HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 5
privind alipirea a două imobile – terenuri, proprietatea municipiului, situate
în Râmnicu Vâlcea, strada Ostroveni
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 17 ianuarie 2022, la care participă 22 de consilieri
din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 689 din 10.01.2022, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind alipirea a două imobile – terenuri, proprietatea
municipiului, strada Ostroveni;
Văzând Raportul nr. 904 din 11.01.2022 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin adresa nr. 51045/17.12.2019, Municipiul Râmnicu
Vâlcea a solicitat înscrierea obiectivului de investiții "Construire Bazin
didactic de înot ștrand Ostroveni, Râmnicu Vâlcea" în Programul Național de
Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul Bazine de înot, pe
terenul proprietatea municipiului în suprafață de 2.471 m.p., ce face parte din
suprafața totală de 44.390 m.p. aferent Bazei de Agrement Ostroveni, situat în
strada Ostroveni nr. 166-168, înscrisă în Cartea Funciară nr. 39337, iar prin
Ordinul nr. 2457/12.06.2021, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și
Administrației a aprobat includerea municipiului Râmnicu Vâlcea pe lista sinteză
a subprogramului “Bazine de înot” cu obiectivul "Bazin de înot, str. Ostroveni,
nr. 166 -168, Municipiul Râmnicu Vâlcea"; de asemenea, prin Ordinul nr.
1071/29.07.2021 s-au aprobat indicatorii tehnico- economici pentru noul proiect
tip – bazin înot didactic și agrement;
Luând în considerare adresa nr. 46853/02.12.2021 prin care Compania Națională de
Investiții a comunicat următoarele etape ce trebuie parcurse în vederea
promovării obiectivului de investiții și a precizat că este necesară
actualizarea/revizuirea documentației în conformitate cu caracteristicile noului
proiect tip – bazin de înot didactic și de agrement;
Având în vedere că s-au modificat dimensiunile minime ale terenului necesar
pentru realizarea bazinului, în sensul majorării acestora, suprafața minimă de
4.884 m.p., cu lățimea minimă de 66 m.p. și lungimea minimă de 74 m.p, orientată
cu latura lungă către direcția nord-sud;
În temeiul prevederilor art. 879, alin. (1) și art. 888 din Legea 287/2009
privind codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ale art. 25 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996,
republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 135 alin.
(1) lit. b) și art. 134 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în
evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014 al
Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c), art.139, alin.(3), lit.g) și
art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 14 voturi “pentru”, 8 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă alipirea a două loturi de teren proprietatea municipiului,
situate în Râmnicu Vâlcea, strada Ostroveni, identificate prin Planul de
amplasament și delimitare cu propunerea de alipire – anexă la prezenta hotărâre,
astfel: Lotul nr. 1 identificat prin numărul cadastral 39337, având suprafața de
44.390 m.p. și Lotul nr. 2 identificat prin numărul cadastral 58512, având
suprafața de 2.345 m.p., suprafața totală rezultată din măsurătorile cadastrale
efectuate pentru alipirea celor două loturi fiind 46.735 m.p.
Art. 2. Cheltuielile ocazionate de întocmirea actului de alipire în formă
autentică vor fi suportate din bugetul local.
Art.3. Se împuternicește primarul municipiului ca, personal sau prin persoane
desemnate, să semneze actul de alipire în formă autentică.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice;
- Companiei Naționale de Investiții.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 17 ianuarie 2022
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.