28 octombrie 2015

HCL 212/2015 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificarea statului de functii al DPS

Denumire
Hotărârea nr. 212 din 2015 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
212 / 2015
Data
28 octombrie 2015
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Ce se aprobă

(1) Începând cu data de 01 noiembrie 2015, se aprobă modificarea statului de funcţii al Direcţiei de Protecţie Socială, în sensul transformării a 4 (patru) posturi, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.212 privind modificarea statului de funcţii al Direcţiei de Protecţie Socială Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 octombrie 2015, la care participă toţi cei 22 de consilieri în funcţie ; Luând în discuţie raportul nr. 38556 din 23.10.2015, întocmit de Direcţia Protecţie Socială, prin care se propune modificarea, începând cu data de 01.11.2015, a statului de funcţii al acestei direcţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 152/2015, în sensul transformării a 4 (patru) posturi, ca urmare a promovării în grad profesional imediat superior, după cum urmează: în cadrul Serviciului Autoritate Tutelară şi Protecţia Copilului – Compartimentul Protecţia Copilului postul de inspector, clasa I, grad principal se transformă în post de inspector, clasa I, grad superior; în cadrul Serviciului Asistenţă Socială – Compartimentul Asistenţă pentru Persoane Adulte postul de inspector, clasa I, grad principal se transformă în postul de inspector, clasa I, grad superior ; în cadrul Serviciului Buget-Contabilitate, Prestaţii Sociale -Compartimentul Prestaţii Sociale postul de inspector, clasa I, grad principal se transformă în postul de inspector, clasa I, grad superior, iar în cadrul Compartimentului Secretariat – Administrativ postul de inspector specialitate grad II se transformă în postul de inspector specialitate, gradul I; Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ; În temeiul prevederilor art. 63-65 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici; În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 22 de voturi ”pentru”, 0 voturi “impotriva” şi 0 “abtineri”, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. (1) Începând cu data de 01 noiembrie 2015, se aprobă modificarea statului de funcţii al Direcţiei de Protecţie Socială, în sensul transformării a 4 (patru) posturi, după cum urmează: Nr.crt Serviciul/Compartimentul Funcţia publică Nr. posturi actuală în care a promovat 1. Serviciul Autoritate Tutelară şi Protecţia Copilului – Comp. Protecţia Copilului Inspector, clasa I, grad principal Inspector, clasa I, grad superior 1 2. Serviciul Asistenţă Socială – Comp. Asistenţă pt. Persoane Adulte Inspector, clasa I, grad principal Inspector, clasa I, grad superior 1 3. Serviciul Buget-Contabilitate, Prestaţii Sociale –Comp. Prestaţii Sociale Inspector, clasa I, grad principal Inspector, clasa I, grad superior 1 4. Compartimentul Secretariat-Administrativ Inspector specialitate gradul II Inspector specialitate gradul I 1 (2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, anexa ce înlocuieste anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local nr.152/2015. Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: - Direcţiei Protecţie Socială. - Direcţiei Resurse Umane; - Direcţiei Economico-Financiare; PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Ninel Eusebiu VEŢELEANU SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 28 octombrie 2015 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă