31 martie 2011

HCL 74/2011 Râmnicu Vâlcea adoptată

Acordarea subventiei ce se acorda din bugetul local serviciului public de transport urban

Denumire
Hotărârea nr. 74 din 2011 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
74 / 2011
Data
31 martie 2011
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.74 privind acordarea subvenţiei ce se acordă din bugetul local serviciului public de transport urban de călători din municipiu Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ; Luând în discuţie Raportul nr.8737 din 21.03.2011, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice prin care se propune ca subvenţia ce se va acorda din bugetul local pentru serviciul public de transportul urban de călători din municipiu să se calculeze în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/2006, a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 92/2007, privind transportul public local; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Având în vedere adresa nr. 302/26.01.2011, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 2815/27.01.2011, prin care S.C ETA S.A a solicitat reanalizarea hotărârilor consiliului local nr. 194/28.09.2006 şi nr. 235/30.11.2006 referitoare la subvenţionarea serviciului public de transport urban de călători din municipiu, respectiv aprobarea unei noi metodologii de stabilire a subvenţiei ce se acordă din bugetul local pentru transportul de călători, solicitare ce se întemeiază pe faptul că, de la data adoptării acestor hotărâri şi până în prezent, legislaţia specifică sectorului utilităţilor publice de interes local a fost supusă unui proces de revizuire şi aliniere la conceptele şi principiile europene privind serviciile de utilitate şi interes public; În temeiul prevederilor Legii nr. 51/2006, a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 92/2007, privind transportul public local, ale Ordinului nr. 353/2007, de aprobare a normelor de aplicare a acesteia şi ale Ordinului nr. 263/2007 privind aprobarea normelor-cadru privind modalitatea de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de transport public local; Ţinând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 394/242/2008, privind aprobarea regulamentului serviciului de transport public local de călători din municipiul Râmnicu Vâlcea; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Subvenţia ce se acordă din bugetul local serviciului public de transport urban de călători din municipiu se calculează în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/2007 privind transportul public local şi ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, astfel: 1. Valoarea subvenţiei activităţii de transport public local de călători efectuată cu autobuzele şi microbuzele va fi stabilită lunar ca diferenţă între cheltuielile efectuate pentru realizarea serviciului public de transport urban şi veniturile încasate prin aplicarea tarifelor practicate pentru transportul urban. 2. Veniturile aferente transportului urban ce intră în calculul subvenţiei vor fi stabilite pe baza unei chei de repartizare, calculată ca raport între veniturile totale încasate din transportul pe bază de grafic şi totalul kilometrilor lunari efectiv realizaţi din grafic, raport care se va înmulţi cu kilometri efectiv realizaţi în interiorul municipiului. 3. Cheltuielile aferente transportului urban ce intră în calculul subvenţiei vor fi stabilite pe baza unei chei de repartizare, calculată ca raport între costurile totale ale activităţii de transport şi totalul kilometrilor efectiv lunari, raport care se va înmulţi cu kilometri efectiv realizaţi în interiorul municipiului. Art.2. Începând cu data prezentei, prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 194/2006, prin care s-a aprobat metodologia de calcul pentru subvenţia ce se acordă din bugetul local serviciului public de transport urban de călători din municipiu, aşa cum a fost modificată prin hotărârea nr.235/2006 îşi încetează aplicabilitatea. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire : • Direcţiei Economico - Financiare; • Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice; • SC ETA SA. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Gheorghe Mojoiu jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2011 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă