25 martie 2025

HCL 82/2025 Râmnicu Vâlcea adoptată

Prelungire perioada valabilitate PUZ si RLU construire cladiri de locuit strada Caminului nr 25

Denumire
Hotărârea nr. 82 din 2025 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
82 / 2025
Data
25 martie 2025
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea cu 3 ani a valabilității documentației de urbanism PUZ și RLU pentru „Construire clădiri de locuit P+2E și împrejmuire” de pe strada Căminului nr. 25, Râmnicu Vâlcea, inițiată de EMAR Grup SRL, până la 31 martie 2028. TO underline: termenul vechi era până la 31 martie 2025, iar acum se extinde până în 2028; se mențin condițiile stabilite prin Hotărârea nr.101/2022. Pentru locuitori, aceasta înseamnă că eventualele lucrări nu pot demara până când proiectul nu intră în noua perioadă de valabilitate, iar decizia nu implică schimbări imediate în planul urban sau în spațiul public, doar amână eventualele demersuri până la clarificarea și eventual pregătirea documentației conform extinderii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.82 privind prelungirea perioadei de valabilitate a documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U. – ”Construire clădiri de locuit P+2E și împrejmuire”, str. Căminului nr.25, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.101 din 31.03.2022 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 martie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție; Având în vedere Referatul de aprobare nr.9062 din data de 12.03.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea cu 3 ani a perioadei de valabilitate a documentației de urbanism P.U.Z. și R.L.U. – ”Construire clădiri de locuit P+2E și împrejmuire”, str. Căminului nr.25, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea”, inițiator S.C. EMAR GRUP S.R.L., cu respectarea condițiilor impuse prin Hotărârea Consiliului Local nr.101 din 31.03.2022; Văzând Raportul nr.9063 din data de 12.03.2025, întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Luând în considerare faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.101 din 31.03.2022 a fost aprobată documentația de urbanism ”P.U.Z și R.L.U. - Construire clădiri de locuit P+2E și împrejmuire, str. Căminului nr.25 Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea”, inițiator Emar Grup SRL, cu termen de valabilitate de 3 ani de la data aprobării, respectiv până la 31 martie 2025 și ținând seama de cererea nr.7253 din data de 28.02.2025 prin care domnul Vasile Gheorghe Cristian a solicitat prelungirea perioadei de valabilitate a documentației de urbanism; În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentaţiilor de urbanism aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr.233/2016 și ale Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism; În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 1 abţinere, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Perioada de valabilitate a documentației de urbanism ”P.U.Z. și R.L.U. – Construire clădiri de locuit P+2E și împrejmuire”, str. Căminului nr.25, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea”, inițiator S.C. EMAR GRUP S.R.L., aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 101 din 31.03.2022 se prelungește cu 3 ani, cu respectarea condițiilor impuse prin hotărârea Consiliului Local de aprobare a documentației de urbanism. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcției Urbanism. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Valentin-Adrian POPA SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 25 martie 2025 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă