HCL 155/2013 Râmnicu Vâlcea adoptată
Rectificarea bugetului local si a listei de investitii pe total surse de finantare pt anul 2013
- Denumire
- Hotărârea nr. 155 din 2013 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 155 / 2013
- Data
- 20 iunie 2013
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se rectifică bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2013, în plus cu suma de 10.903.910 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, conform anexelor nr.1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 155
privind rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2013
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 20 iunie 2013, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 31859 din 17.06.2013 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune rectificarea bugetului local pentru anul 2013 şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 67/2013 a fost aprobat bugetul local şi listele de investiţii pentru anul 2013, ce a mai fost ulterior rectificat prin hotărâri ale Consiliului Local;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a intrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia;
În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 17 voturi « pentru » din numărul membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se rectifică bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2013, în plus cu suma de 10.903.910 lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, conform anexelor nr.1 şi nr.2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Bugetul pe anul 2013, rectificat conform alin.(1), va avea valoarea totală de 221.836.420 lei, la partea de venituri, din care 211.582.310 lei – venituri estimate pentru anul 2013 şi 10.254.110 lei – excedent al anului 2012 şi 221.836.420 lei, la partea de cheltuieli.
(3) Se aprobă transferul din excedentul anului 2012 a sumei de 2.254.111,23 lei în secţiunea de dezvoltare conform punctului a) alin.(1) al art.58 din Legea nr. 273/2006.
Art.2. Se rectifică lista cuprinzând «Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ pentru cheltuieli funcţionale pe anul 2013», în plus cu suma de 26.500 lei, ajungând la valoarea totală de 8.727.350 lei, conform anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se rectifică lista de investiţii pe anul 2013 – TOTAL SURSE DE FINANŢARE în minus cu suma de 3.492.600 lei, ajungând la valoarea totală de 27.072.330 lei, conform anexei nr.6, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se rectifică lista de investiţii pe anul 2013 – fonduri externe nerambursabile postaderare şi cofinanţare buget local în plus cu suma de 6.903.910 lei, ajungând la valoarea totală de 34.338.070 lei, conform anexei nr.7, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Influenţele din această rectificare se regăsesc în anexele menţionate la art.1 – 4, iar anexele nr. 4 - «Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preşcolar cu program prelungit pe anul 2013 », nr. 5 - Situaţia privind subvenţiile repartizate pentru acoperire cheltuieli cu serviciile funcţionale pentru internate pe anul 2013, nr. 8 - Situaţia privind repartizarea creditelor bugetare pe unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru burse elevi pe anul 2013 şi nr. 9 - « Lista de investiţii pe anul 2013 – unităţi de învăţământ preuniversitar de stat » rămân nemodificate.
Art.6. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Eduard VÎRLAN jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 20 iunie 2013
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 151/2013Completarea HCL 298-147 din 20.11.2012HCL 152/2013Masuri referitoare la remuneratia directorilor di membrilor consiliilor de administratie la SC ETA SA si SC PIETE PREST SAHCL 153/2013Alegerea unui viceprimar al municipiului Rm VlaceaHCL 154/2013Modificare HCL 184 din 2012 reprezentant semnare proiecte externeHCL 156/2013Modificare HCL 93 din 2013 referitoare la infiintarea ADI Zona Metropolitana Ramnicu ValceaHCL 157/2013Aprobarea deplasarii unei delegatii din partea mun Rm valcea in Krusevac-Republic SerbiaHCL 158/2013Desemnare reprezentant Club Sportiv Municipal VirlanHCL 159/2013Aprobarea efectuarii unei plati din bugetul local
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.