HOTĂRÂREA 90 privind modificarea
HOTĂRÂREA 90
privind modificarea statului de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu
Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în
data de 25 martie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 730 din data de 13.03.2025,
înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 9908 din 17.03.2025,
al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea
unui proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Filarmonicii
”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unui post contractual de
execuție vacant, începând cu data de 01 aprilie 2025;
Văzând, de asemenea, Raportul nr.729 din data de 13.03.2025, întocmit de
Filarmonica ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, înregistrat sub nr. 9909 din
17.03.2025, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale
Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modifcările și
completările ulterioare și ale Ordonanței Guvernului nr.21/2007 privind
instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea
activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139,
alin.(1) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Începând cu data de 01 aprilie 2025, se modifică statul de funcții al
Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unui post contractual de execuție vacant,
după cum urmează:
Nr. crt.
Compartiment
Funcția actuală
Funcția transformată
1.
Tehnic
Recuziter treapta I
Recuziter treapta III
(2) Modificarea aprobată conform alin.(1) se regăsește în anexa – Statul de
funcții, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Filarmonica Ion
Dumitrescu.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 martie 2025
Intreaga hotarare
scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.