30 ianuarie 2013

HCL 8/2013 Râmnicu Vâlcea adoptată

Hotărâre privind completarea listelor de investiti provizori din aprobat prin HCL 2-2013

Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2013 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
8 / 2013
Data
30 ianuarie 2013
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 8 privind completarea listelor de investiţii provizorii aprobate conform art 1 din HCL 2/2013 precum şi pentru efectuarea unor plăţi urgente din bugetul local Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2013 la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 4708 din 24.01.2013 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se supune spre aprobare completarea listelor de investiţii provizorii aprobate prin art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr.2/2013 şi efectuarea unor plăţi urgente din bugetul local, precum şi raportul de completare nr. 4973 din 25.01.2013 şi nota Serviciului Investiţii Publice nr.3229 din 28.01.2013; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Având în vedere că până la aprobarea bugetului local pentru anul 2013, pentru asigurarea efectuarii plăţilor aferente proiectelor de investiţii finalizate, precum şi pentru a avea posibilitatea de a încheia noi angajamente legale necesare continuării proiectelor demarate în ani anteriori, este necesar să se completeze listele de investiţii provizorii aprobate prin hotărârea consiliului local nr. 2/2013; În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.36, alin.(4), art.45 alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Se modifică şi se completează art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 2/2013, după cum urmează: I. alin.(1) se completează şi va avea următorul conţinut: “(1) Se aprobă anexa nr.1 – PROVIZORIE – lista obiectivelor de investiţii – total surse de finanţare - pe anul 2013, împreună cu anexa 1b aferentă acesteia, în sumă de 2.800.440 lei cu sursa de finanţare buget local”. II. după alin.(2) se introduc două alineate, alin.(3) şi (4) care vor avea următorul conţinut: “(3) Se aprobă anexa nr. 3 – PROVIZORIE - lista obiectivelor de investiţii - conform O.U.G nr.18/2009 - Reabilitare termică a blocurilor de locuit - în sumă totală de 1.406.762 lei. (4) Se aprobă anexa nr.4 – PROVIZORIE – lista obiectivelor de investiţii - Unităţi de învăţământ - în sumă totală de 3.000 lei ». Art.2. (1) Se aprobă plata din bugetul local – Capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie” (din veniturile anului 2013) a următoarelor sume: a) 6.000 lei către Centrul de Excelenţă Râmnicu Vâlcea în vederea participării la Turneul Internaţional « 12 th Girls Cup »; b) 1.000 lei către Asociaţia Şcoala cu Ceas în vederea tipăririi unei broşuri intitulate «Pe poteci de munte»; c) 5.000 lei către Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi în vederea organizării pe parcursul anului 2013 a mai multor competiţii sportive; d) 4.000 lei către Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă şi Cultură Ecostar 21 în vederea tipăririi publicaţiilor « Cultura Vâlceană » şi « Povestea Vorbii 21 »; e) 1.400 lei către Şcoala Populară de Arte şi Meserii Râmnicu Vâlcea în vederea premierii elevilor care au obţinut rezultate deosebite în anul 2012; f) 4.000 lei către Clubul Sportiv Ossian în vederea participării echipei de baschet fete la competiţiile din sezonul 2012-2013; (2) Plata sumelor menţionate la alin.1) se va face în baza avizului comisiei de analiză şi avizare a cererilor, constituită conform prevederilor art.6 din regulamentul privind acordarea de sprijin financiar din bugetul local, cap. 67 – cultură, recreere şi religie, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 3/2013. Art.3. Se aprobă plata din bugetul local – Capitolul 67 ”Cultură, recreere şi religie” (din veniturile anului 2013) a sumei de 50.000 lei către Clubul Sportiv Municipal în vederea acoperirii cheltuielilor funcţionale ale acestuia. Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi cuprinse în bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2013. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: • Direcţiei Economico-Financiare; • Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Gheorghe MIHĂILESCU jurist Toma MIHĂESCU Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2013 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă