Pe scurtSe aprobă utilizarea excedentului anului 2021 al unităților de învățământ preuniversitar de stat, în valoare de 804.072,16 lei, pentru cheltuieli curente, pentru dezvoltare și pentru acoperirea unor goluri temporare de casă în anul 2022. În traducere practică, autoritățile vor să folosească acești bani rămași pentru plata cheltuielilor uzuale ale școlilor, investiții viitoare în instituții și acoperirea întârzierilor de numerar pe care le pot avea școlile în bugetul pe anul curent. Nu se specifică zone sau termene exacte în textul prezentat, dar banii sunt destinați secțiunilor de funcționare, dezvoltare și gestionare temporară a casei în 2022.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.4
privind aprobarea utilizării excedentului bugetului finanțat integral din
venituri proprii al unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul
2022
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 17 ianuarie 2022, la care participă 22 de consilieri
din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 202978 din 12.01.2022, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind aprobarea utilizării sumei de 804.072,16 lei reprezentând
excedentul anului 2021 al unităților de învățământ preuniversitar de stat,
pentru efectuarea de cheltuieli în anul curent la secțiunea funcționare, pentru
efectuarea de cheltuieli în anul curent la secțiunea dezvoltare și pentru
acoperirea golurilor temporare de casă, în anul 2022;
Văzând Raportul nr. 202982 din 12.01.2022 întocmit de Direcția
Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor art.58 din Legea nr.273/2006 privind finantele publice
locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Capitolului V, pct. 5.14
și 5.15 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1536/2021 pentru
aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al
anului 2021, cu modificările și completările ulterioare și ale art.57 din
Ordinul nr.720/22.05.2014 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind
execuția bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice autonome,
instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii și
activităților finanțate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor
creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe
nerambursabile, bugetelor fondului de risc și bugetelor privind activitatea de
privatizare, gestionate de instituțiile publice, indiferent de modalitatea de
organizare și finanțare a acestora, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborat cu alin.(4), lit.a), art.139,
alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă utilizarea sumei de 804.072,16 lei reprezentând excedentul
anului 2021 al unităților de învățământ preuniversitar de stat, pentru
efectuarea de cheltuieli în anul curent la secțiunea funcționare, pentru
efectuarea de cheltuieli în anul curent la secțiunea dezvoltare și pentru
acoperirea golurilor temporare de casă, în anul 2022, după cum urmează:
- 23.916,00 lei - Colegiul Energetic;
- 44.498,63 lei - Colegiul Național Mircea cel Bătrân;
- 474.646,04 lei - Liceul Sanitar Antim Ivireanu;
- 68.056,79 lei – Liceul Tehnologic Forestier;
- 7.093,28 lei – Liceul Tehnologic G-ral Magheru;
- 10.618,91 lei – Liceul Tehnologic N. Pleșoianu;
- 13.217,73 lei –Seminarul Teologic Sf. Nicolae;
- 19.246,51 lei - Școala Gimnazială nr. 4;
- 22.291,85 lei - Școala Gimnazială nr. 5;
- 11.736,40 lei - Școala Gimnazială nr. 13;
- 31.179,44 lei – Grădinița cu Program Prelungit Nord 1;
- 24.032,55 lei – Grădinița cu Program Prelungit Nord 2;
- 39.774,33 lei – Grădinița cu Program Prelungit Traian
- 13.763,70 lei – Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1.
Art.2. Prevederile prezentei hotărâri vor fi cuprinse în bugetul local al
municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul 2022.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 17 ianuarie 2022
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.