HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 80
privind prelungirea perioadei de concesionare
pentru terenul în suprafață de 1,95 mp - proprietatea publică a municipiului
(contract nr. 1742/2017) și suplimentarea suprafeței de teren concesionate prin
contract nr. 1743/2017
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 25 martie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 10195 din 19.03.2025, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului
proprietate publică a municipiului, în suprafață de 1,95 m.p., precum și
suplimentarea suprafeței de teren concesionate prin contractul nr. 1743/2017;
Văzând Raportul nr. 10240 din 19.03.2025 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr. 3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 40 / 30.03.2000 Consiliul Local a
aprobat concesionarea terenului în suprafață totală de 3,18 mp (1,19 + 1,19 +
0,80 mp), situat în Râmnicu Vâlcea, str. Nicolae Iorga, bl. A17, tronson F,
parter, pe o perioadă de 25 de ani, pentru realizarea a două accese la spațiul
comercial existent și extinderea spațiului, pentru proprietarul acestuia, fiind
încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea VOIAJ SRL a fost încheiat
contractul de concesiune nr. 1048 /03.05.2000 pe o perioadă de 25 de ani, iar în
baza autorizației de construire nr. 472/DK792/25.05.2000 s-au realizat cele 2
accese din exterior și extinderea spațiului comercial;
Având în vedere că în noiembrie 2000 ca urmare a divizării societății VOIAJ SRL
prin desprinderea unei părți din patrimoniul ei și transmiterea acesteia către
societatea (existentă) LIDER SPORT SRL, în baza prevederilor art. 41 din Legea
nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
republicată, concesiunea a fost împărțită între cele 2 societăți (corespunzător
divizării spațiului comercial inițial în cele 2 spații) după cum urmează: 1,19 m
societatea VOIAJ SRL, conform contractului de concesiune nr. 1089/2001 și 1,99
mp societatea LIDER SPORT SRL, conform contractului de concesiune nr. 1092 /
2001, ulterior, imobilul – spațiu comercial identificat cu nr. cadastral
35295-C1-U24, pentru al cărui acces exterior a fost concesionată suprafața de
1,19 mp către societatea VOIAJ SRL, a fost înstrăinat succesiv, concesiunea
fiind preluată de către noii proprietari ai acestuia, în prezent fiind în
vigoare Contractul de concesiune nr. 1742/2017 încheiat cu soții MOGOȘAN
CONSTANTIN și FILIP FLORENTINA, cu plata unei redevențe anuale în cuantum de
3,60 USD, a cărui perioada de valabilitate expiră data de 02.05.2025;
Luând în considerare înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub
nr. 6562/ 25.02.2025, prin care concesionarii MOGOȘAN CONSTANTIN și FILIP
FLORENTINA au solicitat prelungirea duratei contractului de concesiune nr.
1742/2017 pentru terenul pe care este realizat accesul și actualizarea
suprafeței de teren concesionată conform măsurătorilor cadastrale, respectiv
actualizarea conform măsurătorilor cadastrale a suprafeței de teren concesionată
prin contractul de concesiune nr. 1743/2017;
În temeiul prevederilor art. 608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare și ale art. 2 alin. (2) din contractul de concesiune nr.1742/2013;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139,
alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului
proprietate publică a municipiului, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Nicolae
Iorga, bl. A17, tronson F, parter, cu 12 ani și 6 luni, respectiv până la
02.11.2037, pentru proprietarii spațiului comercial identificat cu nr.cadastral
35295-C1-U24, și actualizarea suprafeței terenului concesionat prin contractul
nr. 1742/2017, în sensul concesionării suprafeței de teren rezultată din
măsurători de 1,95 mp - identificată în Planul de amplasament și delimitare -
anexă (S2) la prezenta hotărâre, în loc de 1,19 mp – ce face parte din suprafața
totală aprobată inițial prin Hotărârea Consiliului Local nr. 40/30.03.2000, art.
1 paragraf 8.
Art.2. Valoarea redevenței corespunzătoare perioadei de prelungire a duratei
concesiunii pentru terenul menționat la punctul 1 este de 651,30 euro (334
euro/mp/ 12 ani și 6 luni x 1,95 mp), cu plata unei redevențe anuale de 52,11
euro/an (651,30 euro :12 ani și 6 luni), echivalent în lei.
Art.3. Se aprobă actualizarea suprafeței terenului concesionat prin contractul
nr. 1743/2017 pentru proprietarii spațiului comercial identificat cu nr.
cadastral 35295-C1-U24, în sensul concesionării suprafeței de teren rezultată
din măsurători de 2,95 mp - identificată în Planul de amplasament și delimitare
- anexă (S1+S3) la prezenta hotărâre, în loc de 2,30 mp – aprobată inițial prin
Hotărârea Consiliului Local nr. 127/14/22.07.2004, art. 1 lit. e) și încheierea
unui act adițional la contractul de concesiune.
Art.4. Cheltuielile aferente întabulării terenului concesionat în suprafață
totală de 4,9 mp (1,95 mp – contract nr. 1742 / 2017 + 2,95 mp - contract nr.
1743/2017) în Cartea Funciară a municipiului și toate taxele ocazionate de
înscrierea drepturilor de concesiune cad în sarcina concesionarilor.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 martie 2025
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.