29 ianuarie 2015

HCL 5/2015 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificarea statului de functii al aparatului de specialitate al primarului mun Rm Valcea

Pe scurt

Se aprobă, începând cu 1 februarie 2015, modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului: postul de inspector, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul Serviciului Relații Îndrumare Asociații de Proprietari – Direcția Dezvoltare Locală, se transformă în Inspector, clasa I, grad profesional asistent. Practic, această schimbare ajustează denumirea și nivelul funcției într-un post din cadrul Direcției menționate, pentru a reflecta terminarea perioadei de stagiu; se regăsește în anexa cu statul de funcții al aparatului și al Direcției de Evidență a Persoanelor. Pentru locuitori, înseamnă o schimbare formală în structura personalului, fără impact direct asupra salariilor sau competențelor raportate, începând cu data de 1 februarie 2015.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Începând cu data de 01 februarie 2015, se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 130/2014, aşa cum a mai fost modificat, prin transformarea postului de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului Relaţii Îndrumare Asociaţii de Proprietari – Direcţia Dezvoltare Locală în inspector, clasa I, grad profesional asistent

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 5 din 2015 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
5 / 2015
Data
29 ianuarie 2015
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Pe același subiect în Râmnicu Vâlcea

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.5 privind modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 ianuarie 2015, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie ; Luând în discuţie Raportul nr. 2493 din 22.01.2015, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune modificarea, începând cu data de 1 februarie 2015, a statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.130/2014, aşa cum a mai fost modificat, prin transformarea postului de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului Relaţii Îndrumare Asociaţii de Proprietari – Direcţia Dezvoltare Locală în inspector, clasa I, grad profesional asistent, ca urmare a terminării perioadei de stagiu; Ţinând seama de raportele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; În temeiul prevederilor Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici şi ale Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local în funcţie, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. (1) Începând cu data de 01 februarie 2015, se modifică statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului, aprobat prin anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 130/2014, aşa cum a mai fost modificat, prin transformarea postului de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului Relaţii Îndrumare Asociaţii de Proprietari – Direcţia Dezvoltare Locală în inspector, clasa I, grad profesional asistent. (2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa - Statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului şi al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: - Direcţiei Economico - Financiare; - Direcţiei Resurse Umane. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, GHEORGHE MIHĂILESCU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 29 ianuarie 2015 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala