1 an; d) să respecte prevederile art. 2380 cod civil privind ipoteca asupra unor constructii viitoare pe faze de executie (condiţionat de obţinerea acordului prealabil al comodantului); f) să anunţe proprietarul de fiecare dată când apar situaţii obiective care împiedică execuţia contractului. Art.14. UAT Rebricea are următoarele drepturi: a) să verifice respectarea obligaţiilor asumate de beneficiar şi a stadiului de realizare a investiţiei; b) să întreprindă toate măsurile care se impun, pentru realizarea de către beneficiar a împrejmuirii parcelei atribuite în termen de maxim trei luni de la data predării terenului; c) să revoce atribuirea terenului în cazul în care beneficiar nu îndeplineşte obligaţiile ce îi revin; d) să solicite înscrierea în Cartea funciară a interdicției de înstrăinare sau de modificare a destinației locuinței construite de beneficiar pe terenul atribuit. Art.15. Beneficiarul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte la preluarea terenului, la data stabilită de Primăria Rebricea şi să conserve semnele corespunzatoare constituirii hotarului până la îngradirea terenului; b) să semneze procesul verbal de predare-primire a terenului. c) să se îngrijească de întreţinerea şi amenajarea terenul preluat în folosinţă ca un adevărat proprietar; d) să îngradească terenul, conform prevederilor art 561 cod civil, în termen de 3 luni de la data semnării procesul verbal de preluare a terenului. e) să obţină autorizaţia de construire pentru terenul atribuit şi să transmită Primăriei Rebricea dovada depunerii Procesului verbal de începere a lucrărilor și să începă construirea locuinței în termen de maxim un an de la preluarea terenului. g) să obţină procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru locuinţa situată pe parcela atribuită, în termen de maxim 4 ani de la preluarea terenului; h) să execute pe cheltuială proprie toate lucrările necesare punerii în aplicare a autorizaţiilor de construcţie legal emise. i) să nu închirieze/înstrăineze terenul şi locuinţa altor persoane fizice sau juridice şi să nu utilizeze construcţia în alt scop decât cea de locuinţă pentru el şi familia sa. Art.16. UAT Rebricea are următoarele obligații: a) să predea, pe baza de proces verbal de predare- primire, parcela atribuită prin hotărâre de consiliu local. b) să verifice dacă terenul atribuit în folosință gratuită este folosit conform destinației (construirea unei locuințe personale). c) să predea terenul liber de orice sarcini. d) să urmărească mersul lucrărilor de construcții, în vederea asigurării respectării de către al obligațiilor ce îi revin prin contract și executărea acestora în conformitate cu Legea nr. 50/1991. 3 CAP. VI. Metodologia de vânzare/concesionare a terenurilor atribuite în temeiul Legii 15/2003. Art.17. Proprietarii construcțiilor realizate pe terenuri atribuite în condițiile prezentului regulament au posibilitatea cumpărării sau concesionării terenului, în condițiile stabilite prin HCL. Art.18. Prezentul capitol reglementează metodologia de vânzare/concesionare a terenurilor ce aparțin domeniului privat al comunei Rebricea și care au fost atribuite tinerilor în folosință gratuită pentru construirea unor locuințe proprietate personală, conform Legii 15/2003, republicată. Art.19. Consiliul Local Rebricea, în temeiul art. 8 din Legea 15/2003, la cererea beneficiarilor, proprietari ai locuințelor, poate aproba vânzarea terenurilor care au fost atribuite în folosință gratuită pentru construirea de locuințe, după finalizarea edificării acestora. Art.20. Hotărârea Consiliul Local Rebricea privind aprobarea vânzării directe a terenurilor va menționa și prețul de vânzare al acestora, conform rapoartelor de evaluare/reevaluare aprobate prin hotărâre de Consiliu Local. (2) Prețul de vânzare se stabilește printr-o expertiză tehnică, efectuată de un expert evaluator autorizat și aprobată de consiliu local, acesta actualizându-se tot printr-o expertiză tehnică, anual.. (3) În cazul concesionării se încheie contract de concesiune și se va avea în vedere recuperarea prețului prin stabilirea redevenței în termen de 10 de ani. (4) Valoarea pentru efectuarea expertizei va fi suportată de către cumpărator și achitată la caseria Primăriei în momentul plății pretului contractului. Art.21. Vânzarea/concesionarea terenurilor atribuite în folosință gratuită în temeiul Legii 15/2003, se va face numai către proprietarii locuințelor edificate pe acest teren, care îndeplinesc următoarele condiții: - Au edificat construcții definitive cu destinația locuință, respectând autorizația de construire eliberată de Comuna Rebricea, conform Legii 50/1991; - Locuința a fost înregistrată cu rol fiscal; - Solicitantul nu înregistrează debite la bugetul local. Art.22. (1) Proprietarii locuințelor edificate pe terenurile atribuite în folosință gratuită în temeiul Legii 15/2003, pot depune la Registratura Primăriei o solicitare privind intenția de cumpărare/concesionare a terenului ( anexa 4). (2) Solicitarea scrisă va fi însoțită de următoarele documente: - Hotărârea Consiliul Local Rebricea prin care a fost atribuită în folosință gratuită suprafața de teren în cauză, în baza Legii 15/2003; - Proces-verbal de punere în posesie a solicitantului; - Documentația de cadastru; - Autorizația de construire a locuinței și procesul verbal de încheiere a lucrărilor; - Certificat de atestare fiscală pentru locuința proprietate personală; - Copie act identitate, soț/soție; - Certificat căsătorie, dacă este cazul; Art.23. (1)Analizarea cererilor se efectuează de către Comisia Locală constituită in temeiul art. 11 din prezentul regulament. (2) Solicitările de cumpărate/consesionare a terenurilor vor face obiectul dezbaterii în cadrul ședintei Comisiei Locale în termen de 30 de zile de la data depunerii, iar discuțiile vor fi consemnate într-un proces-verbal. (3) Comisia va întocmi un raport de analiză pentru fiecare solicitare în parte și va concluziona privind admiterea cererii sau respingerea motivată a acesteia. (4) Comisia va comunica Consiliului Local, concluziile raportului de analiza a solicitării, respectiv dacă a fost admisă. 4 Art.24. Pentru fiecare solicitare se va întocmi un dosar ce va conține cererea solicitantului, cu documentele anexă, prevăzute la art. 22 din prezentul regulament, raportul de analiză al comisiei, adresa de comunicare către solicitant. Art.25. Comisia va propune Consiliului Local Rebricea adoptarea unei hotărâri privind aprobarea vânzării directe si a prețului de vânzare pentru fiecare teren în parte, punând la dispoziția acestuia dosarul prevăzut la art. 24. Art.26. Contractul se va încheia la un birou notarial public, între reprezentantul Comunei Rebricea, respectiv primarul comunei sau de un împuternicit al primarului, desmenat în acest sens de acesta si solicitant. (3) Taxele de redactare, autentificare si intabulare vor fi suportate exclusiv de către solicitant. Art.27.(1) Prețul contractului se va achita intregral, cel mai târziu, în ziua perfectării actelor de vânzare cumpărare, dată comunicată de vânzător ca urmare a programării efectuate la biroul notarial, cumpărătorul având asupra sa în momentul perfectării actelor, dovada achitării prețului. (2) Plata poate fi efectuată prin virament bancar/ordin de plată în contul primăriei comunei Rebricea cu nr.RO63TREZ65921390207XXXXX, d [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.comunarebricea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala