31 martie 2011

HCL 70/2011 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprob. contului de executie pt. Fondul de rulment pe anul 2010

Ce se aprobă

(1) Se aprobă execuţia pe anul 2010 pentru disponibil din Fondul de rulment, la nivelul sumei repartizate prin lista de investiţii, respectiv 378.113 lei

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 70 din 2011 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
70 / 2011
Data
31 martie 2011
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.70 privind aprobarea contului de execuţie pentru Fondul de rulment pe anul 2010 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2011, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie ; Luând în discuţie Raportul nr. 16411 din 23.03.2011 întocmit de Direcţia Economico - Financiară, prin care se propune aprobarea contului de execuţie pentru Fondul de rulment pe anul 2010; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; Având în vedere că, pentru anul 2010, Fondul de rulment a fost de 378.112,82 lei – sumă rămasă neconsumată din fondul de rulment pe anul 2009, acesta fiind întregit pe parcursul anului cu dobânzile acordate de Trezoreria Statului, în sumă de 293,38 lei, ajungând la valoarea totală de 378.406,20 lei; din acest fond, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 18/2010 s-a repartizat suma de 378.113 lei, pentru finanţarea unor investiţii, respectiv pentru obiectivul «Utilităţi locuinţe ANL Ostroveni 6, etapa a II –a », sumă consumată integral, conform extrasului de trezorerie din data de 31.12.2010; În conformitate cu prevederile art. 58 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.36, alin.(4), lit.a), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se aprobă execuţia pe anul 2010 pentru disponibil din Fondul de rulment, la nivelul sumei repartizate prin lista de investiţii, respectiv 378.113 lei. (2) Disponibilul pentru fondul de rulment, în cuantum de 293,38 lei - dobânda acordată la disponibilul din cont, se regăseşte în excedentul bugetar al anului 2010, repartizat conform Hotărârii Consiliului Local nr.30/2011. Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Economico - Financiare; - Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Gheorghe Mojoiu jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2011 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala